Firma Smart Bike Sharing, societate înființată în martie, va lansa la jumătatea acestei luni un serviciu de închiriere de biciclete în București, a declarat pentru Profit.ro co-fondatorul Atelierele Pegas, Andrei Botescu. El anticipează că aproximativ 100.000 de persoane vor utiliza noul serviciu, a cărui lansare a necesitat investiții de 3 milioane de euro în dezvoltarea aplicației software, a sistemului antifurt și a unei flote de 2.000 de biciclete.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important: Startup-urile bazate pe servicii bike-sharing atrag finanțări importante, cum ar fi Ofo (China), cu 1 miliard de dolari, printre investitori aflându-se și gigantul din comerțul online, Alibaba. Tot Alibaba s-a alăturat, la începutul acestui an, unei runde de finanțare de 350 de milioane de dolari pentru Hellobike, al treilea cel mai mare start-up din piața de bike-sharing.
De asemenea interesant: Pe piață este în dezvoltare la acest moment, structurată pe același model, piața de car sharing, cu mașini.
În esență, prin sistemul propus de Smart Bike Sharing, utilizatorul întrebuințează bicicleta atât cât are nevoie și o poate lasă în diferite spații în interiorul orașului, în funcție de locul în care se află la finalul utilizării.
“Proiectul Ape Rider powered by Pegas va fi lansat la mijlocul lunii aprilie. Momentan, mai multe biciclete sunt în oraș în fază de testare, verificăm toate erorile care pot să apară pe traseu. Având în vedere că acest sistem rezolvă o problemă majoră de mobilitate urbană, estimăm ca până la sfârșitul anului să avem 100.000 de utilizatori. Raportat la numărul de locuitori ai Bucureștiului și la numărul de navetiști (commutors) care fac naveta din zonele limitrofe către centrul orașului, noi credem că numărul este realist”, a afirmat Botescu.
CITEȘTE ȘI Pegas intră pe piața bicicletelor și a vehiculelor electriceEl a adăugat că 2.000 de biciclete vor fi disponibile prin sistemul propus de Smart Bike Sharing, în funcție de cerere urmând ca numărul acestora să fie suplimentat pentru București și apoi pentru restul țării.
“Momentan dăm drumul proiectului în București, însă discuții deschise există în mai multe orașe din România, serviciul fiind cerut de municipalități cu care ne-am întâlnit la diferite conferințe dedicate smart cities”, a spus Botescu.
Plata unei curse va fi posibilă doar prin card bancar, iar utilizarea serviciului presupune constituirea unui depozit inițial de 69 lei.
“Costul unei curse de 30 de minute va fi de 1,9 lei”, a afirmat co-fondatorul Atelierele Pegas.
CITEȘTE ȘI Pegas vrea să vândă 10.000 de cămăși pentru cicliști produse de BraiconfEl a adăugat că investiția s-a ridicat la 3 milioane de euro, sumă care a acoperit bicicletele, dezvoltarea aplicației și echipa de proiect, facilitățile logistice, licențele și abonamentele incluse.
“Noi sperăm că sistemul propus de Smart Bike Sharing va fi utilizat din ce în ce mai mult și vom mări organic numărul de biciclete Ape Rider, atât în toate orașele mari din țară, cât și în orașe din străinătate”, a spus Botescu.
Potrivit șefului Atelierele Pegas, avantajul economic al soluției Smart Bike Sharing este dat de sistemul antifurt care vine odată cu bicicleta și rezultă în scăderea costurilor de producție prin înlocuirea stațiilor de andocare cu acesta.
Prin intermediul scanării unui cod QR plasat pe sistemul antifurt, viitorul client poate cu ajutorul telefonului mobil să rezerve, să plătească și să elibereze o bicicletă.
Identificarea zonei unei biciclete disponibile, rezervarea bicicletei, funcția de autoblocare, plata prin intermediul telefonului, sistemul de urmărire GPS sau senzorul de mișcare sunt atributele specifice ale sistemului antifurt, spune șeful Atelierele Pegas.
CITEȘTE ȘI Cambridge Analytica a jucat un rol crucial în Brexit, afirmă avertizorul de integritate Christopher Wylie“Prin intermediul aplicației mobile, noi vom avea informații în timp real despre traseele utilizatorilor și zonele care au nevoie cel mai mult de acest serviciu. Totodată, aceeași aplicație mobilă arată utilizatorului cea mai apropiată bicicletă de pe hartă și parcarea recomandată. Închirierea se face doar contra cost”, a spus Botescu.
Smart Bike Sharing SRL a fost înființată la 8 martie de Atelierele Pegas, care deține întregul pachet de acțiuni.
Atelierele Pegas și-a început activitatea în 2011 de Andrei Botescu. La începutul lunii octombrie 2015, Network One Distribution (NOD), societate deținută integral de Iulian Stanciu, care deține acțiuni și la eMAG.ro, cel mai mare retailer local online, a anunțat preluarea unui pachet de acțiuni reprezentând 51,67% din acțiunile Atelierele Pegas pentru 202.588 euro.
Ceilalți acționari ai companiei sunt Andrei Botescu - 31,67%, Ciprian Frunzeanu - 5%, Andrei Marius Alin - 5%, Adrian Teașă - 3,33% și Alexandru Manda - 3,33%.
Firma a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 7,02 milioane de lei, în creștere de peste 5 ori față de 2015, iar profitul net a urcat la 399.002 lei, de la 22.287 lei în urmă cu un an.
Bicicletele Pegas au apărut pe piață la începutul anilor ‘70, fiind produse la fabrica de armament din Zărnești - “6 Martie”, redenumită Tohan Zărnești. În anii de glorie, fabrica producea lunar 30.000 de biciclete.