”Ce nu avem în România? Nu avem suficiente paturi de paliație. Este adevărat acest lucru.
De asta militez și încurajez multe unități sanitare care au un grad mic de ocupare, care nu au adresabilitate din diverse motive, și le cunoaștem în mare pe toate, recomandarea noastră - și probabil că vom veni cu măsuri care să pună puțină presiune - este convertirea paturilor care stau degeaba într-un spital, și care sunt plătite, de fapt, în paturi de paliație. Pentru că doar așa putem crește gradual capacitatea României pentru acest domeniu, evident, important și necesar”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în deschiderea Profit Health.forum - Ediția a XVII-a.
Evenimentul, organizat cu spriinul Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Auchan, Bristol Myers Squibb, Groupama, Regina Maria, Salt Bank, Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), este transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News
Paturile de paliație sunt destinate pacienților cu boli cronice avansate sau terminale.
Pe de altă parte, ministrul a abordat asistența paleativă acordată în terapie intensivă.
”Pentru că e un subiect, chiar dacă el este puțin mai greu de explicat și de dus, nu vreau să-l ocolim. Avem foarte multe secții de anestezie, terapie intensivă, în spitalele de urgență, unde, de fapt, se face paleație.
Acest lucru, sigur că îngreunează capacitatea spitalului, reduce capacitatea spitalelor de urgență de a răspunde rapid în cazul unor urgențe majore, și evident că crește foarte mult costul. Pentru că una este costul într-un spital de urgență, alta este costul într-un spital de paleație, de exemplu. Sunt tarifate diferite.
Și atunci, există un model în Statele Unite cu care cochetăm în momentul de față, se numește ICU Dependency, adică este o formă diferită de organizarea secției de terapie intensivă pentru pacienții care au nevoie de suport intensiv de lungă durată în regim de paleație”, a arătat ministrul Sănătății.
El a adăugat că o variantă transformarea sau înființarea unro astfel de unități, pentru că nu există astfel de zone care să degreze spitalele de urgență de o încărcătură de pacienți cronici care stau mai mult de 30 de zile și care, în mod normal, nu ar trebui să stea într-un spital de urgență, ci într-un spital de cronici.
Ministrul a arătat, totodată, că cea mai importantă reformă care poate fi făcută în sistemul de sănătate din România se referă la extinderea capacității de asigurare a serviciilor de sănătate și diversificarea lor.
”Ultima, dar, din punctul meu de vedere, cea mai importantă reformă care poate fi făcută în sistemul de sănătate din România se referă la extinderea capacității de asigurare a serviciilor de sănătate și diversificarea lor.
Spargerea monopolului Casei Naționale de Asigurări de sănătate este în beneficiul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, este în beneficiul sistemului, este în beneficiul pacienților și este în beneficiul tuturor. Introducerea mai multor asiguratori, fie în regim public, fie în regim privat, fie în parteneriat public-privat, fie complementar asigurării naționale, automat va duce la o schimbare și la o reformă semnificativă a modului în care sunt acordate serviciile de sănătate, în modul în care sunt verificate serviciile de sănătate, în modul în care pacientul interacționează cu sistemul”, a arătat ministrul Sănătății.
















