Pensiunea Bike Check INN din comuna Bunești, județul Brașov, și-a deschise porțile pentru turiști în anul 2016, fiind dedicată în special celor pasionați de cicloturism.
Constructorul german Porsche a decis să investească în industria bicicletelor electrice, care devine tot mai importantă și care se poate armoniza cu afacerea principală, cea de producție a automobilelor sport. Constructorul german este implicat în prezent în cel puțin patru parteneriate de producție a bicicletelor electrice.
Serviciile de mobilitate, precum închirierile de automobile, ride hailing și aplicațiile de bike-sharing, ar urma să genereze venituri anuale de 660 de miliarde de dolari la nivel global în 2030, în creștere cu 40% față de veniturile de 260 de miliarde de dolari generate în 2020, potrivit un studiu, informează Bloomberg.
Orașul Sibiu are începând de astăzi propria rețea de stații de închiriere de biciclete publice, cumpărate de primărie cu fonduri europene. Cetățenii Sibiului și turiștii pot folosi bicicletele contra cost, printr-o aplicație sau direct cu cardul.
Primăria municipului Brașov își va actualiza interfața actuală online cu cetățenii, urmând a fi introdus totodată un city card pentru localnici și turiști, precum și un sistem de bike sharing, a arătat, în cadrul videoconferinței Profit.ro - Visa, noul primar al orașului, Allen Coliban. Totodată, Primăria municipiului Iași va implementa din această săptămână un nou sistem online de eliberare a avizelor pentru trafic greu, pe lângă măsurile de digitalizare implementate mai accelerat, ca urmare a pandemiei de coronavirus, în domeniul colectării taxelor și învățământului, a precizat Cătălin Boghiu, șeful Direcției de Transformare Digitală și Implementare Smart City la Primăria Municipiului Iași.
Atelierele Pegas lansează un sistem de bike sharing prin aplicație mobilă și fără stații de parcare predefinite, investiția în Ape Rider ridicându-se la 3 milioane de euro, care însumează producția de biciclete speciale pentru bike sharing, aplicația de software, sistemul antifurt integrat, costurile cu echi-pa de proiect și logistica aferentă proiectului.
Firma Smart Bike Sharing, societate înființată în martie, va lansa la jumătatea acestei luni un serviciu de închiriere de biciclete în București, a declarat pentru Profit.ro co-fondatorul Atelierele Pegas, Andrei Botescu. El anticipează că aproximativ 100.000 de persoane vor utiliza noul serviciu, a cărui lansare a necesitat investiții de 3 milioane de euro în dezvoltarea aplicației software, a sistemului antifurt și a unei flote de 2.000 de biciclete.
Unul dintre asociații chinezi ai companiei Eurosport DHS, care produce biciclete la fabrica din Deva, și-a cesionat acțiunile unui alt cetățean chinez cu drept de ședere în România. Germanii de la Prophete, care au făcut prima achiziție în societate în 2006, majorând-o ulterior, și-au păstrat participația de 47,5%.