ANAF a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern care prevede o serie de măsuri în completarea și operaționalizarea unei ordonanțe de reorganizare a agenției, adoptate de către Executiv la mijlocul lunii martie. Proiectul ANAF prevede modificarea denumirii birourilor fiscale comunale, astfel încât acestea să nu fie desființate ca efect al legii 296 (adoptată anul trecut pentru reorganizarea sectorului bugetar), precum și a serviciilor fiscale, pentru a le pune, de asemenea, la adăpost de efectele legii 296. Noul nume al celor două tipuri de structuri va fi "unități fiscale". ANAF argumentează că birourile fiscale nu sunt structuri echivalentge cu birourile organizate în alte instituții ale statului.
ANAF avertizează din nou asupra unor mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabililor le sunt solicitate informații privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societățile pe care le administrează sau la care lucrează.
Identificarea de sume suplimentare se face pe seama contribuabilor care declară obligații fiscale și plătesc, deci mult mai eficientă din perspectiva Fiscului. Proiectul de lege al Coaliției de guvernare care permite evazioniștilor să scape de închisoare pentru sume de până la 1 milion de euro, recent validat de Curtea Constituțională, se înscrie într-un demers inițiat în urmă cu mai mulți ani de autorități.
Introducerea, de la 1 ianuarie, a raportării obligatorii pentru toate facturile dintre firme a generat în primă fază probleme de adaptare unui număr semnificativ de firme.
ANAF a încasat la bugetul statului, în contul datoriilor CFR Marfă, suma de 141 milioane lei din vânzarea a mii de vagoane și locomotive din patrimoniul CFR Marfă, active pe care societatea nu le folosea în activitatea curentă, potrivit Ministerului Transporturilor. În pofida vânzării de active, datoriile companiei către stat au crescut anul trecut, de la 2,11 miliarde lei la final de 2022 la 2,28 miliarde lei la final de 2023, arată datele din platforma Termene.ro. O parte semnificativă a datoriei are ca sursă recuperarea unui ajutor de stat de 1 miliard de lei, la care s-au adăugat dobânzi și penalități timp de mai mulți ani.
Ministerul Finanțelor a încheiat două contracte în sumă totală de 35,429 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea mai multor echipamente în vederea modernizării serviciilor de comunicație din rețeaua internă de voce și date a instituției, obiectivul fiind asigurarea bunei funcționări a serviciilor informatice suport pentru aplicațiile informatice portalizate în contextul mai larg al infrastructurii MF/ANAF.
Guvernul a aprobat astăzi reorganizareea ANAF, pregătită de mai mult timp, printre măsuri fiind introducerea de structuri județene Antifraudă, care vor deveni operaționale de la 1 ianaurie 2025, suplimentarea numărului de posturi de vicepreședinți ANAF de la 2 la 3 (noul vice se va ocupa de digitalizare), posibilitatea de a achiziționa mașini și mobilier pentru structurile de control din ANAF și Vamă, introducerea unei funcții specifice și a unor posturi noi de conducere la Antifraudă, precum și reorganizarea DGAMC, direcția ANAF pentru mari contribuabili, de unde conducerea Fiscului l-a detașat din funcția de director pe Ionuț Mișa. Inspectorii Antifraudă pierd dreptul legal de a purta arme (nu au avut niciodată în dotare), în urma unei modificări de ultimă oră a ordonanței, în ședința de Guvern, dar vor putea cere sprijin Poliției și Jandarmeriei.
Marii contribuabili au plătit taxe de peste 180,2 miliarde lei, anul trecut, având o pondere de 46,6% în totalul veniturilor colectate de ANAF, conform celui mai recent raport al instituției. Asta în condițiile în care în 2023 erau 1,99 milioane contribuabili activi, din care persoanele juridice însumau 1,31 milioane.
ANAF va transmite notificări în Spațiul Privat Virtual (SPV) firmelor în cazul cărora consideră că ar fi trebuit să utilizeze e-Factură, dar nu au transmis până la acest moment nicio factură prin sistemul electronic pus la dispoziție, potrivit Ministerului Finanțelor. Numărul firmelor care ar urma să primească notificări este de circa 100.000. Notificările for fi trimise, potrivit informațiilor primite de Profit.ro, începând cu data de 15 martie.
Ministerul Finanțelor ia în calcul o posibilă amânare până, cel mult, la sfîrșitul lunii iunie a termenului în care nu se dau amenzi pentru netransmiterea facturilor și în sistemul e-Factură, a declarat ministrul Finanțeloor, Marcel Boloș, la conferința „Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României pe 2024”, organizată de News.ro. Boloș a anunțat, încă din ianuarie, pentru Profit.ro, că Ministerul Finanțelor analizează situația eFactură și ia în calcul o potențială amânare a termenului de la care încep să fie aplicate sancțiuni. La momentul respectiv, ministrul nu a spus până la ce termen ar putea fi extinsă perioada fără amenzi.
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi lansarea versiunii simplificate a aplicației e-Factura. Inițiativa are ca obiectiv principal creșterea accesibilitãții și ușurinței în utilizarea instrumentului, pentru toți contribuabilii. Profit.ro a prezentat ieri informații despre noua aplicație.
Personalul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) va fi suplimentat, în acest sens urmând să fie scoase la concurs aproximativ 200 de posturi, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat, anterior, că personalul Antifraudă va fi suplimentat, dar fără să precizeze câte persoane ar putea fi angajate. Angajările vor avea, probabil, loc după reorganizarea în desfășurare acum la nivelul Ministerului Finanțelor și al ANAF.
