Compania germană TeamViewer, proprietarul aplicației software omonime pentru controlul de la distanță al computerelor, a detectat o „neregularitate” în sistemul său intern de IT corporativ, precizând că a implementat măsurile de remediere necesare.
Peste 26.000 de locuri de muncă au fost ofertate în ianuarie, iar, dintre acestea, doar circa 5% au fost remote, la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut.
Situat la poalele Munților Pirin, Bansko a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai noi centre de lucru la distanță din lume. Sosind în Bansko pentru prima dată, s-ar putea să aveți impresia că ați fost transportat înapoi într-o epocă mai simplă.
2023 pare să fie primul an în care angajatorii fac pași concreți în direcția readucerii angajaților înapoi la programul de lucru de la birou, în condițiile în care numărul de locuri de muncă remote postate în ultima lună este la cel mai scăzut nivel al ultimilor trei ani și la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut
Din 2022, Ana Călugăru, director de comunicare eJobs, a observat o reîncercare a angajatorilor de a aduce angajații înapoi la birouri. Fără succes însă. Angajații își doresc în continuare flexibilitate.
Decizia irlandezilor de la Boundless - o platformă care furnizează firmelor instrumente de angajare și administrare de personal pentru munca la distanță – privind intrarea în România s-a bazat pe cererea din partea clienților globali și pe talentele fantastice oferite de piața locală, anunță compania, confirmând astfel operațiunea anunțată de Profit.ro.
Startup-ul irlandez Boundless, o platformă care furnizează firmelor instrumente de angajare și administrare de personal pentru munca la distanță, a intrat în România, ca parte a unui program gigant de extindere la nivel mondial, relevă date analizate de Profit.ro.
Aproximativ 35.000 de locuri de muncă noi au fost lansate în această lună, interesul pentru joburile remote atingând cel mai ridicat nivel din acest an.
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a aprobat în luna martie a acestui an Regulamentul privind procedura de avizare a înscrierii avocaților pe platformele online de intermediere a serviciilor juridice. Conform Regulamentului, avocații își vor putea oferi serviciile pe platformele online de intermediere a serviciilor juridice în condițiile în care acestea oferă garanții pentru respectarea legislației și deontologiei profesiei de avocat.
Compania americană de consultanță și inginerie software Exadel, cu sediul în Silicon Valley, a achiziționat platforma online pentru lucru la distanță Motion Software din Bulgaria, inclusiv subsidiara din România.
Grupul ING va continua să permită personalului să lucreze de acasă și după ridicarea restricțiilor impuse în pandemie, mizând pe un sistem de muncă în regim hibrid.
1 din 10 anunțuri disponibile pe platforma de recrutare BestJobs este în IT, domeniu în care salariile ajung și la 4.000 de euro net și nu diferă de la o regiune la alta, ci în funcție de nivelul de experiență a candidatului. Față de ultima jumătate a anului 2020, în acest sector salariile au înregistrat o creștere de 13,4%, iar angajatorii își rafinează tot mai mult criteriile de selecție, pe măsură ce oferta salarială crește.
Munca remote a schimbat percepția angajaților români asupra activității lor și a timpului pe care îl acordă responsabilităților profesionale, creând noi obiceiuri de lucru. Cu o limită tot mai neclară între job și timpul liber pe fondul flexibilizării activității și a posibilității de a lucra de oriunde, tot mai mulți angajați spun că ajung să lucreze și din concediu, dar și că se ocupă uneori de proiecte în afara jobului, devenind astfel mai deschiși la posibilitatea de a lucra în sistem de freelancing, arată cel mai recent sondaj realizat pe platforma
Printr-o scrisoare comună, angajații Apple își exprimă nemulțumirea față de programul de muncă propus de conducere și de maniera în care conducerea a luat acest gen de decizii în ultima vreme.
Aproximativ 9 din 10 români participanți la un sondaj au declarat că se așteaptă ca locul lor de muncă să rămână complet sau parțial de la distanță după pandemie. Totodată, românii ocupă printre primele poziții la nivel global în funcție de dorința de a lucra exclusiv în afara biroului. Chiar și angajații care realizează sarcini manuale declară că sunt interesați de o oarecare flexibilitate în acest sens.
Disponibilitatea românilor de a se muta în străinătate pentru a munci a scăzut brusc, pe fondul pandemiei, în timp ce interesul acestora de a lucra de acasă pentru un angajator dintr-o altă țară este în plină ascensiune, arată un studiu realizat la nivel global de către Boston Consulting Group (BCG) și platforma recrutare online BestJobs.eu.
România este a treia cea mai bună destinație pentru angajații și liber-profesioniștii care vor să lucreze de la distanță, potrivit unui nou clasament global publicat recent.
Mașinile construite de BMW în ultimii ani, adică cele care dispun de sistemul de operare BMW 7, primesc cea mai amplă actualizare over-the-air (OTA). Sunt vizate peste 750.000 de automobile pe întreg globul, inclusiv în România.
Mai bine de jumătate (58%) dintre angajații din domeniul serviciilor, participanți la un sondaj, au lucrat de acasă în perioada crizei epidemiologice.
Noul context economic și social schimbă și raportarea angajaților și angajatorilor la conceptul de muncă de la domiciliu. Astfel, numărul de joburi remote disponibile s-a triplat, de la începutul lunii martie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. La fel de mult au crescut și căutările candidaților pentru astfel de poziții, conștienți fiind că tot angajatorii au devenit, în această perioadă, mult mai deschiși decât până acum la ideea de a lucra cu echipe care își desfășoară activitatea de acasă.
Compania germană TeamViewer, proprietarul aplicației software omonime pentru controlul de la distanță al computerelor, a atras 2,21 miliarde de euro printr-o ofertă publică inițială pe bursa de la Frankfurt, cea mai mare listare a unei companii în Europa de la începutul anului.
Aproximativ 60% din respondenții români la un sondaj au arătat că lucrează de la distanță cel puțin o dată pe săptămână, iar peste 80% din companii consideră că un spațiu de lucru flexibil influențează creșterea afacerii (91%), maximizarea profitului și menținerea competitivității (87%), dar și procesul de recrutare și păstrarea talentelor (84%), relevă un studiu realizat de IWG (grup care reunește companiile Regus și Spaces).
Dacă în urmă cu 5 ani modalitatea de lucru în sistem remote, era o noutate pe piața locală, în ultima perioadă tot mai multe companii, dar și angajați, optează pentru această metodă, fiind privită ca și un beneficiu în plus.
Compania germană remote control productions (rcp), cea mai mare rețea independentă de creatori de jocuri și aplicații pentru jocuri din Europa, și-a deschis a doua sa subsidiară internațională la București. Conducerea remote control productions România va fi asigurată de Bogdan Oprescu, cofondator și director general al startup-ului Big Blue Studios.