Băncile nu vor putea storna toate provizioanele constituite după intrarea în vigoare a Legii dării în plată, pentru că aceasta produce riscuri, chiar dacă sensul acestei legi a fost modificat de Curtea Constituțională prin condiționarea aplicării la existența impreviziunii, spun bancherii. Sergiu Oprescu, președintele ARB, se așteaptă ca situațiile de impreviziune să fie dovedite în instanță mai degrabă în mod excepțional.
Magistrații Curții Constituționale au amânat, pentru 18 ianuarie, dezbaterile privind sesizarea de neconstituționalitate a Guvernului pe legea care prevede conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării.
Legea conversiei creditelor cuprinde norme neclare ce pot genera incoerență în aplicare, încalcă mai multe articole ale Constituției, inclusiv principiul care interzice ca aplicarea unei legi să retroactiveze, și poate determina bănci străine să dea în judecată România, cu impact pe buget, așa cum există riscul și din cauza Legii privind darea în plată, susține premierul Dacian Cioloș în scrisoarea trimisă Curții Constituționale, aflată în posesia Profit.ro.
Două bănci vor ajunge cu rata fondurilor proprii totale sub pragul minim reglementat, dacă vor incorpora efectele conversiei creditelor și ale poziției valutare, iar șase bănci vor ajunge cu această rată sub nivelul prudențial impus (inclusiv Pilonul II și amortizoarele specifice), susține banca Națională, în perspectiva votului care urmează să fie acordat în Parlament pentru conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul de la data semnării contractelor de împrumut.
O lege referitoare la conversia creditelor în franci elvețieni în lei la cursul de schimb istoric, așteptată să fie adoptată de Parlament săptămâna viitoare, nu va avea un impact imediat asupra ratingurilor băncilor din România, potrivit Fitch Ratings.
Deputații din Comisia juridică vor dezbate un proiect de lege care vizează conversia creditelor în valută peste două săptămâni. În forma adoptată de Senat, legea spune că debitorii cu credite în valută pot solicita conversia în moneda în care încasează veniturile, la cursul de schimb din data solicitării, fără costuri și garanții suplimentare. Împrumutații în franci elvețieni cer parlamentarilor ca rambursarea creditelor în valută să se facă fie la cursul de la data semnării contractului de credit, fie la un curs mai mic decât cel al pieței, pentru a atenua din impactul deprecierii leului.