Programul "Prima Casă" va continua anul viitor cu un plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde de lei și cu un cost al finanțării rezultat din rata dobânzii ROBOR plus 2%, față de plus 2,5% cât este în prezent, a decis Guvernul în ședința de miercuri. Modificările au fost anunțate în urmă cu trei săptămâni de ministrul Finanțelor.
Noul nivel al costurilor totale va fi aplicat tuturor solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului și aflate în curs de analiză.
Guvernul a decis continuarea programului având în vedere că rata de neplată este extrem de mică, de numai 0,2% din totalul creditelor acordate, a arătat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
El a precizat că, din totalul garanțiilor stabilite pentru anul viitor, 1,3 miliarde lei reprezintă fonduri noi, iar 200 de milioane de lei provin din rambursările creditelor anterioare.
Lansat în 2009 de Guvernul Boc, programul "Prima Casă" a fost motorul creditării ipotecare și a stabilizat prețurile apartamentelor, după declanșarea crizei economice.
Peste două treimi din creditele acordate în ultimii ani sunt cu garanții de stat. În cei șase ani de existență a programului, au fost acordate peste 158.360 garanții, în valoare totală de peste 13 miliarde lei, care au susținut credite de peste 26 miliarde lei. BNR arată că împrumuturile Prima Casă reprezintă peste 50% din volumul creditelor imobiliare în derulare.
Din totalul garanțiilor acordate, 391 au fost executate, aceasta reprezentând o rata de default de 0,2%.
Conform Guvernului, bilanțul la zi al Programului "Prima Casă" arată că, acesta este cel mai popular program guvernamental gestionat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și cunoaște o dezvoltare accelerată, ritmul de depunere al solicitărilor de garantare fiind de circa 140 solicitări/zi.