Toți șoferii și vatmanii fostei RATB vor avea peste doi ani uniforme, incluzând sacouri și cravate. În paralel, abuzurile șoferilor față de călători continuă, iar compania și Primăria nu răspund

Toți șoferii și vatmanii fostei RATB vor avea peste doi ani uniforme, incluzând sacouri și cravate. În paralel, abuzurile șoferilor față de călători continuă, iar compania și Primăria nu răspund
scris 17 ian 2019

Societatea de Transport București (STB), fosta Regie Autonomă de Transport București (RATB), a atribuit pentru suma de 3,1 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 4,6 milioane de lei, fără TVA, un contract pentru furnizarea de uniforme destinate șoferilor și vatmanilor operatorului de transport public, care vor include costume, cămăși, cravate și eșarfe.

Astfel, costumele (loturile 1 și 2) vor fi furnizate de Trico-Han SRL pentru suma de 2,26 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 2,92 milioane de lei, fără TVA.

Urmărește-ne și pe Google News

Cămășile pentru bărbați, cravatele și eșarfele (loturile 3 și 5) vor fi livrate de Inter Sport, care va încasa 839.810 lei, fără TVA, comparative cu un estimat de 1,64 milioane de lei, fără TVA.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
ULTIMA ORĂ Măsură-bombă pregătită de ANPC: Amenzi de până la 5% din cifra de afaceri pentru orice încălcare a normelor de protecție a consumatorilor. Firmele vor putea fi închise CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Măsură-bombă pregătită de ANPC: Amenzi de până la 5% din cifra de afaceri pentru orice încălcare a normelor de protecție a consumatorilor. Firmele vor putea fi închise

Furnizorul cămășilor pentru femei (lotul 4) va fi Cipimartex Distribution. Contractul a fost semnat pentru suma de 17.000 lei, fără TVA, de la un estimat de 32.112, fără TVA.

Contractul a fost semnat în decembrie 2018 și are o durată de doi ani, potrivit datelor autorității contractante.

La licitație au mai depus oferte N.G.M. Company SRL, C&A Company Consulting, Matteo Cons Trade, Sadmitex Industries SRL, Confluente Est SRL și Happy Garage.

ANALIZĂ Telekom reușește să întrerupă dominația RCS&RDS, liderul incontestabil din ultimii ani, la portabilitatea numerelor de telefonie fixă și urcă puternic pe mobil. RCS&RDS rămâne însă campionul pe mobil CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Telekom reușește să întrerupă dominația RCS&RDS, liderul incontestabil din ultimii ani, la portabilitatea numerelor de telefonie fixă și urcă puternic pe mobil. RCS&RDS rămâne însă campionul pe mobil

Conform datelor transportatorului, cantitățile care vor fi livrate sunt: aproape 4.800 de sacouri pentru bărbați și 100 pentru femei, în jur de 9.600 de pantaloni pentru bărbați și 200 pentru femei. Cifrele sunt similare și în ceea ce privește cămășile.

În total, cele cinci loturi ale licitației numără aproape 80.000 de piese de îmbrăcăminte.

EXCLUSIV Prima reacție a lui Gabriel Popoviciu după decizia de confiscare de către stat a terenului din Băneasa, pe care a construit unul dintre cele mai scumpe proiecte imobiliare din țară CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Prima reacție a lui Gabriel Popoviciu după decizia de confiscare de către stat a terenului din Băneasa, pe care a construit unul dintre cele mai scumpe proiecte imobiliare din țară

În paralel cu această acțiune de vestimentație, reclamațiile continuă la adresa șoferilor fostei RATB față de modul în care tratează călătorii, ultimul caz semnalat fiind abandonarea pe timp de noapte, în stația de autobuz, a unor minori care doreau să achite călătoria prin SMS. În acest caz, șoferul a refuzat să le accepte îmbarcarea în autobuz pe motiv că nu au cartelă, fără să îl intereseze plata prin SMS a călătoriei, opțiune valabilă.

Contactați repetat de Profit.ro de peste patru luni pentru precizări pe acest subiect, atât reprezentanții biroului de presă al companiei, cât și cei ai Primăriei Capitalei nu au dorit să răspundă până la acest moment.

STB a consemnat în 2017, conform ultimelor date disponibile la Ministerul Finanețelor Publice, o cifră de afaceri de 752,5 milioane de lei ,de la 770,6 milioane de lei în 2016, și un profit net de 7,2 milioane de lei, comparativ cu un câștig net de 301.012 lei în urmă cu un an.

Transportatorul a avut 10.206 angajați în 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
ratb
stb
contract
atribuire
uniforme
sacouri
sacouri
cravate
pantaloni
camasi
esarfe
vatmani
soferi