Autoritățile lansează construcția unor spitale regionale la Iași, Cluj și Craiova, premierul Marcel Ciolacu spunând că momentul semnării contractelor pare "unul ireal", având în vedere că de peste 15 ani politicienii au inclus în oferta lor electorală realizarea acestora.
Investiția depășește 1,2 miliarde euro.
Șeful Executivului a participat miercuri, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași și a Spitalului Regional de Urgență Cluj, alături de ministrul Sănătății, reprezentanți ai autorităților locale din județele Iași și Cluj și cei ai constructorilor, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Primăria Capitalei vrea să obțină jumătate de miliard de lei, fonduri europene, pentru înlocuirea contoarelor și modernizarea rețelei de date"Întotdeauna când e vorba de infrastructură, mai ales în Sănătate, e un moment de mândrie. O spun fără nicio reținere, ca prim-ministru e normal să fiu mândru alături de echipa guvernamentală, dar am o jenă de a mai vorbi încă o dată despre spitalele regionale. De 15 ani de zile toți politicienii din România, toate guvernele din România, toți miniștrii Sănătății au vorbit și au pus în oferta electorală cele trei spitale regionale, respectiv Spitalul regional de la Iași, Spitalul regional de la Cluj, Spitalul regional de la Craiova. Cred că este un moment, îi văd și pe reprezentanții constructorilor, un moment care pare, un pic, ireal. Și pe domnul președinte de la ANDIS, pe care-l felicit pentru că împreună cu ministrul Sănătății au parcurs toate procedurile, cred că ați avut și contestații, și, în sfârșit, am semnat construcția la cele două spitale regionale, la cel de la Cluj și la cel de la Iași", a declarat Marcel Ciolacu.
El a adăugat că săptămâna viitoare ar urma să se închidă și procedurile la Spitalul Regional de la Craiova.
Premierul a precizat că investiția în spitalele regionale de la Cluj și Iași se ridică la "aproape 7 miliarde de lei, aproximativ 1,5 miliarde de euro, bani prinși în PNRR".
"Termenul de execuție este unul scurt. Avem termen de implementare la PNRR - e aici și domnul ministru al fondurilor europene - în acest moment până în 2026. O spun și cu mândrie, dar și cu anumită reținere, în sfârșit, am găsit înțelegere și am găsit o echipă determinată să finalizeze o promisiune de 15 ani de zile. Acum 15 ani s-a făcut primul studiu în ceea ce privește celebrele spitale regionale și normal că am mândria că Guvernul condus de mine, întreaga echipă, și domnul secretar general și domnul ministru, am reușit până la urmă să finalizăm procedurile, urmând ca constructorii să finalizeze construcția propriu-zisă și utilarea acestor spitale regionale", a declarat Marcel Ciolacu.
Firmele câștigătoare
Lucrări de construcții (pachet 1) obiectiv de investiții ”Spital Regional de Urgență Iași” - conține lucrări de organizare de șantier, lucrări pregătitoare, terasamente și împrejmuire, excavare grosieră, lucrări de protejare a săpăturii, lucrări de deviere a utilităților. Ofertant câștigător: NESS PROIECT EUROPE Valoare licitata: 26.298.533,47 LEI (fara TVA) Durata contract: 16 luni (4 luni execuție + 12 luni o eventuală mentenanță și supraveghere)
Lucrări de construcții (pachet 1) - Contractarea si execuția lucrărilor de construcții (Pachet 1) pentru obiectivul de investiții "Spital Regional de Urgență Cluj", cuprinde în principal lucrări de împrejmuire, lucrări pentru relocarea/protecția utilităților, excavare grosieră, pereți mulați si ziduri de sprijin, acces carosabil temporar, organizare de șantier, eventuale lucrări de mentenanță și supraveghere (până la data începerii execuției lucrărilor principale), alte lucrări propuse de Proiectant sau Antreprenor cu aprobarea Autorității Contractante. Valoare estimată: 68.968.023,24 lei (fără TVA) Ofertant câștigător: UBITECH CONSTRUCȚII SRL Valoare licitata: 52.277.047,79 (fără TVA) Durata contract: 16 luni (8 luni execuție + 8 luni o eventuală mentenanță și supraveghere)