Criza energeticӑ din Europa și creșterea protecționismului la nivel mondial a readus ȋn discuție aspecte legate de competitivitatea Europei. Sunt decenii de când Europa se aflӑ ȋn urma SUA, iar ȋn ultimii ani și ȋn urma Chinei, ȋn ceea ce privește inovația și productivitatea, ingrediente cheie ȋn creșterea competitivitӑții.
Constructorul japonez Nissan a anunțat că a testat cu succes o vopsea auto inovatoare care va contribui la scăderea temperaturii ambientale a habitaclului mașinilor, ceea ce va conduce și la reducerea consumului de energie de către sistemul de aer condiționat.
Constructorul auto Renault a anunțat că a dezvoltat împreună cu agenția franceză de cercetare CEA noi materiale ce vor fi folosite pentru fabricarea automobilelor, care sunt produse prin imprimare 3D.
Sanofi a agreat să cumpere compania americană de biotehnologie Inhibrx pentru suma de 2,2 miliarde de dolari, ceea ce aduce în portofoliul producătorului francez de medicamente o potențială terapie pentru o tulburare genetică care afectează plămânii și ficatul.
Comisia Europeană și Fondul European de Investiții (FEI) au anunțat vineri lansarea unui nou fond, de 175 de milioane de euro, pentru a sprijini inovarea în domeniul apărării și securității.
Grupul Enel și Brenmiller Energy Ltd. au inaugurat un sistem inovator de stocare a energiei cu ajutorul rocilor la centrala din Toscana, Italia.
Progresul în tehnologie este sinonim cu transformările din viața oamenilor, dar deseori are un efect important în ceea ce privește schimbările climatice. De aceea, Ericsson își propune să explice rolul pozitiv pe care inovațiile tehnologice îl pot avea, în special tehnologia informațiilor și comunicării, pentru o lume mai conștientă din punct de vedere climatic.
Dacă, în trecut, nu toată lumea era interesată de domeniul IT, acum fiecare business are nevoie de tehnologie performantă pentru a rămâne relevant și pentru a evolua constant.
Consolidarea parteneriatului cu autoritățile române pe tot traseul pacientului, accesul la inovație, o legislație predictibilă de contractare și de evaluare a tehnologiei medicale, politică sustenabilă de prețuri și stimularea investițiilor locale în cercetare și de dezvoltare printr-o finanțare adecvată, sunt câteva obiective propuse de Dan Zaharescu, director executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), la Profit Health Forum.
Inovația tehnologică ar putea echipa bocancii soldaților americani cu dispozitive care să le permită să se folosească de proprii pași de marș pentru a își încărca din mers cu energie device-urile electronice. Aceleași dispozitive le-ar putea permite comandanților lor să le depisteze și monitorizeze permanent poziția pe câmpul de luptă, chiar și în zone fără acoperire GPS, scrie publicația militară Army Times.
Infosys Consulting Holding AG Elveția, acționarul unic al Infosys Consulting România, a transferat toată participația către Infosys Limited India, operațiunea fiind efectuată pentru suma de 20 milioane de lei.
Furnizorul de carduri și tichete de masă Edenred deschide un centru de inovație digitală în România, pentru care își propune să recruteze, în următorii 2 ani, 200 de programatori IT, care să dezvolte platforme globale și soluții pentru subsidiarele companiei din alte țări.
Furnizorul de servicii de IT și consultanță Infosys, una dintre cele mai mari companii de outsourcing din India, a deschis un centru de inovație digitală în București, care se va concentra pe dezvoltarea de proiecte pentru clienți care au nevoie de cele mai noi tehnologii IT, cum ar fi cloud, big data și inteligență artificială. Numărul angajaților Infosys din România, care în prezent este de aproximativ 200, ar putea ajunge la 500 în perioada următoare, pe fondul atragerii de noi clienți din Europa.
A patra revoluție industrială forțează firmele de avocatură să își schimbe vechile modele de afaceri si sa exploreze noi modalitati de aliniere ale acestora la noile realități ale pieței. Stimularea culturii inovării reprezintă un punct important în agenda marilor societăți de avocatură atât cu scopul de a dinamiza și optimiza munca în interior cât și de a îmbunătăți serviciile oferite clienților.
România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europenă în funcție de ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în PIB, singurul stat membru unde acest procent este mai mic fiind Letonia, potrivit unui raport Eurostat, bazat pe date din 2016.
Finanțările pentru agricultură nu mai sunt de mult păsări rare în activitatea băncilor și IFN-urilor, expunerile pe sectorul agricol triplându-se în ultimul deceniu. Totuși, dezoltarea acestora este încă departe de nevoile fermierilor. Și mai mult este de recuperat în privința inovației și dezvoltării tehnologice. Acestea, dar și alte provocări majore pentru agricultura românească actuală vor face obiectul dezbaterilor la Profit Agribusiness Forum, eveniment care va reuni mâine, 27 aprilie, oficiali, oameni de afaceri și specialiști de prestigiu în domeniu.
Grupul farmaceutic elvețian Roche, care activează în arii terapeutice importante precum oncologia, are peste 12 molecule/indicații noi disponibile deja în majoritatea țărilor UE, inclusiv Ungaria, Croația, Slovenia și Polonia, dar nu și în România, deoarece procesul prin care este adoptată decizia de compensare a medicamentelor de către statul român, lipsa finanțării corespunzătoare și impredictibilitatea nu facilitează accesul pacienților români la inovație, a declarat într-un interviu pentru Profit.ro Martine Draullette, General Manager al Roche România.
Doar una din 10 întreprinderi mici și mijlocii (IMM) a inovat în perioada 2012-2014, această activitate fiind în declin față de perioada 2010 - 2012, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Ponderea întreprinderilor inovatoare a fost de 12,8% în perioada mențioată, în scădere cu 7,9 puncte procentuale față de 2010-2012.
România are cel mai redus procent din PIB alocat cercetării și dezvoltării din Europa și cea mai mare pondere a cheltuielilor publice, arată datele Eurostat. România stă și cel mai prost la capitolul inovație dintre țările UE.
Gartner realizează anual un top numit Hype Cycle for Emerging Technologies, care estimează cât de curând vor fi adoptate pe scară largă inovațiile din domeniul tehnologiei. În continuare sunt prezentate 5 noutăți tehnologice care, potrivit studiului, sunt deja în centrul atenției publicului și urmează să devină accesibile maselor în 5 până la 10 ani.