Marocul își plânge morții după cutremurul violent produs la sud-vest de Marrakech, în urma căruia au pierit peste 2.000 de persoane, potrivit ultimului bilanț oficial, care se va agrava probabil pe măsură ce continuă căutările, transmite AFP.
Cutremurul de vineri seară, ce avut magnitudinea 7 potrivit Centrului marocan pentru cercetare științifică și tehnică (6,8 potrivit serviciului seismologic american), a fost cel mai puternic cutremur măsurat vreodată în Maroc, arată Hotnews.
El a provocat moartea a cel puțin 2.012 persoane și rănirea a 2.059, dintre care 1.404 se află în stare foarte gravă, a anunțat sâmbătă seara Ministerul de Interne.
Provincia Al-Haouz, unde a fost epicentrul cutremurului, a suferit cele mai multe pierderi de vieți omenești, cu 1.293 de morți, urmată de provincia Taroudant, cu 452 de morți. În aceste două zone situate la sud-vest de orașul turistic Marrakech, sate întregi au fost distruse de cutremur.
„Am pierdut totul. Nu mai pot face nimic acum, vreau doar să mă îndepărtez de lume și să jelesc", a spus plângând Lahcen, un locuitor al satului Moulay Brahim, a cărui soție și patru copii au fost uciși.
Pe înălțimile acestui sat de aproximativ 3.000 de locuitori, Bouchra își usucă lacrimile cu eșarfa în timp ce privește cum oamenii sapă morminte.
„Nepoții verișoarei mele sunt morți", spune ea, înainte de a adăuga: „Am văzut în direct devastarea cutremurului și încă tremur. Este ca o minge de foc care a înghițit totul în calea ei.Toată lumea de aici și-a pierdut rude, fie în satul nostru, fie în altă parte în regiune".
Cabinetul regal a declarat sâmbătă o perioadă de doliu național de trei zile, iar liderii mondiali și-au exprimat șocul și condoleanțele.
Multe țări se oferă să ajute
Multe țări, inclusiv Marea Britanie, Israel, Franța, Spania și Italia, s-au oferit să ajute. Chiar și Algeria vecină, care are relații agitate cu Marocul, și-a deschis spațiul aerian, care fusese închis timp de doi ani, pentru zborurile care transportau ajutoare umanitare și răniți.
Statele Unite au declarat, de asemenea, că sunt pregătite să ofere „asistență semnificativă".
CITEȘTE ȘI VIDEO Incendii în Hawaii: Peste 66 de persoane dispărute. Cel mai mare incendiu în SUA de peste un secol a ras un oraș turistic„Avem echipe de căutare și salvare pregătite să fie desfășurate (...) Suntem, de asemenea, gata să deblocăm fonduri (...) pentru a-i ajuta pe marocani", a declarat presei consilierul adjunct pentru securitate națională Jon Finer, după ce a părăsit New Delhi, unde se desfășoară G20.
„Statele Unite vor fi alături de ei la fiecare pas (...) de îndată ce vor fi gata să beneficieze de ceea ce avem de oferit", a adăugat el, deși Rabat nu a lansat un apel la ajutor internațional.
Crucea Roșie Internațională a avertizat sâmbătă cu privire la amploarea viitoarelor nevoi ale Marocului, la cele „24 până la 48 de ore critice" și nevoi pentru „luni sau chiar ani".
Satul Tafeghaghte, situat la 60 de kilometri sud-vest de Marrakech, a fost distrus aproape în întregime de cutremurul al cărui epicentru a fost localizat la doar aproximativ cincizeci de kilometri, potrivit unei echipe AFP.
Foarte puține clădiri au rămas în picioare.
„Trei dintre nepoții mei (în vârstă de 12, 8 și 4 ani) și mama lor sunt morți, sunt încă sub dărâmături. Nu cu mult timp în urmă ne jucam împreună", a deplâns Omar Benhanna, în vârstă de 72 de ani.
CITEȘTE ȘI VIDEO Incendiu la mansarda a două blocuri din Craiova. Locatarii au devenit agresivi cu pompierii. Focul s-a extins la al treilea blocSâmbătă, un număr mare de localnici au mers la cimitir pentru a îngropa aproximativ 70 de morți. Ritualurile funerare au fost punctate de țipete și plânsete.
Seara, canalele de televiziune au difuzat imagini aeriene care arătau sate întregi cu case de lut din regiunea Al-Haouz complet pulverizate.
„Autoritățile publice se mobilizează în continuare pentru a accelera operațiunile de salvare și pentru a evacua răniții", a declarat sâmbătă seara Ministerul de Interne.
La doar o aruncătură de băț de primăria din Marrakech, unde părți din zidurile istorice ale orașului, care datează din secolul al XII-lea, au fost avariate și sunt parțial prăbușite.
CITEȘTE ȘI Cât câștigă angajații din sistemul privat de învățământ. Tot mai multe instituții, dar nu și suficienți candidați eligibiliCutremurul a fost resimțit și în Rabat, Casablanca, Agadir și Essaouira, unde mulți locuitori panicați au ieșit pe străzi în miez de noapte, temându-se că locuințele lor se vor prăbuși.
Acest cutremur este cel mai mortal din Maroc de la cel care a distrus Agadir, pe coasta de vest a țării, la 29 februarie 1960. Aproape 15.000 de persoane, adică o treime din populația orașului, au pierit atunci.