Arsenalul nuclear chinez este pe cale să se tripleze până în 2035, ajungând la 1.500 de focoase nucleare, a indicat Pentagonul într-un raport care a subliniat, de asemenea, perfecționarea constantă a forțelor aeriene chineze,transmite AFP.
Kremlinul a declarat că cele patru regiuni din Ucraina pe care Moscova a declarat că le-a anexat în ultimele săptămâni se află sub protecția arsenalului nuclear rusesc, relatează Reuters.
Miliardarul suedez Daniel Ek, fondatorul Spotify, a anunțat că este dispus să cumpere clubul Arsenal Londra, dacă actualul proprietar îl pune în vânzare, informează lefigaro.fr.
Frații Marius și Emil Cristescu vor să transforme Arsenal Park de la Orăștie dintr-un complex destinat inițial team building-urilor organizate de companii în unul care se adresează, în principal, familiilor cu copii, motiv pentru care au început o nouă serie de investiții în agrement. Prima dintre acestea, un complex de piscine cu opt tobogane pentru copii, a fost dată în folosință zilele trecute, iar investiția s-a ridicat la 1 milion de euro.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia își va folosi armele nucleare doar în situația în care va fi atacată, scrie Associated Press.
Peste 100.000 de persoane au ajuns anul trecut în parcul tematic Arsenal Park din Orăștie, iar aproape 30.000 de vizitatori s-au cazat în cadrul complexului, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, managerul Arsenal Park, Sebastian Antal.
Miliardarul rus de origine uzbekă Alișer Usmanov a făcut o ofertă de 1,1 miliarde de euro pentru a prelua pachetul majoritar de acțiuni la Arsenal Londra, informează BBC, preluat de News.ro. Usmanov deține 30 la sută din acțiuni, dar nu face parte din consiliul de administrație și nu poate lua nicio decizie privind echipa.
Firmele din industria pariurilor sunt predominante, în sezonul actual, pe tricourile jucătorilor din Premier League, jumătate dintre cele 20 de echipe promovând, în acest fel, nume de pe această piață. Spre comparație, în urmă cu trei-patru ani, doar 15%-25% dintre echipe aveau, printre sponsorii care apar pe tricouri, firme de pariuri, arată un studiu realizat de Statista.com.
La nici patru luni de la inaugurarea aqua park-ului din cadrul celui mai întins complex de agrement din România, Arsenal Park Orăștie, proprietarii Emil și Marius Cristescu anunță investiții de un milion de euro în mărirea capacității acestuia. Investițiile vin pe fondul estimării pentru anul viitor a unui număr dublu de clienți ai aqua park-ului, respectiv peste 100.000 de persoane.
Aqua park-ul din cadrul Arsenal Park de la Orăștie, fosta unitate militară transformată de frații Emil și Marius Cristescu în cel mai întins complex turistic și de agrement din România, a atras, în prima lună și jumătate de funcționare, 15.000 de vizitatori din alte județe, dintr-un total de 20.000 de clienți.
Cel mai frumos business răsărit din ruinele armatei române s-a născut greu. La 16 ani de când i-a venit ideea să cumpere o fostă fabrică de muniție pe care s-o transforme în obiectiv turistic și după ce a reușit să-și împlinească visul care l-a costat 20 de milioane de euro, unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din România plânge de fericire. "E foarte greu în România să-ți transformi visele în realitate", articulează printre lacrimi.
Satisfăcute de majorarea cu 70% a veniturilor din televizarea meciurilor, mai multe cluburi din prima ligă engleză, printre care Manchester United sau Arsenal, au decis să înghețe prețurile biletelor și abonamentelor la meciurile de pe teren propriu, în sezonul 2016-2017.
Veniturile unui fotbalist au evoluat spectaculos în ultima sută de ani, de la 4 lire la aproape un milion de lire sterline pe săptămână.