Portalul ro-alert.ro, dedicat sistemului de avertizare a populației în situații de urgență, a fost lansat. Când și cum va fi folosit

Portalul ro-alert.ro, dedicat sistemului de avertizare a populației în situații de urgență, a fost lansat. Când și cum va fi folosit
scris 15 sep 2018

Portalul ro-alert.ro, dedicat sistemului de avertizare a populației în situații de urgență, a fost lansat sâmbătă, pe acesta fiind disponibile informații despre sistem, inclusiv despre configurarea telefonului pentru primirea mesajelor de avertizare. Sistemul va fi testat la nivel național, începând din 17 septembrie, iar apoi va deveni operațional, urmând să fie folosit doar în situații grave, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

Site-ul ro-alert.ro este activ de sâmbătă dimineață de la ora 9.00, dar sistemul va fi folosit doar pentru situațiile extrem de grave, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Astăzi facem încă un pas cu sistemul ro-alert, în sensul în care lansăm website-ul de informare pentru sistemul ro-alert, pagina este accesibilă populației, oamenii vor găsi toate informațiile, inclusiv cum să își configureze telefoanele", a spus Arafat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

El a explicat că autoritățile nu intenționează să folosească în mod frecvent acest sistem pentru a alerta populația, astfel încât oamenii să nu fie deranjați și să nu aibă tendința de a dezactiva primirea de mesaje. Alertele precum cele de cod galben transmise de meteorologi vor continua să apară pe aplicația DSU, pentru cei care o au instalată.

FOTO Inedit - Soluție Wizz Air pentru clienții cărora le-a anulat cursa București-Cluj: îi trimite la Londra chiar dacă aceștia nu și-au propus să plece în Marea Britanie UPDATE Explicațiile Wizz Air CITEȘTE ȘI FOTO Inedit - Soluție Wizz Air pentru clienții cărora le-a anulat cursa București-Cluj: îi trimite la Londra chiar dacă aceștia nu și-au propus să plece în Marea Britanie UPDATE Explicațiile Wizz Air

"Recomandarea este să nu dezactiveze, pentru că își pune viața în pericol", a spus Arafat, el menționând că proiectul a fost inițiat în urma furtunii de la Timișoara, de anul trecut, când mai multe persoane și-au pierdut viața într-un timp scurt.

El a precizat că între 17 și 27 septembrie va avea loc testarea națională a sistemului, până în prezent fiind făcute teste în București, iar după acestea sistemul va fi considerat operațional.

De asemenea, el a explicat că nu trebuie numerele de telefon pentru a se trimite mesajul de avertizare, întrucât nu este vorba de SMS-uri, ci de altfel de mesaje. El a adăugat că dacă o persoană are telefonul închis și se află într-o zonă pentru care există o avertizare, va primi mesajul atunci când deschide telefonul, dacă alerta mai este activă.

FOTO Cum arată stațiile viitoarei Magistrale de metrou Drumul Taberei-Eroilor și când este așteptată deschiderea mult întârziatei linii CITEȘTE ȘI FOTO Cum arată stațiile viitoarei Magistrale de metrou Drumul Taberei-Eroilor și când este așteptată deschiderea mult întârziatei linii

Raed Arafat a mai spus că, în cazul unui cutremur, nu se va primi mesaj înainte, ci ulterior, dar în cazul unei viituri sau al unei evacuări în eventualitatea unui pericol de explozie, sistemul va fi folosit.

Totodată, Arafat a spus că pentru acest sistem nu este nevoie de un smartphone, întrucât mesajele se primesc și pe telefoanele vechi, care s-ar putea să fie deja configurate.

Locuitorii din zonele rurale și oamenii în vârstă care nu știu cum să își configureze telefonul pentru a primit mesajele vor fi ajutați, Arafat exemplificând că un reprezentant al ISU sau al STS ar putea face asta duminica, la biserică.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DSU, site-ul ro-alert.ro este proiectat ca sursă completă de informare a populației și detaliază atât modul de difuzare a mesajelor de tip Cell Broadcast, cât și posibilitatea de configurare a telefoanelor mobile pentru a permite recepționarea mesajelor difuzate în situații de urgență.

Portalul informativ cuprinde următoarele secțiuni: Prezentarea sistemului RO-ALERT, Configurare telefon, Standarde - oferă informații privind tehnologia Cell Broadcast, Întrebări frecvente, Instalează aplicația DSU și Contact.

Secțiunea "Configurare telefon" asigură informații complete despre modul de configurare a telefoanelor mobile în toate rețelele, astfel încât publicul să poată recepționa mesajul pe telefonul mobil de care dispune. Sistemul utilizează infrastructurile rețelelor operatorilor de comunicații mobile din România.

Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există acoperire a rețelelor publice de comunicații mobile și nu este necesară instalarea unei aplicații pe telefoanele mobile. Sistemul RO-ALERT funcționează indiferent dacă utilizatorul deține servicii de tip abonament sau prepay, iar recepționarea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori, arată sursa citată.

FOTO Fiscul alertează: SMS-uri sunt trimise fraudulos în numele nostru CITEȘTE ȘI FOTO Fiscul alertează: SMS-uri sunt trimise fraudulos în numele nostru

Mesajul de avertizare poate fi transmis doar pentru anumite zone amenințate de situații de urgență și este particularizat în funcție de tipul evenimentului produs ori prognozat. Configurarea telefonului mobil nu necesită comunicarea numelui și a numărului de telefon al utilizatorului.

Secțiunea "Întrebări frecvente" oferă răspunsuri la întrebări legate de sistemul RO-ALERT, acoperind detalii tehnice, reguli de comportament în cazul recepționării mesajelor de avertizare. În plus, portalul ro-alert.ro asigură conexiunea cu celelalte surse de informare puse la dispoziție de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență "Ro-Alert" va fi implementat pe teritoriul României în scopul prevenirii pierderii de vieți omenești ca urmare a fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase. Prin acest sistem vor fi transmise populației mesaje de avertizare în timp real, după ce sisteme similare și-au dovedit eficiența în SUA, Olanda, Lituania, Franța, Germania și Belgia.

Printre avantajele sistemului se numără transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul rețelelor operatorilor de telefonie mobilă, transmiterea rapidă a mesajelor către toți utilizatorii aflați în arealul amenințat, chiar în condiții de congestie a rețelelor operatorilor de telefonie mobilă, afișarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil, fără a fi necesară vreo intervenție a utilizatorului, repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp configurabile, receptarea mesajelor de avertizare și de către terminalele aflate în roaming și acuratețea mesajelor de avertizare, formulate doar pe baza informațiilor furnizate de surse autorizate.

Sistemul va fi pus în aplicare de Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale și va fi operat de structurile operaționale cu funcționare 24/24 ale IGSU și structurilor subordonate acestuia. Ca sistem de backup, Departamentul pentru Situații de Urgență va dispune de un terminal cu aceleași funcționalități.

Guvernul a alocat printr-o ordonanță de urgență 30,4 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în bugetul MAI, pentru IGSU, pentru achiziția echipamentelor hardware, aplicațiilor software și serviciilor de instalare și punere în funcțiune aferente, necesare pentru implementarea sistemului.

viewscnt
Afla mai multe despre
alerta
pompieri
cutremur