În luna ianuarie a acestui an s-au născut 15.971 copii, cu 1.012 mai mulți copii decât în luna decembrie 2019, în timp ce numărul deceselor înregistrate în luna ianuarie a fost de 23.352, cu 731 decese mai puține decât în luna decembrie 2019, astfel că sporul natural a fost negativ în luna ianuarie, decedații având un excedent față de născuții-vii de 7.381 persoane, potrivit datelor anunțate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Sporul natural reprezintă diferența dintre numărul născuților-vii și numărul persoanelor decedate, în perioada de referință, scrie News.ro.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna ianuarie, a fost de 91 copii, în scădere cu trei decese față de luna decembrie2019.
Potrivit datelor INS, numărul căsătoriilor și numărul divorțurilor înregistrate a scăzut în luna ianuarie 2020 față de luna decembrie 2019.
Astfel, în luna ianuarie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.356 căsătorii, cu 2.545 mai puține decât în luna decembrie 2019. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr.202/2010 a fost de 836, cu 1.519 mai puține decât în luna decembrie 2019.
Numărul născuților-vii a fost mai mic cu 998 în luna ianuarie față de aceeași lună din 2019, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 3.484 mai mic față de luna ianuarie 2019.
Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2020 (-7.381 persoane), cât și în luna ianuarie 2019 (-9.867 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mic în luna ianuarie 2020, decât cel înregistrat în luna ianuarie 2019.
Numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie 2020, cu 914 mai mic decât cel înregistrat în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 60 divorțuri mai puține în luna ianuarie 2020, decât în luna ianuarie 2019.