UE va dispune în curând de o serie de norme noi menite să monitorizeze mai îndeaproape investițiile directe provenite din țări terțe, din motive de securitate sau de ordine publică, Consiliul adoptând astăzi, sub președinția României, un regulament de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în UE.
Președintele francez Emmanuel Macron propune o ”reașezare a spațiului Schengen” în vederea restabilirii ”libertății în securitate”, într-un editorial publicat luni seara în mai multe publicații din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Franța și Germania au transmis vineri partenerilor din Uniunea Europeană o soluție de compromis care permite revizuirea Directivei europene cu privire la gazele naturale, fără a bloca însă proiectul gazoductului Nord Stream 2 al gigantului rus de stat Gazprom, menit să sporească capacitatea de export de gaze rusești în Occident și totodată să reducă rolul Ucrainei în tranzitul acestora.
Motivul? Intrarea în vigoare de la 1 februare a așa-numitei "Legi a Egalității Alimentare" (#EGalim), sau, potrivit titularurii oficiale, a "Legii pentru echilibrul relațiilor comerciale în sectorul agricol". Scopul declarat al legii este ca fermierii să poată să încheie contracte mai avantajose în calitate de furnizori ai marilor lanțuri de retail și să încaseze mai mulți bani de la acestea, respectiv "distribuirea mai judicioasă a valorii adăugate" din sectorul alimentar pe întreg lanțul logistic.
Deficitul bugetar al Franței va depăși în 2019 limita de 3% din PIB, în contextul concesiilor făcute de guvernanți în fața protestelor așa-numitelor „veste galbene”.
Mai multe companii din Franța au anunțat că vor acorda bonusuri angajaților în replică la apelul președintelui Emmanuel Macron, care a decretat luni, în urma unui val de proteste naționale, “stare de urgență economică și socială” și a cerut angajatorilor “cu posibilitate” să recompenseze salariații la final de an.
Președintele francez Emmanuel Macron nu a convins o majoritate a francezilor cu discursul său susținut luni seară pentru a pune capăt protestelor ''vestelor galbene'', dar această mișcare a pierdut sprijinul unei părți a populației, conform unor sondaje publicate marți, transmite agenția EFE.
Președintele francez Emmanuel Macron îi va primi la Palatul Elysee, luni dimineață, la ora locală 10.00, pe reprezentanții a cinci sindicate (CGT, CFDT, FO, CFE-CGE, CFTC) și trei organizații patronale (Medef, CPME și U2P), în contextul protestelor de amploare ale “vestelor galbene”, din ultima perioadă, relatează Le Figaro.
Președintele Consiliului Regional din Reunion, Didier Robert, a declarat că a negociat cu succes cu autoritățile din metropolă înghețarea taxei pe carburanți în insulă în următorii 3 ani. La nivelul întregii Franțe, taxa ar urma să crească anul viitor cu 6,5 eurocenți/litru la motorină și cu 2,9 eurocenți/litru la benzină, majorări fiind prevăzute ulterior și pentru anii următori, până în 2022 inclusiv.
Politica fiscală de mediu a regimului Macron a ajuns să fie interpretată de către protestatari ca o formă de subvenționare a segmentelor de populație mai bogate și mai educate, înclinate să voteze cu actualul președinte și cu partidul său, En Marche, în dauna celorlalte. Asta pentru că, de pe urma scumpirii benzinei și motorinei, cel mai mult au de suferit cei din mediul rural și din suburbiile mai sărace, cu venituri mai mici și care nici nu pot înlocui deplasarea cu mașinile personale cu transportul în comun, nici nu își permit autoturisme electrice sau hibrid, nici măcar cu subvențiile acordate de stat.
Emmanuel Macron a îndemnat Germania duminică, într-un discurs pe care l-a susținut în parte în germană, în Bundestag, să deschidă împreună cu Franța o ”nouă etapă” în construcția europeană, cu obiectivul de a împiedica lumea să ”alunece în haos” și de a-i garanta pacea, relatează AFP., citată de News.ro.
