Lista miniștrilor propuși de liderul PNL, Ludovic Orban, desemnat să obțină votul de învestitură al Parlamentului pentru un nou Guvern.
Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare
Fișe biografice:
Ionuț-Marian Stroe, propus ministru al Tineretului și Sportului
Ionuț-Marian Stroe s-a născut la 23 septembrie 1979, în Craiova. Absolvent al Colegiul Național "Carol I" din Craiova (1998) și al Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică din cadrul Universității din Craiova (2003). În 2006, a obținut un master în Finanțe și administrarea afacerilor, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea din Craiova.
A absolvit un program de pregătire și perfecționare în domeniul relațiilor internaționale în cadrul Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010), studii postuniversitare la Colegiul Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare "Carol I" (2010) și la Colegiul Național de Informații, Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" (2013). A absolvit Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Craiova (2013) și a obținut un master în Drepturile Omului la Facultatea de Drept și Științe Sociale, Universitatea din Craiova (2014).
Și-a început activitatea profesională ca programator, coordonator marketing-publicitate în cadrul SC SecureNet SRL și SC Software Marketing Publicitate SRL (2003-2004), apoi a fost reprezentant tehnic-vânzări în cadrul Societății Naționale Radiocomunicații S.A. (2004-2005). Consilier municipal în cadrul Consiliului Local Municipal Craiova (2004-2008), director al Direcției Județene pentru Tineret Dolj (2005-2007) și director al Direcției de Programe Recreative și Divertisment pentru Tineret din cadrul Autorității Naționale pentru Tineret (2007-2009).
Membru al PNL. Între 2015-2016 a fost purtător de cuvânt al PNL. A fost președinte al PNL Craiova (2014-2015) și președinte interimar al PNL Craiova (2016-2017). A fost ales deputat de Dolj în trei mandate legislative consecutive, 2008-2012, 2012-2016 și 2016-prezent, din partea Partidului Național Liberal.
Victoria-Violeta Alexandru, propusă ministru al Muncii și Protecției Sociale
Victoria-Violeta Alexandru s-a născut la București, la 11 noiembrie 1975. A absolvit Facultatea de Științe Politice (1999-2002) - Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și cursuri de master în domeniile Guvernanță și Dezvoltare Instituțională (2002-2004) și Afaceri Internaționale și Managementul Conflictelor (2004-2006), tot în cadrul SNSPA, conform sursei citate și https://romania-alege.ro.
A absolvit cursul Managementul Proiectelor, derulat de Exec-Edu, potrivit site-ului companiei de training. A ocupat funcția de consilier în Departamentul de Comunicări Internaționale și Relații cu Românii de Pretutindeni al Administrației Prezidențiale (1997-1999), conform portalului https://romania-alege.ro. A fost numită ministru pentru Consultare Publică și Dialog Civic în Guvernul condus de Dacian Cioloș (noiembrie 2015 - ianuarie 2017).
S-a înscris în 2017 în Partidul Național Liberal, devenind în același an consilier al Președintelui PNL, Ludovic Orban.
Bogdan Gheorghiu, propus ministru al Culturii
Bogdan Gheorghiu s-a născut la 1 iulie 1975. A absolvit Facultatea de Arte și Actorie la Universitatea Ecologică București și Facultatea de Actorie la Universitatea de Arte ''George Enescu'', Iași, conform CV-ului publicat pe www.cdep.ro.
În 1999, a pus bazele Teatrului Dramatic ''Bucovina'', proiect inițiat după absolvirea facultății. A fost realizator de emisiuni la Tele7ABC (2000) și de emisiuni radio la Radio AS Suceava (2000-2007). A deschis stația locală OTV Suceava, proiect care a durat 12 luni. A mai fost manager la Radio Gold Rădauți (2004), a pus bazele postului TV Rădăuți (2005-2006), unde a ocupat și funcția de manager, și a deschis postul regional de televiziune Bucovina TV (2007).
În ianuarie 2016, s-a înscris în Partidului Național Liberal.
Monica-Cristina Anisie, propus minstru al Educației și Cercetării
Monica-Cristina Anisie s-a născut la 19 iulie 1973. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București (1992-1996). A urmat două programe de masterat: unul în Management educațional, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (2007-2008) și un altul în Integrare Europeană și problematica socială, la Facultatea de Științe Politice, Sociologie și Relații Internaționale (2007-2009), potrivit CV-ului publicat pe site-ul www.edu.ro.
Din 18 iulie 2019, este președinte al PNL Sector 2.
Victor Sebastian Costache, propus ministru al Sănătății
Specialist în chirurgie cardiovasculară, toracică și pulmonară, Victor Sebastian Costache s-a născut la 18 martie 1974, la Iași. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași (1992-1998), apoi a făcut un an de rezidențiat la București.
