Industria din România, în luna ianuarie, a intrat în a doua lună de contracție, iar cererea rămâne slabă și influențează negativ volumul producției, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP și SNSPA și publicat miercuri.
Activitatea din industrie a înregistrat, în decembrie 2019, o contracție puternică, iar scăderea comenzilor pentru export a atins un record istoric, până la 32 de puncte, relevă rezultatele Barometrul Industriei din România, întocmit de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și IRSOP, dat publicității miercuri
Activitatea extrem de slabă a industriei românești, din decembrie, s-a prelungit și după Anul Nou, dar în ianuarie există mici semne de redresare, iar contracția de la începutul anului are caracter ciclic și reprezintă o slăbiciune structurală a industriei, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP și SNSPA și publicat luni.
Casele românilor sunt tot mai afectate de trecerea anilor și de creșterea costurilor de întreținere, astfel că, în cadrul populației urbane, cu vârsta cuprinsă în intervalul 20-65 ani, cu venit stabil, 72% au cel puțin o urgență locativă, se arată într-un studiu realizat de IRSOP pentru Asociația Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR).
Activitatea în industrie s-a înviorat vizibil, majoritatea indicatorilor măsurați, 7 din 11, arătând creșteri, uneori substanțiale, conform Barometrului Industrial, sondaj efectuat în rândul managerilor din industrie realizat de IRSOP și Facultatea de management din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA).
Activitatea industrială a încetinit în iulie pentru a doua lună la rând, în urma reducerii comenzilor, mai ales a celor din străinătate, arată barometrul industrial realizat de IRSOP și SNSPA, transmis News.ro. Industria este un sector-cheie al economiei românești, cu o contribuție de circa 23% la formarea produsului intern brut (PIB).
Majoritatea românilor consideră că de darea în plată ar trebui să poată beneficia doar debitorii care nu mai pot plăti ratele și care au o singură casă, potrivit unui sondaj IRSOP, comandat de Asociația Română a Băncilor (ARB). Bancherii au testat și reacția populației la efectele anticipate de ei după aplicarea legii și au aflat că, paradoxal, tinerii sunt cel mai puțin impresionați de perspectiva limitării creditării, a creșerii avansului și a dispariției Primei Case, comparativ cu alte categorii. Mai mult, aproape 60% dintre români sunt siguri că nu vor avea deloc nevoie de un credit pentru îmbunătățirea locuinței în următorii 5 ani.