Îndemnurile Franței și Germaniei în favoarea înființării unei armate europene sunt premature, consideră premierul olandez Mark Rutte, care apreciază că securitatea continentului poate să fie garantată doar în cadrul NATO, relatează AFP.
IAR Brașov a realizat în primele 3 trimestre din acest an o cifră de afaceri netă de 148,85 milioane lei, cu 47,99% mai mare decât cea de 100,58 milioane lei din perioada similară a anului trecut, și și-a ameliorat drastic profitabilitatea.
Președintele american Donald Trump a criticat din nou, marți, pe Twitter, propunerea omologului său Emmanuel Macron de înființare a unei armate europene, la câteva zile după ce a catalogat drept foarte ”insultătoare” declarații ale șefului statului francez cu privire la înființarea unei astfel de forțe militare, relatează AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron a propus joi, la Helsinki, implementarea unei ”solidarități cvasiautomate” între state europene, în domeniul Apărării, care să antreneze intervenția lor în cazul în care unul dintre ele este atacat, relatează AFP.
Președintele francez, Emmanuel Macron, a făcut apel pentru o mai bună cooperare europeană privind apărarea și a avertizat că Europa nu trebuie să se mai bazeze pe SUA pentru securitate, scrie Politico.
Președintele american Donald Trump l-a scuturat de „mătreață” pe omologul său francez, Emmanuel Macron, într-un din momentele vizitei de trei zile a lui Macron la Casa Albă, scrie CNN.
Președintele francez Emmanuel Macron a propus marți, în primul discurs pe care l-a susținut în fața eurodeputaților reuniți în Parlamentul European (PE) la Strasbourg, să se creeze un ”program european” privind finanțarea colectivităților care primesc refugiați, în vederea depășirii ”dezbaterii otrăvite” pe tema cotelor de repartizare în UE, relatează AFP.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a propus cancelarului german, Angela Merkel, în timpul unei întâlniri la palatul Elysée, să stabilească ”o foaie de drum clară și ambițioasă până în iunie” în vederea unei refondări a Uniunii Europene (UE), relatează AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron a promis sute de milioane de euro pentru proiecte ce implică energia solară în țări în curs de dezvoltare, după ce lideri ai lumii s-au întâlnit în India pentru a promova investiții în energia regenerabilă.
Președintele Emmanuel Macron va efectua pe 24 aprilie o vizită de stat în Statele Unite, prima de acest fel a unui conducător străin în timpul președinției lui Donald Trump, au declarat miercuri mai multe surse diplomatice pentru AFP.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a admis, într-un interviu acordat BBC, că, "probabil", francezii ar fi votat pentru ieșirea țării din UE dacă s-ar fi organizat un referendum pe această temă în Franța, similar cu cel din Marea Britanie care a dus la Brexit.
Producătorul de elicoptere IAR Brașov, controlat de stat, va deveni principalul contractor pentru H215M pentru orice comandă viitoare a Ministerului Apărării în vederea înlocuirii flotei sale îmbătrânite, a anunțat compania, care ieri, în contextul vizitei la București a președintelui Franței, a extins cu 10 ani parteneriatul cu Airbus Helicopters.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, vine astăzi în România, într-un turneu care include și vizite în Austria și Bulgaria. El va ajunge la București la ora 12.30. Francois Coste, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Franceze, a vorbit, pentru Profit.ro, despre amploarea și caracteristicile investițiilor franceze în România. Renault, prin fabrica Dacia și industriile conexe, Orange și asigurătorul Groupama sunt cei mai mari investitori francezi, însă Coste anunță că interesul companiilor din țara sa pentru România este în continuare unul ridicat.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, va veni în România pe 24 august, pentru a se întâlni cu președintele Klaus Iohannis, anunță Administrația Prezidențială.