Imobilul s-a aflat în portofoliul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) din subordinea Ministerului Justiției, pentru a fi, în conformitate cu legislația în vigoare, preluat gratuit în proprietate de primării, instituții ale administrației centrale, alte instituții publice de interes național sau regii autonome sau pentru a fi dat în folosință gratuită academiilor sau ONG-urilor, însă neexistând solicitări în acest sens, ANAF l-a scos la licitație în cele din urmă.
La 4 ani de la condamnarea la închisoare cu executare a omului de afaceri Dan Voiculescu în dosarul ICA și la un an după ce acesta a și fost eliberat condiționat din penitenciar, clădirea cu 10 etaje a fostului sediu al trustului media Intact, deținută de familia lui Voiculescu, clădire confiscată în vederea acoperirii prejudiciului de peste 60 milioane euro stabilit de procurori și confirmat de instanță în dosarul menționat, ar putea să nu mai fie scoasă la licitație, cum se intenționa inițial.
Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA, controlat de familia omului de afaceri Dan Voiculescu, a decis să-și vândă participația de 80,6% din acțiunile companiei de brokeraj în asigurări Millenium Insurance Broker, aflată în top 10 al industriei de profil ca prime intermediate, cu suma totală de aproape 814.000 euro.
Compania Cercetări Aplicative si Investiții SA, firma prin care Dan Voiculescu a preluat în 2004 fostul Institut de Cercetări Alimentare, a intrat în insolvență în august anul trecut, în urma cererii proprii, iar principalul creditor al companiei, totodată președinte al comitetului creditorilor, este Raiffeisen Bank, înscris la masa credală cu o creanță garantată în valoare de peste 42 milioane lei.
Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA, controlat de familia omului de afaceri Dan Voiculescu, a renunțat treptat la afacerile din domeniul tradingului de energie după condamnarea lui Voiculescu la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA, compania retrăgându-se din proprie inițiativă de pe toate piețele de pe bursa de energie OPCOM pe care activa.
Omul de afaceri George Copos, care controlează producătorul de motoare electrice pentru electrocasnice Ana IMEP prin offshore-ul cipriot Megapearl Limited, a decis, pe 29 decembrie anul trecut, să-și acorde dividende în valoare de aproape 20 milioane lei (circa 4,4 milioane euro) din rezervele companiei.
Sediile Intact și Grivco, care i-au aparținut lui Dan Voiculescu, sunt disponibile să fie preluate de administrația centrală, instituții publice sau regii autonome, fiind intrate în proprietatea privată a statului ca urmare a dosarului privatizării ICA. În schimb, potrivit unui document, televiziunile Antena 1 și Antena 3 rămân deocamdată în sediul actual, până la finalizarea unui proces pe care l-au intentat Fiscului.