Deputatul Ioan Oltean și omul de afaceri Mihai Rotaru sunt cercetați de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru trafic de influență, respectiv cumpărare de influență, într-un dosar nou, desprins din cel în care au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție în legătură cu acordarea de despăgubiri supraevaluate.
Potrivit DNA, în dosarul transmis instanței în 29 iulie, ”s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea urmăririi penale față de inculpații Oltean Ioan, deputat în Parlamentul României la data faptelor și în prezent, pentru infracțiunea de trafic de influență și față de Rotaru Mihai, om de afaceri, pentru infracțiunea de cumpărare de influență”, scrie News.ro.
Procurorii arată că noul dosar s-a format ”deoarece nu a fost posibilă finalizarea urmăririi penale, având în vedere comisiile rogatorii dispuse în cauză și imposibilitatea obiectivă de administrare, până la acest moment, a tuturor probelor”.
”Raportat la actele procedurale efectuate în cauza disjunsă, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", mai arată DNA.
Surse judiciare afirmă că în acest nou dosar se verifică modul în care au fost primiți într-o biserică 600.000 de euro de către Ioan Oltean și traseul urmat de această sumă.
Deputații Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu au fost trimiși, în 29 iulie, în judecată de procurorii DNA, în dosarul despăgubirii omului de afaceri Mihai Rotaru de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) pentru un teren supraevaluat cu aproape 100 de milioane de lei.
Alături de cei doi deputați au fost trimiși în judecată fostul președinte al ANRP, Crinuța Dumitrean, fostul vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Sergiu Diacomatu, precum și Remus Virgil Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru și Gabor Attila Marko, membri ai aceleiași comisii.
De asemenea, beneficiarul despăgubirii, omul de afaceri Mihai Rotaru, și evaluatorul Sergiu Negurici au fost trimiși în judecată.
Deputatul Cătălin Teodorescu, la data comiterii faptelor vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este judecat pentru abuz în serviciu, în timp de deputatul Ioan Oltean este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu.
Procurorii susțin în rechizitoriu că, la 27 noiembrie 2009, Mihai Rotaru a cumpărat cu 750.000 euro drepturile litigioase pe care o persoană le deținea asupra unui teren 61.857 mp, în municipiul Pitești. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce, timp de opt ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, arată anchetatorii.
După doar câteva luni, la 17 iunie 2010, funcționarii ANRP enumerați mai sus au aprobat în regim de urgență raportul de evaluare prin care terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru.
"Membrii comisiei au fost sprijiniți în demersul lor infracțional și de inculpatul Oltean Ioan, care avea relații cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai și cu președinta ANRP Dumitrean Nicoleta Crinuța", mai arată procurorii.
Terenul în cauză a fost supraevaluat, potrivit anchetatorilor, cu 98.780.835 lei (de 10 ori față de prețul real), sumă cu care Ministerul Finanțelor Publice a comunicat că se constituie parte civilă.
În cauză, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor părți sociale și acțiuni deținute la diverse firme, de către inculpații Mihai Rotaru, Cătălin Teodorescu, Sergiu Negurici, Segiu Diacomatu, Lăcrămioara Alexandru și Gabor Attila Marko.
De asemenea, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii.