Telefonia mobilă susține creșterea de 12,1% a veniturilor RCS&RDS din primul semestru, la 329,7 milioane de euro

Telefonia mobilă susține creșterea de 12,1% a veniturilor RCS&RDS din primul semestru, la 329,7 milioane de euro
scris 16 aug 2017

Veniturile RCS&RDS au crescut cu 12,1% în primul semestru al acestui an, la 329,7 milioane de euro, pe fondul avansului afacerilor pe segmentele de telefonie mobilă, internet fix și date și televiziune prin cablu.

Astfel, potrivit datelor Digi Communications NV (Olanda), pe piața din România, numărul de RGU (abonamente – n.r.) din serviciile de telecomunicații mobile a crescut cu 14,6%, de la aproximativ 2,95 milioane, la data de 30 iunie 2016, la 3,381 milioane la data de 30 iunie 2017.

Urmărește-ne și pe Google News

Venitul mediu pe client (ARPU) din serviciile de telecomunicații  mobile a crescut cu 25%, de la o medie de 4,0 euro/lunar pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2017, comparativ cu media de 3,2 euro/lunar pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2016.

“Avansul a fost efectul în mod principal din anumite modificări în mixul de pachete de abonament, clienți care au trecut la servicii de valoare mai mare și din creșterea generală a traficului”, se precizează în raportul semestrial al Digi Communications.

Dosarul Antena Group-RCS&RDS: Dan Voiculescu a fost achitat, Camelia Voiculescu - un an și șase luni cu suspendare CITEȘTE ȘI Dosarul Antena Group-RCS&RDS: Dan Voiculescu a fost achitat, Camelia Voiculescu - un an și șase luni cu suspendare

Numărul de RGU aferente serviciilor de televiziune prin cablu a crescut cu 5,1%, de la 2,782 milioane la 30 iunie 2016, la 2,924 milioane la 30 iunie 2017, iar numărul de RGU din serviciile de internet și date fixe a avansat cu 6,6%, de la 1,930 milioane la 30 iunie 2016 la aproximativ 2,058 milioane la 30 iunie 2017.

“Aceste creșteri au fost în principiu datorate pachetelor atractive de internet fix si date.  Creșterea serviciilor de telecomunicații mobile, televiziune prin cablu, internet fix și date și alte venituri au fost parțial compensate printr-o scădere a veniturilor generate de serviciile DTH (televiziune prin satelit – n.r.)și liniile de telefonie fixă, ca urmare a scăderii RGU în ambele linii de activitate”, se precizează în raport.

Numărul de RGU din serviciile DTH a scăzut cu 5,9%, de la 657.000 la data de 30 iunie 2016 la 618.000 la data de 30 iunie 2017.

“Această scădere s-a datorat în principal faptului că un număr de abonați DTH au încetat contractele, s-au mutat la concurenți sau au migrat de la serviciile noastre de DTH la serviciile noastre de televiziune prin cablu. Numărul RGU de clienți rezidențiali abonați la serviciile de telefonie fixă a scăzut de la 1,252 milioane la data de 30 iunie 2016 la aproximativ 1,170 milioane la data de 30 iunie 2017, o scădere de aproximativ 6,5%”, se arată în document.

CONFIRMARE RoTLD introduce din martie 2018 un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile “.ro”. De când încep să curgă termenele CITEȘTE ȘI CONFIRMARE RoTLD introduce din martie 2018 un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile “.ro”. De când încep să curgă termenele

Cheltuielile de exploatare din România pentru perioada analizată au fost de 221,5 milioane de euro, în comparație cu 195,3 milioane de euro pentru perioada similar din 2016.

“Creșteri semnificative ale cheltuielilor în perioada raportată au fost înregistrate referitor la cheltuieli de interconectare ca rezultat al dezvoltării business-ului de telefonie mobilă, creșteri ale cheltuielilor cu salarii cât și creșteri ale cheltuielilor cu chiriile datorate unui număr mai mare de site-uri mobile și magazine comparativ cu perioada anterioară. Aceste creșteri au fost compensate parțial de scăderea costurile bunurilor vândute ca efect al modificării ofertelor la telefoane mobile în rate începând cu sfârșitul primului trimestru al anului 2017. În general, cheltuielile de exploatare au crescut în concordanță cu creșterea afacerii”, se arată în raportul semestrial.

În privința rezultatului activității, profitul net al Digi Communications a crescut cu 390%, la 31,8 milioane de euro.

Această cifră include și rezultatele activității Digi Communications din Spania, Ungaria și Italia.

Operațiune: Telekom preia Telemobil, Germanos și Sunlight. Fuziunea devine efectivă din 1 decembrie CITEȘTE ȘI Operațiune: Telekom preia Telemobil, Germanos și Sunlight. Fuziunea devine efectivă din 1 decembrie

În privința veniturilor totale, acest indicator a crescut cu 12%, la 454 milioane de euro. În Ungaria, operațiunile au adus venituri de 74,8 milioane de euro, de la 66,2 milioane de euro la finele lunii iunie 2016.

Operațiunile din Spania au generat venituri 43 milioane de euro, comparativ cu 42,3 milioane de euro în intervalul ianuarie – iunie 2016.

Anul trecut, Digi Communications a obținut un profit net de 11,8 milioane de euro la o cifră de afaceri de 842,1 milioane de euro, comparativ cu un câștig net de 4 milioane de euro la venituri de 771 milioane de euro în 2015.

Titlurile DIGI sunt tranzacționate la bursă începând cu 16 mai.

RCS&RDS este cel mai mare operator local de televiziune și servicii de acces fix la internet.

viewscnt
Afla mai multe despre
rcs&rds
digi
raport
venituri
clienti
telefonie
internte
date
cablu
clienti