A realizat o serie de premiere medicale, iar Academy of World Records a atestat recordul mondial în intervenția chirurgicală efectuată în 2014 la Sibiu, respectiv prima operație complexă de disecție de aortă tratată endovascular, precizează www.clinicapolisano.ro.
Marcel Ioan Boloș, propus ministru al Fondurilor Europene
Marcel Ioan Boloș s-a născut la 1 aprilie 1968. A absolvit Facultatea de Științe Economice, Universitatea din Oradea (1993-1997), Facultatea de Electrotehnică și Informatică (1992-1997), studii de master în Managementul Instituțiilor Financiar- Bancare (1997-1999) și studii doctorale cu teza: 'Bugetul și contabilitatea comunităților locale între starea actuală și posibilități de modernizare' la Facultatea de Științe Economice, Universitatea de Vest, Timișoara (2000-2005).
Ion Ștefan, propus ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
Ion Ștefan s-a născut la 22 ianuarie 1969. A absolvit I.M.C. Constanța, specializarea inginer electromecanic, potrivit cdep.ro.
A fost director general al SC Balcanic Prod SRL. Este membru al CJEX PNL Vrancea.
Nechita-Adrian Oros, propus ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Nechita-Adrian Oros s-a născut la 9 iulie 1965, la Gherla, în județul Cluj. A urmat cursurile Facultății de Medicină Veterinară (1984-1989). Doctor în științe medicale - domeniul medicină veterinară (1996-2003). În prezent este profesor universitar, prorector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
A ocupat funcțiile de: secretar PNȚCD Cluj (2003-2007); secretar general adjunct PNȚCD (2003-2005); membru în Biroul Național de Conducere al PNȚCD (2005-2007); vicepreședinte PNL Cluj (2008-2010); președinte PNL Cluj-Napoca (2009-2012); membru B.P.T. Cluj (din 2010).
A fost deputat PNL de Cluj în perioada 2012-2016, reales în decembrie 2016.
Costel Alexe, propus ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor
Costel Alexe s-a născut la 20 august 1983, în Adjud, jud. Vrancea. A urmat cursurile Liceului Emil Botta din Adjud (1999-2002). Are o diplomă de licență și o diplomă de master obținute în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași (2002-2004). Are un titlu de doctor obținut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași (2009-2012). Din octombrie 2012 este student la Facultatea de Drept, Universitatea "Petre Andrei" din Iași.Este președintele filialei județene a PNL Iași.
Lucian Nicolae Bode, propus ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
Lucian Nicolae Bode s-a născut la 27 octombrie 1974, în Valcău de Jos, județul Sălaj.
În 1998 a absolvit Facultatea de Electrotehnică și Informatică, specializarea inginer electromecanic, la Universitatea din Oradea.
A fost ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri în Guvernul Ungureanu (9 febr. 2012 - 27 apr. 2012).
Virgil-Daniel Popescu, propus ministru al Economiei, Energiei, Mediului de afaceri și Turismului
S-a născut la 25 aprilie 1968 în Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți. A absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București (1991). Deține un doctorat în Management la Facultatea de Științe Economice, Universitatea din Craiova (2000), un master în Analiză, diagnostic și evaluarea afacerilor la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității din Craiova (2009).
De asemenea, este absolvent al Colegiului Național de Apărare din cadrul Universității Naționale de Apărare "Carol I" (2006) și al Colegiului Național de Securitate din cadrul Academiei Naționale de Informații (2008).
A fost secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Dialog Social din Guvernul Romaniei (2007-2008), vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (august-octombrie 2013), secretar de stat în Ministerul Economiei (noiembrie 2013-februarie 2014).
Generalul Nicolae-Ionel Ciucă, propus ministru al Apărării Naționale
Nicolae Ciucă s-a născut la 7 februarie 1967 în localitatea Plenița, județul Dolj. A absolvit Liceul Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova, în 1985, și Școala Militară de Ofițeri Activi "Nicolae Bălcescu" de la Sibiu în 1988.
După absolvirea școlii militare, a fost repartizat comandant de pluton lansare la Regimentul 26 Mecanizat, iar în perioada 1989-1992 a fost comandant pluton cercetare și instrucție, la Batalionul 121 Cercetare. În anul 1990 a urmat Cursul de perfecționare de comandanți companii cercetare. În perioada 1992-1993 a fost ofițer de stat major în biroul operații, la același batalion.
General-locotenentul cu trei stele Nicolae-Ionel Ciucă a fost numit în funcția de șef al Statului Major, începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin decret semnat de președintele Klaus Iohannis.
Cătălin Marian Predoiu, propus ministru al Justiției
Deputatul PNL Cătălin Marian Predoiu s-a născut la 27 august 1968, la Buzău.
Este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București (1991), a urmat ulterior un program de instruire în practica dreptului comercial la Baroul din Caen, Franța (1994), și a obținut titlul științific de doctor (2003) în Drept Comercial, "summa cum laude", la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, potrivit paginii oficiale www.predoiu.ro.
