Criza de personal din turism se adâncește de la an la an, dar ar putea fi stopată dacă ministerul Finanțelor ar accepta legalizarea tipsului, așa cum au propus hotelierii, a declarat miercuri la o întălnire cu oficiali din ministerele Turismului și Educației Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR). El a spus că legalizarea bacșișului ar duce la o creștere a veniturilor angajaților din restaurante cu aproximativ 50%.
Mișcarea de protecție a consumatorilor, împreună cu Federația Asociațiilor de Consumatori, nu susține o idee în care clientul unui hotel sau restaurant să fie obligat să plătească bacșiș, acceptând ca acest venit suplimentar să poată fi evidențiat pe bonul fiscal, dar insistând asupra faptului că respectivul client trebuie să poată alege dacă plătește sau nu o astfel de "atenție".
Asociația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) propune modificarea legislației privind veniturile obținute sub formă de bacșiș, solicitând ca acestea să fie evidențiate separat în bonul fiscal, însă fără a se supune cotei de TVA, a declarat, luni, Dragoș Petrescu, președintele HORA, într-o conferință de presă.
Introducerea bacșișului pe bonul fiscal spre impozitare, variantă anunțată de Profit.ro în primăvară ca fiind discutată din nou de industria locală de turism cu Ministerul Finanțelor, ar avea implicații atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Din perspectiva angajatului, introducerea bacșișului pe bon ar conduce la reflectarea sumelor primite de acesta și, implicit, la o majorare a veniturilor declarate. Pe de o parte, situația prezintă un avantaj pentru că le oferă angajaților o certitudine financiară (de exemplu pentru a putea contracta un credit), dar pe de altă parte are dezavantajul că sumele nete primite de angajați se vor reduce ca urmare a scăderii din sumă a impozitului pe venit și a contribuțiilor datorate pentru aceste venituri (dacă nu se introduc anumite scutiri în acest sens), indică experții Deloitte.
Șoferii Uber din Statele Unite și Canada au beneficiat pe parcursul ultimului an de bacșișuri în valoare totală de peste 600 de milioane de dolari.
Industria locală de turism discută cu Ministerul Finanțelor despre reintroducerea unei reglementări a bacșișului în hoteluri și restaurante, cu un sistem în care să fie aplicat doar impozitul pe venit, de 10%. În urmă cu 3 ani, când Ministerul Finanțelor era condus tot de Teodorovici, au fost introduse o serie de reguli referitoare la fiscalizarea bacșișului, în care acesta era marcat pe un bon fiscal separat, dar prevederile au fost anulate după doar câteva luni din cauza unor dificultăți în aplicare.
O serie de operatori economici au cerut Ministerului Finanțelor, în cadrul unei întâlniri, să se revină la reglementări privind evidența contabilă și modul de distribuire a bacșișului. Legislația anterioară referitoare la bacșiș, abrogată în 2015 la scurt timp de la introducere, obliga la o evidențiere a bacșișului în contabilitate, dar dădea și posibilitatea firmelor să păstreze aceste sume dacă doreau.
Normele Codului Fiscal conțin o prevedere referitoare la bacșiș, deși acesta a fost abrogat încă din vara anului trecut, după ce s-a dovedit imposibil de aplicat în practică.