Gripa aviară se extinde rapid în fermele avicole din Uniunea Europeană, în acest sezon, sporind temerile privind repetarea crizelor precedente care au dus la moartea a zeci de milioane de păsări de curte în blocul comunitar, transmite Reuters.
Un porc a fost infectat cu virusul gripei aviare în statul Oregon (nord-vest), o premieră în Statele Unite, au anunțat autoritățile. "Unul dintre cei cinci porci" dintr-o fermă a fost "infectat cu virusul H5N1, marcând prima detectare a virusului H5N1 la porci în Statele Unite", a precizat într-un comunicat Departamentul american al Agriculturii (USDA).
Efectivele din industria avicolă, care se ridică la 67 de miliarde de dolari, se confruntă pentru prima dată cu un risc dublu de infectare: o dată din partea fabricilor de lapte și a doua oară, din cauza păsărilor migratoare, care pot răspândi boala.
Autoritățile sanitare americane au anunțat că o persoană a fost testată pozitiv pentru gripa aviară fără niciun contact cunoscut cu un animal, o premieră în Statele Unite, informează AFP.
Statul Colorado a raportat trei cazuri prezumtive de infectare cu virusul gripei aviare H5 la lucrătorii din domeniul avicol, a anunțat Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), conform Reuters.
Guvernul Statelor Unite a acordat 176 de milioane de dolari companiei Moderna pentru a avansa în dezvoltarea vaccinului său împotriva gripei aviare, a anunțat marți compania americană, în timp ce cresc îngrijorările legate de o epidemie de virus H5N1 în fermele de vaci din mai multe state americane și după infectarea a trei lucrători din industria laptelui începând din luna martie, informează Reuters.
Finlanda intenționează să ofere de săptămâna viitoare vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare unor lucrători expuși la animale, au declarat autoritățile sanitare, devenind prima țară din lume care procedează astfel, informează agenția Reuters.
Autoritatea pentru Pregătire și Răspuns în caz de Urgență Sanitară (HERA) din cadrul Comisiei Europene a semnat în numele statelor membre participante, un contract-cadru comun de achiziții publice pentru furnizarea a până la 665.000 de doze de vaccinuri Seqirus împotriva gripei aviare, precum și o opțiune pentru alte 40 de milioane de doze pe durata contractului, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Uniunea Europeană va semna un contract pentru a asigura peste 40 milioane de doze de vaccin preventiv contra gripei aviare pentru 15 țări, primele livrări fiind destinate Finlandei, au anunțat luni oficialii de la Bruxelles, transmite Reuters.
SUA și țările europene iau măsuri pentru a achiziționa sau produce vaccinuri împotriva virusului gripei aviare H5N1 care ar putea fi utilizate la protejarea lucrătorilor expuși riscului de infecție din sectoarele creșterii păsărilor și lactatelor, au declarat medici veterinari, tehnicieni de laborator și oficialii guvernamentali consultați de Reuters.
Producătorii de lapte din Statele Unite au început să ia măsuri, în unele cazuri radicale, pentru a încerca să oprească răspândirea gripei aviare la animalele lor, după ce aceasta a fost depistată în cirezi de vaci din mai multe state americane, relatează Reuters. Agenția de presă amintește că gripa aviară a decimat ferme de păsări din întreaga lume începând cu 2022 și a fost depistată la o serie de animale, de la foci, la vulpi și sconcși.
Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat prezența virusului gripei aviare H5N1 în probele prelevate de la cadavrele de păsări dintr-o exploatație comercială de găini ouătoare cu un efectiv de 73.583 de capete, din localitatea Piscani, județul Olt, au informat reprezentanții Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recunoscut că tot mai multe focare de gripă aviară care afectează mamiferele sunt detectate și că acest lucru stârnește îngrijorări puternice cu privire la posibilitatea ca virusul să se adapteze și să infecteze mai ușor oamenii.
Autoritățile franceze au confirmat că intenționează să demareze, la toamnă, un program de vaccinare a păsărilor împotriva gripei aviare, după ce rezultatele testelor făcute cu vaccinarea rațelor a demonstrat că vaccinul are o „eficiență satisfăcătoare”, a anunțat Ministerul francez al Agriculturii, transmite Reuters.
Guvernele ar trebui să ia în considerare vaccinarea păsărilor împotriva gripei aviare pentru a evita ca virusul, care a ucis deja sute de milioane de păsări și a infectat mamifere în întreaga lume, să se transforme într-o nouă pandemie, a declarat șeful Organizației Mondiale a Sănătății Animale (OMSA), citat de Reuters.
O femeie a murit în China din cauza gripei aviare H3N8, un virus care circulă din 2002 și nu a avut până acum victime umane cunoscute, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează AFP.
Cea mai gravă epidemie de gripă aviară cu care s-a confruntat vreodată Japonia a decimat efectivele de păsări și a dus la creșterea explozivă a prețului la ouă, iar acum nu mai există suficient teren pentru a îngropa păsările moarte, transmite Bloomberg.
Compania Bravcod, care produce carne de curcan sub brandul Peneș Curcanul, a suferit pierderi de peste 40 de milioane de lei în urma gripei aviare care a afectat trei dintre fermele firmei, însă nu va promi despăgubiri decât pentru păsările ucise, nu și pentru costurile de igienizare.
Gripa aviară a ajuns în noi colțuri ale globului și a devenit endemică pentru prima dată la unele păsări sălbatice care transmit virusul păsărilor de curte, potrivit medicilor veterinari și experților în boli, care avertizează că acum este o problemă pe tot parcursul anului.
ANSVSA anunță că a fost confirmat al doilea focar secundar de gripă aviară cu subtipul H5N1 la o fermă de curcani, BRAVCOD SRL – F5, de pe platforma zootehnică Codlea, localizată tot în apropierea fermei unde a fost diagnosticat focarul primar.
Un focar secundar de gripă aviară cu subtipul H5N1 a fost confirmat la o altă fermă de curcani, BRAVCOD SRL – F1, de pe platforma zootehnică Codlea, aflată în imediata proximitate a fermei unde a fost diagnosticat focarul primar, a anunțat, sâmbătă, ANSVSA. De asemenea, la o fermă cu 113.000 de păsări este suspiciune de gripă.
Un focar de gripă aviară a fost detectat la o fermă de curcani din Codlea, unde se află peste 60.000 de păsări, pe o rază de minim 10 km fiind luate măsuri de restricție severe privind circulația persoanelor, a animalelor și a mijloacelor de transport, anunță ANSVSA.
Prezența virusului gripei aviare a fost confirmată de laboratorul Oficiului Național pentru Siguranța Lanțului Alimentar (Nébih) în județul Békés și la Budapesta - informează site-ul instituției, citat de MTI.
O serie de lanțuri de supermarketuri din Marea Britanie au început să introducă restricții la achizițiile de ouă, după ce livrările au fost perturbate de gripa aviară, transmite Reuters.
Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunțat descoperirea unui focar de gripă aviară cu virusul înalt patogen H5N1 la două ferme de gâște, transmite Reuters.