Este membru în Baroul București (din 1991). A fost cadru didactic universitar la Facultatea de Drept, Universitatea București (1994-2007).
A fost ministrul Justiției în cabinetul condus de Călin Popescu Tăriceanu (febr.-nov. 2008); în cabinetul condus de Emil Boc (dec. 2008-oct. 2009); ministru interimar al Justiției, după ce Guvernul Boc a fost demis prin adoptarea unei moțiuni de cenzură de către Parlament (oct. 2009) și ministru interimar al Afacerilor Externe (oct. 2009); ministru al Justiției în cabinetul Boc IV (23 dec. 2009-6 febr. 2012); ministru al Justiției în Guvernul Ungureanu (9 febr.2012-7 mai 2012).
La 6 februarie 2012, a fost numit, prin decret prezidențial, prim-ministru interimar al Guvernului României, pentru a îndeplini atribuțiile premierului demisionar Emil Boc până la formarea noului Guvern.
Bogdan Aurescu, propus ministru al Afacerilor Externe
Diplomatul Bogdan Lucian Aurescu, fost ministru al Afacerilor Externe (24 noiembrie 2014-17 noiembrie 2015), s-a născut la 9 septembrie 1973.
A absolvit Colegiul Național ''Sfântul Sava'' (1992), Facultățile de Drept (1996, cu Diplomă de Merit) și Istorie (1998) ale Universității din București, Institutul Franco-Român de Dreptul Afacerilor și Cooperare Internațională ''Nicolae Titulescu - Henri Capitant'' (1996) și Colegiul Național de Apărare din București (2000). Vorbește fluent engleză și franceză.
La 24 noiembrie 2014, premierul Victor Ponta l-a propus pe Bogdan Aurescu pentru preluarea portofoliului Externelor. În aceeași zi, președintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire. Mandatul său s-a încheiat la 17 noiembrie 2015, odată cu învestirea noului Guvern condus de premierul Dacian Cioloș.
La 6 mai 2016, Bogdan Aurescu a fost numit în funcția de consilier prezidențial în cadrul Departamentului Politică Externă.
Marcel Vela, propus ministru al Afacerilor Interne
Ion Marcel Vela s-a născut la 2 iunie 1963, în localitatea Armeniș din județul Caraș-Severin
A urmat Liceul Traian Doda, Caransebeș. Este absolvent de studii superioare, politehnice și științe juridice.
Florin-Vasile Cîțu, propus ministru al Finanțelor Publice
Florin-Vasile Cîțu s-a născut la 1 aprilie 1972, conform site-ului senat.ro.
A absolvit Grinnell College din SUA (1996), un masterat în economie în cadrul Iowa State University (2002), iar din 2002 este doctorand al Iowa State University, potrivit alegeriparlamentare2016.ro.
A fost economist în cadrul Băncii Naționale a Noii Zeelande (2001-2003) și în cadrul Băncii Europene de Investiții (2003-2005).
În cadrul ING Bank, a lucrat ca economist șef (2006-2007) și șef al departamentului piețe financiare (2007-2011), pentru ca ulterior să fie consultant și analist economic.
Raluca Turcan, propusă în funcția de vicepremier
Deputata Raluca Turcan s-a născut la 2 aprilie 1976, la Botoșani, potrivit cdep.ro.
Din 1999, este absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București. În același an, a devenit masterand în Comunicare și Relații Publice în cadrul SNSPA București. Deține diplomă în rusă comercială, obținută la Institutul Pușkin din Moscova (Rusia, 1996-1999). Între 4 aprilie 2011 și 22 aprilie 2011, a urmat un curs postuniversitar de perfecționare în domeniul securității și apărării naționale la Universitatea Națională de Apărare "Carol I", Colegiul Național de Apărare.
Ludovic Orban, prim-ministru desemnat
Ludovic Orban s-a născut la 25 mai 1963, la Brașov.
Absolvent al Facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini din cadrul Universității Brașov (1988). Studii postuniversitare la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (1993).
Consilier local sector 3 București (1992-1996); ales în 1996 consilier local sector 1, București, nu și-a dus mandatul până la capăt, demisionând în 1997. Viceprimar general al Capitalei (iunie 2004-apr.2007).
În martie 2009, în cadrul Congresului extraordinar al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban a fost ales prim-vicepreședinte al PNL.
Ludovic Orban a mai candidat la șefia PNL în anii 2002, 2009 și în decembrie 2014, fiind învins de Theodor Stolojan, Crin Antonescu, respectiv de Alina Gorghiu.
A fost ales președinte al Partidului Național Liberal, la 17 iunie 2017, în cadrul Congresului formațiunii desfășurat în București, întrunind 3.518 voturi.
Foto Profit.ro - Florin Cîțu, propus ministru de Finanțe
Foto Profit.ro - noii miniștri propuși