MedLife anunță finalizarea tranzacției cu grupul Antares Clinic, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din regiunea Moldovei. Grupul deține trei unități de mari dimensiuni în regim ambulatoriu situate în Piatra Neamț, Botoșani și Onești și în două laboratoare aflate în Piatra Neamț și Botoșani.
Crystal Dental Clinic, cu 21 de ani de activitate pe piața stomatologică din România, deschide prima clinică stomatologică specializată în sedare profundă din Europa.
Apa Nova București (ANB), furnizorul de apă potabilă și servicii de canalizare al Municipiului București, își reafirmă angajamentul față de comunitatea medicală, printr-o nouă investiție de 975.000 de euro pentru reabilitarea aripei Secției II Chirurgie a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca. Spațiul este dedicat internării și îngrijirii pacienților cu afecțiuni chirurgicale în etapele pre și postoperatorii. Inițiativa este o continuare a eforturilor anterioare ale companiei, care în 2022 a finanțat cu peste 500.000 de euro recondiționarea și dotarea unui salon postoperator ultra modern.
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță semnarea achiziției pachetului integral al grupului de clinici Antares Clinic, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din Moldova. Odată cu această nouă achiziție, MedLife va ajunge la 18 clinici și laboratoare, fiind cea mai mare rețea de diagnostic la nivelul Moldovei.
Fondată în urmă cu mai bine de două decenii, Crystal Dental Clinic este una dintre cele mai mari clinici de stomatologie din România, cu o echipă de 40 de medici și un rulaj de 2,6 milioane euro în 2023.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Adrian Câciu a anunțat că Institutul Clinic Fundeni va beneficia de un corp nou de clădire, cu o suprafață generoasă de peste 100.000 de metri pătrați, cu ajutorul fondurilor europene.
Clinica Crystal Dental Clinic, care operează de 21 de ani pe piața de profil, anunță o cifră de afaceri de 2,6 milioane euro pentru 2023 și extinderea pe segmentul B2B prin abonamente de servicii stomatologice.
Investiția aprobată joi de Guvern privind construcția unui ansamblu medical nou în care să funcționeze Institutul Clinic Fundeni va costa 2,6 miliarde de lei și va fi realizată într-un termen de 36 de luni de zile, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Institutul Clinic Fundeni va avea o nouă clădire, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare de Ministerul Sănătății.
Institutul Clinic Fundeni a fost dotat cu echipament de ultimă generație pentru diagnosticarea eficientă și tratamentul cancerului hematologic, în valoare de peste 155.000 de euro. Noul echipament „Sistem hardware & software pentru scanarea și achiziția automată a metafazelor, cariotipare și FISH”, oferă informații amănunțite legate de anomaliile citogenetice, pentru ca tratamentul să poată fi adaptat riscului fiecărui pacient. Fondurile au fost strânse din donații exclusiv private.
Reputatul medic Dana Rodica Tomescu, șeful secției de Anestezie și Terapie Intensivă de la Institutul Clinic Fundeni, a inițiat două proiecte rezidențial premium cu sute de apartamente peste drum de mallul Băneasa Shopping City din nordul Bucureștiului, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Soțul său a finalizat, recent, dezvoltarea unui complex rezidențial în cartierul Primăverii.
Antreprenorul de origine irakiană Ibrahim Bahbahani, cofondator al clinicii stomatologice House of Beauty din Pipera, a fost autorizat să înceapă construcția unui ansamblu rezidențial de lux a cărui pregătire a fost anunțată în premieră de Profit.ro. Zona metroului Pipera, în care este amplasat acesta, este în plină dezvoltare, cu proiecte inițiate de o serie de investitori imobiliari precum Sorin Crețeanu, Gabriel Popoviciu sau One United Properties.
Antreprenorul de origine irakiană Ibrahim Bahbahani, cofondator al clinicii stomatologice House of Beauty din Pipera, intră pe piața rezidențială de lux cu un ansamblu amplasat într-o zonă în plină dezvoltare în care au proiecte o serie de investitori imobiliari precum Sorin Crețeanu, Gabriel Popoviciu sau One United Properties.
Compania americană biofarmaceutică MAIA Biotechnology, fondată și condusă de medicul român Vlad Vitoc, și-a deschis subsidiară în România, în cadrul strategiei de accelerare a dezvoltării la nivel global a unei terapii țintite pentru pacienții suferinzi de cancer pulmonar cu celule non-mici (NSCLC).
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca dispune, începând cu luna martie 2022, de un nou salon post operator ultra modern, complet utilat cu aparate medicale de ultimă generație, ca urmare a unei implicări financiare de peste 500.000 euro din partea Apa Nova București (ANB), furnizorul de apă și servicii de canalizare al Municipiului București.
DentalMed, jucător pe piața de servicii private de stomatologie din Romania, a deschis a doua clinică din rețea, în zona de centru-nord a Capitalei, în urma unei investiții de aproximativ 2 milioane de euro.
Dr. Ahmad Jbara, medic dentist, specialist în chirurgie orală, profesează în cadrul Signature Smile Clinic, fiind dedicat să creeze o experiență ireproșabilă pentru pacienții săi.
Johnson&Johnson (J&J) a anunțat miercuri că a început faza finală a testelor clinice pentru vaccinul experimental împotriva Covid-19, dezvoltat de compania americană prin subsidiara Janssen Pharmaceutical. Vaccinul va fi administrat într-o singură doză, iar la teste vor participa circa 60.000 de voluntari din SUA, Africa de Sud, Brazilia, Argentina, Columbia și Chile.
La câteva zile după suspendarea studiilor clinice, AstraZeneca a reluat activitatea. Sâmbătă, firma a anunțat într-un comunicat că reia studiile în Marea Britanie pentru a găsi un vaccin contra coronavirusului, AZD1222. Societatea explică faptul că a obținut confirmarea de la Medicines Health Regulatory Authority (MHRA) "că nu este un pericol" să le reia.
Compania americană de biotehnologie Diffusion Pharmaceuticals va derula un studiu clinic în România pentru a testa eficacitatea medicamentului TSC în tratamentul pacienților cu Covid-19 care prezintă hipoxemie.
Hotelul Radisson Blu din București oferă spitalului Cantacuzino din București 1.000 de măști de protecție, 1.000 de piese de lenjerie de pat, produse de igienă și dezinfectare.
Adriana Cotel, managerul Institutului Clinic Fundeni, a fost demisă, potrivit unor surse medicale.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este gata să cumpere medicamente de 134,3 milioane lei (28,2 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.
Dr. Adrian Mina, Fondator Da Vinci Dental Clinic, Profit TV: Stomatologia - o afacere de toata frumusețea
Institutul Clinic Fundeni a primit 20 de oferte pentru furnizarea de medicamente pe o perioadă de 2 ani, contractul fiind estimat la 152,6 milioane de lei, fără TVA.