La scurt timp după debutul noii generații A5, care înlocuiește vechiul sedan A4, Audi a prezentat în premieră și versiunea electrică a acestuia, care se va numi A6 e-tron. Modelul preia noul sistem de denominare, care are numere fără soț pentru propulsia cu combustie și numere cu soț pentru cele electrice.
Liderul PPE Manfred Weber a declarat că datoria sa este să lucreze pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. „Pentru a realiza acest lucru, voi continua să implic în mod activ partenerii noștri din Austria, pentru a ne apropia obiectivul”, a adăugat el.
Reprezentanții PNL afirmă că Partidul Popular European, cel mai mare grup politic din Parlamentul European (PE), susține aderarea României la Spațiul Schengen, iar președintele PPE, Manfred Weber, i-a îndemnat pe europarlamentarii din grupul popular să voteze în favoarea aderării, marți, în PE.
Grupul Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta) a obținut 180 de locuri în Parlamentul European (PE), cu 41 mai puține comparativ cu alegerile din 2014, potrivit proiecțiilor actualizate publicate de PE luni.
Proiectul avansat de Comisia Europeană privind o Europă cu 2 viteze nu înseamnă altceva decât că fiecare stat va decide cum parcurge pașii de integrare, spune europarlamentarul popular Siegfried Mureșan. El consideră că temereile legitime existente în România ar fi îndepărtate în mare măsură dacă țara ar fi primită în spațiul Schengen, în paralel cu acceptarea noului proiect privind nivelurile de integrare europeană. „Important este să nu fim lăsați pe dinafară. Aceasta este o îngrijorare legitimă".
Creșterea economică și crearea de locuri de muncă sunt prioritățile pentru bugetul Uniunii Europene, conform prezentării negociatorului-șef al Parlamentului European. Noutatea o constituie alocările mai mari de sume pentru problema refugiaților.