Compania Națională de Electricitate din Bulgaria (NEK) și Hidroelectrica din România reactivează un proiect de construcție a unei centrale hidroelectrice comune pe Dunăre, între orașele Nikopol din Bulgaria și Turnu Măgurele din România, a anunțat ministrul bulgar al Energiei, Rumen Radev, citat de Investor.bg.
Listată în anul 2016, Ascendia a obținut anul trecut venituri totale de 12,37 milioane lei, cu 0,81% mai mari decât cele de 12,27 milioane lei din 2022.
Volumele au revenit la BVB, însă jumătate din activitate a fost asigurată de schimburi din piața deal cu titlurile fostei SIF Banat Criașana.
maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, își amână planul de a se lista la Bursa de Valori București, deoarece, în prezent, anumite puncte din legislația moldovenească nu fac posibilă o astfel de listare.
Reglementatorul pieței de capital a autorizat piața derivatelor de la BVB ca piață reglementată. Aceasta ar urma să devină operațională odată cu funcționarea Contrapărții Centrale, de asemenea, în proces de avizare la ASF.
În Ucraina, planurile de reconstrucție se măsoară în sute de miliarde de euro.
Activitatea de tranzacționare de pe bursa românească a căzut la 20 milioane lei.
După ce a fost mare distribuitoare de cash către acționari în anii trecuți după vânzările diviziei Steel către irlandezii de la Kingspan și a celei de tâmplărie către Dynamic Selling Group, TeraPlast, cu profit modest în 2023, nu distribuie dividende. Structura de îndatorare ridicată este motivul invocat de directorul Alexandru Stânean: „Dividendele nu sunt pe masă.”
Grupul Wolfgang Freiler, achiziționat la acest început de an de TeraPlast, ar urma să fie antemergător pentru vânzările companiei în Europa de Vest. Strategia pentru noua investiție este diferită față de cea din cazul tranzacțiilor de la Depaco Wetterbest și pentru fabrica de panouri sandwich din Serbia, unde TeraPlast a cumpărat, a dezvoltat și a revândut, distribuind cash acționarilor.
Capitalizarea bursieră a companiilor listate pe Piața Principală și Piața AeRO ale Bursei de Valori București a atins în ianuarie maximul de 321 miliarde de lei (64,5 miliarde de euro). Valoarea totală a tranzacțiilor realizate cu toate instrumentele s-a ridicat la 1,7 miliarde de lei, în urcare cu 152% față de aceeași lună din 2023.
Bursele europene au închis marți în scădere, deoarece investitorii au evaluat rapoartele privind veniturile corporative și date cheie referitoare la inflația din SUA, transmite CNBC.
Pe fondul unei lichidități modeste, indicii principali de la BVB au înregistrat deprecieri moderate.
Indicele BET și-a reluat tendința ascedendentă, însă impulsul este pe o lichiditate slabă.
ASF a autorizat board-ul Bursei în componența votată de acționari în noiembrie.
Grupul TeraPlast a realizat anul trecut un câștig pretaxare EBITDA de 51,2 milioane lei, cu 3% mai mic decât cel din 2022.
Acțiunile europene au început săptămâna în creștere, după ce indicele american S&P 500 a închis vineri la un nou maxim record, pe fondul optimismului privind o eventuală reducere a dobânzilor de către Rezerva Federală.
Acțiunile L’Oreal au scăzut vineri cu peste 7%, înainte de a reduce ușor pierderile, deoarece compania a raportat vânzări mai mici decât se aștepta și a indicat o încetinire a cererii în Asia, transmite CNBC.
Indicii principali de la BVB au închis în teritoriu negativ, însă acțiunile de pe podium au dat semnale contradictorii.
Acțiunile designerului de cipuri Arm au crescut joi cu peste 60%, după ce compania a raportat câștiguri peste așteptări și a emis o previziune puternică de profit pentru trimestrul curent, transmite CNBC.
DN Agrar Group a convocat acționarii pentru aprobarea unor contractări de credite și de constituire a ipotecilor aferente, cel mai important împrumut fiind cel garantat pentru subsidiara DN Agrar Straja.
Compania daneză A. P. Moller Maersk A/S a avertizat că supracapacitatea pe segmentul livrării de containere pe plan global va afecta anul acesta profiturile mai mult decât estima, iar majorarea tarifelor nu va compensa efectele perturbărilor din Marea Roșie, transmite Reuters.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis miercuri în declin cu 0,3%, eliminând unele dintre câștigurile de marți, majoritatea sectoarelor fiind în teritoriu negativ, din cauza incertitudinilor privind perspectiva reducerii dobânzilor de către băncile centrale, transmite CNBC.
Aflate pe un impuls ascendent, titlurile OMV Petrom au susținerea unui dividend bun. Din punct de vedere tehnic, sunt în mijlocul unui canal de variație, într-o zonă neutră, așa cum este și ultima recomandare dintr-un raport de analiză al unei case de brokeraj din Polonia.
maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, s-a întâlnit cu conducerea ASF și cea a BVB pentru a discuta inclusiv despre intenția băncii de a se lista la Bursa de Valori București.
Bursa a reușit o nouă sesiune pozitivă și indicele BET în atacarea maximelor, dar povestea zilei a fost în piața deal.