Uniunea Europeană este pregătită de iarnă, depozitele de gaze ale blocului comunitar fiind aproape de capacitatea maximă. România depășește procentul de umplere european, pentru a ajuta Republica Moldova în caz de urgențe. Prețul gazului este la un nivel mic, dar în ușoară urcare din cauza incertitudinilor legate de urmările întreruperii contractului dintre Ucraina și Gazprom.
Azerbaijan Airlines lansează ruta Baku - București - Baku, de pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă".
Azerbaijan Airlines lansează luni, 3 iunie, zborurile pe ruta Baku – București – Baku, cu o frecvență de două curse pe săptămână, informează Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
Premierul Ciucă a declarat, după ceremonia de lansare a exploatării comerciale a conductei de interconectare a sistemelor naționale de transport al gazelor din Grecia și Bulgaria, care permite majorarea importurilor de gaze în regiune din alte surse decât Federația Rusă, în special din Azerbaijan, că liderul de la Baku, Ilham Aliyev, i-a dat asigurări că există gaze pentru această iarnă.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat sâmbătă, la Sofia, unde participă la ceremonia de lansare a exploatării comerciale a conductei de interconectare a sistemelor naționale de transport al gazelor din Grecia și Bulgaria, care va permite majorarea importurilor de gaze în regiune din alte surse decât Federația Rusă, că este nevoie de investiții în ceea ce privește interconectivitatea, atât între țările membre ale Uniunii Europene, dar și cu țări din afara acesteia, precum Republica Moldova, Ucraina ori țări din Balcanii de Vest.
Operatorii sistemelor naționale de transport al gazelor naturale din România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia solicită, printr-un apel comun emis înaintea începerii operării comerciale a gazoductului Grecia-Bulgaria, care va permite majorarea importurilor de gaze din Azerbaijan, finanțarea prin fonduri UE a întăririi rețelelor de transport ce compun Coridorul Sudic al gazelor, pentru creșterii capacității acestuia la 5 miliarde de metri cubi pe an.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, ia în calcul posibilitatea de a își înființa o sucursală în Turcia pentru a importa gaze din alte surse decât gigantul rus Gazprom, inclusiv gaze naturale lichefiate (GNL), potrivit unui document recent al companiei.
Gazoductul IGB, care leagă sistemele de transport al gazelor naturale ale Greciei și Bulgariei, va intra în funcțiune de la 1 iulie, ceea ce va permite tehnic și României să importe gaze prin conductă terestră din Azerbaidjan, dar și gaze naturale lichefiate (LNG) aduse cu vaporul și regazeificate în facilitățile specializate de profil ale Greciei.
Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut omologului său bulgar Kiril Petkov la finalul săptămânii trecute, în cadrul unei convorbiri telefonice, urgentarea finalizării lucrărilor de construire a conductei care va conecta sistemele de transport de gaze naturale ale Bulgariei și Greciei, care odată pusă în funcțiune ar permite României să își diversifice sursele de import de gaze cu livrări din Azerbaijan și din transporturi maritime de gaze naturale lichefiate (LNG), reducându-și astfel dependența de gigantul rus de stat Gazprom.
Țările exportatoare de petrol din CSI sunt cel mai bine pregătite să reziste șocului dublu al pandemiei COVID-19 și scăderii globale a prețurilor petrolului, scrie publicația Trend, citând date analitice ale companiei independente de investiții Renaissance Capital.
Ponderea surselor regenerabile de energie, inclusiv a resurselor hidroenergetice, în volumul total al consumului de energie primară în Azerbaidjan a ajuns la 18%, a declarat ministrul pentru Ecologie și Resurse naturale din Azerbaidjan, Mukhtar Babayev, într-o conferință internațională despre rolul Acordul de la Paris privind schimbările climatice și de mediu.
Un teren de aproape 2 milioane și jumătate de metri pătrați, ce face parte din fosta platformă Rafo Onești, a fost scos la vânzare pe platfoma de anunțuri OLX, prețul cerut fiind de 4.563.054 de euro.
Rafinăria RAFO Onești a intrat în faliment, declarat astăzi de tribunal. Unitatea nu funcționează de o perioadă lungă, activitatea de producție fiind oprită în 2008, cu mult înainte de intrarea în insolvență. Profit.ro a anunțat recent că rafinăria este avută însă în vedere pentru o potențială achiziție de o firmă românească, Red Circle Investment SRL din București, care a trimis scrisoare de intenție în acest sens și a achiziționat și un caiet de sarcini. Firma este controlată cu 90% din capital de o alta, Nisa EW Trans SRL, care la rândul ei este deținută de societățile MTK Admin Imob SRL și Noble Brothers Holding SRL.
Ele sunt controlate de un om de afaceri de 54 de ani din Azerbaijan, care le-a preluat de la fostul asociat majoritar, o firmă înregistrată în Turcia și deținută de un alt azer. Acesta din urmă, doctorand la ASE București, a coordonat organizația de tineret a partidului de guvernământ din Azerbaijan și a lucrat și ca funcționar public, fiind șef de departament la Comitetul de Stat pentru Diaspora al Republicii Azerbaijan, conform informațiilor Profit.ro.