Având în vedere contextul blocajului urbanistic din București precum și marile proiecte de infrastructură în desfășurare – noua centură a Bucureștiului A0 și metroul spre Otopeni – marii investitori se așteaptă ca dezvoltarea să migreze către Ilfov pe termen mediu.
O parcare privată cu 4 niveluri dată în folosință toamna trecută la câteva minute de mers de terminalul Plecări al Aeroportului Internațional Henri Coandă Otopeni a fost construită pe un amplasament ce include și un teren pe care se află una dintre cele două sonde de foraj de apă geotermală pe care conducerea operatorului de stat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunța public, în 2020, că vrea să le exploateze, alimentând cu ele o viitoare centrală producătoare de energie termică.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, a lansat o licitație pentru a selecta o firmă sau un consorțiu de contractori care să execute lucrările de construire a conductei de gaze Plătărești-Bălăceanca, obiectiv vital pentru siguranța aprovizionării municipiului București. Proiectul este gândit încă din 2008, dar nu a putut fi realizat până în prezent din cauza opoziției autorităților locale și a proprietarilor de terenuri din Ilfov și Călărași.
Societatea “Compania Municipală Cimitire București” a lansat o licitație pentru servicii de proiectare complete în vederea înființării unui cimitir în comuna Glina (județul Ilfov), cu o suprafață de aproape 100.000 de metri pătrați, pe fondul lipsei acute de locuri de înhumare pentru populația civilă din Capitală.
Președinte Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a semnat, vineri, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construcția Nodului Intermodal București-Ilfov. Nodul Intermodal va fi amplasat la Moara Vlăsiei și va avea două terminale cargo (feroviar și rutier), un parc logistic (spații pentru depozitarea mărfurilor) și posibil stație CFR pentru călători.
Ținta primei etape a verificărilor declanșate din această lună de ANAF o reprezintă firmele din zona București-Ilfov, deoarece aici activitatea economică este ridicată, dar Fiscul nu a avut personal suficient pentru a controla companiile. În acest scop, noul președinte al ANAF, Mirela Călugăreanu, a dispus aducerea de personal suplimentar din țară pentru a efectua verificări la firmele din Capitală și din Ilfov.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov anunță că, începând de sâmbătă, au fost înființate cinci linii regionale noi, care vor fi operate de SC Serviciul Transport Voluntari SA, transmite News.ro.
E-Distribuție Muntenia a planificat pentru acest an proiecte de investiții în valoare de 62,6 milioane de lei în rețelele de medie și joasă tensiune din București, Ilfov și Giurgiu, printre care se numără trecerea la 20KV a rețelei de 6kV și 10kV din mai multe zone ale capitalei, dar și modernizarea a peste 129 de posturi de transformare.
Rezolvarea problemelor de alimentare cu energie electrică ale regiunii metropolitane a Capitalei, care include și județul Ilfov și care formează cea mai concentrată zonă de consum de electricitate a țării, prognozat să crească progresiv și în anii următori, ar putea dura și 10 ani, din cauza dificultății obținerii terenurilor necesare derulării lucrărilor de întărire a rețelei electrice de transport.
Deltamed SRL Cluj-Napoca a depus singura ofertă în cadrul licitației organizate de Primăria Capitalei pentru achiziția a peste 100 de ambulanțe destinate Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIf). Contractul a fost estimat la 40,04 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 12 luni.
Bucureștiul a pierdut 16 poziții în Raportul Global al Competitivității Urbane și a căzut pe locul 188 în lume, indicele competitivității orașelor reflectând prosperitatea urbană, sărăcia și beneficiile rezidenților urbani, comparativ la scară globală cu peste 1.000 de orașe.
Compania Municipală de Iluminat Public București SA, controlată de municipalitatea Capitalei prin CGMB, va prelua din decembrie anul acesta contractul de delegare a serviciului de iluminat public din București de la Luxten Lighting, care a prestat acest serviciu în ultimii 20 de ani, din 1997 încoace.
Prefectul județului Ilfov, Adrian Petcu, va prelua conducerea prefecturii Bucureștiului, iar în locul său la Ilfov va fi instalat Marius Ghincea, directorul de cancelarie din prefectura Ilfov, conform unor hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului.
România se află pe ultimele locuri în Europa în funcție de competitivitatea regională, cinci din cele opt regiuni românești incluse în indicele Uniunii Europene obținând un scor de sub 10 puncte la ultima ediție a clasamentului. București-Ilfov este cea mai bine poziționată regiune din România, cu un scor de puțin peste 45 puncte, însă rămâne la mare distanță de regiunile cu un PIB comparabil pe cap de locuitor.
Valabilitatea licențelor de traseu și programul de transport, în baza cărora sunt efectuate servicii regulate de transport de persoane între București și localitățile județului Ilfov, au fost din nou prelungite de Guvern cu un an, de această dată până la 31 decembrie 2016.