Ministerul Finanțelor va lansa miercuri varianta simplificată pentru e-Factură, o aplicație de completare a facturii într-un format simplificat, aceasta fiind introdusă ca răspuns la solicitările transmise de microîntreprinderi, ce nu utilizează în mod curent elemente operaționale complexe. Modulul Antifraudă pentru analiză de risc (și controale) pe baza informațiilor transmise în e-Factură va deveni operațional de la 1 mai, cu câteva luni înainte de termenul asumat, de 1 iulie.
ANAF a colectat în februarie ușor peste planul trasat de către Ministerul Finanțelor, după ce și în ianuarie a strâns la buget mai mulți bani. Astfel, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, ANAF și Vama au colectat în februarie, potrivit datelor preliminare, 30,1 de miliarde de lei, cu circa 400 milioane lei peste nivelul stabilit. Cum februarie este istoric luna cu cele mai mici venituri din an, deficitul bugetar, care pe partea de cheltuieli este mai uniform, mai ales în ce privește costurile cu pensii și salarii, s-ar putea înrăutăți, înainte să fie influențat pozitiv de veniturile peste medie din perioada aprilie-iunie, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că ”nu o să aibă nimeni niciun pistol” la ANAF, așa cum a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. ”Tragi după camioane, ești John Wayne?”, a adăugat el.
Reorganizarea ANAF vine cu noutăți în privința inspectorilor antifraudă. Funcțiile publice specifice utilizate în cadrul Agenției pentru Direcția generală antifraudă fiscală vor fi funcții publice specifice de conducere, de inspector general antifraudă, inspector general adjunct antifraudă, inspector șef direcție antifraudă, inspector șef serviciu antifraudă și funcții publice specifice de execuție din clasa I de inspector antifraudă.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, anunță că inspecțiile antifraudă vor fi făcute nu de către inspectorii de la nivelul regionalelor ANAF, ci de la nivel județean, pentru eficientizarea activității. În plus, inspectorii antifraudă vor fi ”militarizați”, ei urmând a purta armă.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), responsabilă în cadrul ANAF cu controalele inopinate și combaterea evaziunii, va avea structuri și la nivelul județelor, nu doar la nivel regional, cum are în prezent, prevede un proiect. Potrivit informațiilor Profit.ro, urmează ca la nivelul județelor să fie organizate servicii conduse de câte un inspector șef. Aceste servicii ar urma să aibă cel puțin 10 inspectori dedicați, în timp ce la nivelul județelor mari și importante economic se iau în calcul cel puțin 20.
Ministerul Finanțelor a pregătit un amplu proces de reorganizare, care prevede creșterea numărul maxim de posturi din aparatul central al instituției cu 76, la 2.077, majorarea numărului de posturi de secretar de stat de la 6 la 7 (toate ocupate în prezent), precum și o serie de măsuri la nivelul ANAF și celorlalte instituții subordonate Finanțelor. Printre măsurile propuse acum, prin două proiecte, se numără și creșterea numărului de vicepreședinți ANAF de la 2 la 3 (noul vice se va ocupa de digitalizare), alinierea drepturilor salariale din cadrul unităților subordonate Finanțelor la nivelul din ANAF, posibilitatea de a achiziționa mașini și mobilier pentru structurile de control din ANAF și Vamă, introducerea unei funcții specifice și a unor posturi noi de conducere la Antifraudă, precum și reorganizarea DGAMC, direcția ANAF pentru mari contribuabili, de unde conducerea Fiscului l-a detașat din funcția de director pe Ionuț Mișa.
Asociațiile de proprietari au mari probleme de conformare în privința e-Factura. În cadrul unei conferințe la care au participat și reprezentanții ANAF, o doamnă în vârstă, reprezentana unei asociații, a vrut să înțeleagă un lucru despre e-Factura, mai ales că a primit răspunsuri diferite în zile diferite când s-a dus la unul dintre sediile instituției.
Vicepreședintele Curții de Conturi Lucian Heiuș a declarat, joi, că este convins că, în doi - trei ani, ANAF va fi modernizat, va ajunge să fie un partener "corect" și "onest" față de contribuabilul român și va putea să reducă evaziunea fiscală și, implicit, să crească veniturile pe care le furnizează bugetului de stat.
Ghidul de accesare și utilizare a sistemului e-Factura a fost actualizat, în contextul îmbunătățirii aduse în ultimele luni, pe fondul colaborării cu firmele care oferă servicii de contabilitate și cu reprezentanții mediului de afaceri, anunță Ministerul Finanțelor.
Mai mulți parlamentari USR și PNL au pregătit un proiect de lege care ar urma să dea posibilitatea autorităților sau instituțiilor publice care nu dispun de executori fiscali organizați în compartimente de specialitate să solicite executorilor judecătorești, să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită. Executorii judecătorești ar fi o variantă la ANAF și ar trebui să ajute în principal primăriile să recupereze mai mulți bani de la datornici. Datornicul va fi cel care va trebui să suporte și costul cu executorul judecătoresc odată inițiat demersul, chiar dacă face plata voluntar, fără să fie executat efectiv.
ANAF a cerut direcțiilor subordonate, inclusiv direcției de mari contribuabili (DGAMC) și regionalei București, să efectueze o analiză a contribuabililor (firme și populație) cu datorii către bugetul de stat pentru a identifica "bunurile imobile care pot face obiectul dării în plată" și care se pretează pentru a fi utilizate ca sedii pentru Ministerul Afacerilor Interne (Poliție, Jandarmerie, etc), arată o circulară a Fiscului obținută de Profit.ro. Direcțiile ANAF trebuie să transmită analizele cu imobile până la data de 26 februarie.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat o broșură privind Declarația Unică pentru 2024 (Formular 212), care explică cine, când și cum o depune, dar și dacă declarația poate fi corectată. VEZI MAI JOS BROȘURA INTEGRAL