Peste 10.500 de persoane fizice și juridice au fost verificate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru a vedea dacă sunt controlate sau deținute de oameni de afaceri și companii rusești supuse sancțiunilor internaționale de la începutul războiului în Ucraina.
Companiile străine care părăsesc Rusia au efectuat în acest an „contribuții de ieșire” de 35,7 miliarde de ruble (385 milioane de dolari) către bugetul rus, arată datele bugetare online, depășind deja nivelul estimat pentru 2024, transmite Reuters.
Grupul rus OMSK Carbon, înființat în 1944 și care deține fabrici de negru de fum în Federația Rusă și în Belarus, își închide subsidiara de depozitare, logistică, transport și trading din România de la Galați, înființată în 2012, prin intermediul căreia își distribuia producția în principal în țările din Balcani.
Statul rus și-ar putea reduce participațiile deținute la unele companii mari, însă va menține o participație majoritară, pe listă aflându-se aproximativ 30 de firme pentru o posibilă privatizare, a anunțat joi ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov, transmite Reuters.
Unele companii străine care încearcă să părăsească Rusia se confruntă cu o creștere importantă a costurilor, deoarece Moscova cere reduceri mai mari la prețurile activelor pe care doresc să le vândă, au declarat trei persoane care cunosc această problemă, citate de Reuters.
Rusia a pregătit o nouă taxă pentru companiile străine care vor să părăsească țara, pe lângă discountul de 50% impus deja pentru a primi autorizația de vânzare, relatează Bloomberg.
Investitorii străini din țările „neprietenoase” care își vând activele în Rusia vor fi obligați să cedeze cel puțin 10% din prețul de vânzare către bugetul rusesc, potrivit Sky News.
Guvernul rus intenționează să colecteze sume mai mari de bani de la unii producătorii de materii prime, precum și de la companiile de stat, iar în paralel să reducă cheltuieile care nu au legătură cu apărarea, în contextul în care cresc costurile cu invadarea Ucrainei, transmite Bloomberg.
Aproape 31.000 de companii din Europa au proprietari ruși, arată un raport publicat recent de Comisia Europeană, transmite DPA.
Companiile din România controlate de entități supuse sancțiunilor vor putea să își continue activitatea, iar fondurile acestora să nu fie blocate dacă acceptă instituirea provizorie a unui sistem de supraveghere din partea statului, care să urmărească respectarea de către firmă a sancțiunilor internaționale.
Companiile din România controlate de entități supuse sancțiunilor vor putea să își continue activitatea, iar fondurile acestora să nu fie blocate dacă acceptă instituirea provizorie a unui sistem de supraveghere din partea statului, care să urmărească respectarea de către firmă a sancțiunilor internaționale.
Când Vladimir Putin a anunțat invazia Ucrainei, războiul părea departe de teritoriul rusesc. Cu toate acestea, în câteva zile, conflictul a venit acasă – nu cu rachete de croazieră și mortiere, ci sub forma unor rafale de sancțiuni fără precedent și neașteptat de ample din partea guvernelor occidentale și a pedepselor economice aplicate de corporații, scrie Associated Press.
Peste 400 de companii au fost înființate, de la declanșarea războiului din Ucraina, într-un singur județ din România, situat în zona de frontieră sau în zone relevante din punct de vedere economic, majoritatea având ca acționari cetățeni ucraineni.
Peste 80 de companii deținute de ruși sau cu participare rusă au fost înregistrate în Serbia în luna martie. Aceste date au fost publicate de Registrul Unic de Stat al Persoanelor Juridice și Antreprenorilor din țară, potrivit Tass și Rador.
Guvernul a analizat, în ședința de miercuri, un memorandum referitor la ”liniile directoare privind atragerea investițiilor, ca urmare a relocării companiilor din Federația Rusă, Ucraina și Belarus, în contextul actualei situații geostrategice”. Executivul are în vedere în principal domenii precum auto, IT, electronică, construcții.
Nu sunt foarte multe companii mari care au decis să se retragă din Rusia, dacă ne uităm pe datele agregate de Yale School of Management. Pe lângă cele care nu au prea luat deloc măsuri, altele au preferat să amâne investiții, să-și suspende activitatea sau să o reducă.
Mai mulți membri democrați ai Congresului Statelor Unite, printre care Elizabeth Warren și Bernie Sanders, au inițiat un proiect de modificare a Codului Fiscal american care prevede supraimpozitarea cu 50% a profiturilor excepționale obținute de companiile petroliere din SUA de pe urma recentelor scumpiri masive ale țițeiului pe piețele internaționale.
Companiile românești care au avut relații comerciale cu Federația Rusă și sunt afectate de sancțiunile internaționale impuse acestei țări ar putea beneficia de șomaj tehnic.
Autoritățile ruse au pregătit deja o listă cu companiile străine ale căror active pot fi naționalizate după ce au anunțat că se retrag sau își suspendă activitățile din țară, relatează Izvestia, cel mai vechi cotidian din Rusia.
Sucursala din Moscova a unei bănci de stat chineze a înregistrat o creștere a cererilor din partea firmelor ruse care doresc să deschidă noi conturi, a declarat o persoană familiarizată cu chestiunea, în timp ce companiile din țară se luptă cu sancțiunile internaționale după invazia în Ucraina, transmite Reuters.
Operatorul bursei de la Londra a suspendat tranzacționarea certificatelor de depozit pentru companiile rusești, ținta unor vânzări agresive de la invazia Rusiei în Ucraina.
Valoarea certificatelor de depozit (GDR) ale companiilor rusești listate în Marea Britanie se evaporă pe măsură ce sancțiunile intră în vigoare.
Unele companii petroliere ruse au încetat operațiunile bancare cu băncile sancționate, inclusiv cu VTB și Sberbank, și și-au mutat conturile la cele care nu se confruntă cu restricții, între care Rosbank, Unicredit și Raiffeisen, au declarat cinci persoane familiare cu chestiunea pentru Reuters.
SITUAȚIA FIRMELOR CU ACȚIONARIAT RUSESC/UCRAINEAN DIN ROMÂNIA