În această perioadă vor fi efectuate operațiuni de dezinsecție și dezinfecție.
Potrivit informațiilor transmise de unitatea medicală, câteva exemplare de Cimex lectularius — denumirea științifică a ploșniței de pat — au fost identificate în mai multe locații din cadrul secției.
Conducerea spitalului a decis suspendarea temporară a activității pentru a permite desfășurarea operațiunilor specifice de DDD (dezinfecție, dezinsecție și deratizare) necesare pentru îndepărtarea insectelor, arată Știrile Pro TV.
Măsura a fost luată atât pentru protejarea pacienților și a personalului medical, cât și pentru a preveni extinderea infestării către celelalte secții ale spitalului.
Perioada anunțată pentru închiderea secției este 17 august – 14 septembrie.
Activitatea medicală continuă în ambulatoriu
În perioada în care secția nu va funcționa, pacienții nu vor fi lipsiți de toate serviciile medicale. Activitatea va continua în ambulatoriu, iar acolo unde situația medicală o impune și este posibil, pacienții vor putea beneficia de spitalizare de zi.
După finalizarea operațiunilor DDD, secția urmează să fie redeschisă, în funcție de rezultatele intervențiilor și de condițiile necesare pentru reluarea activității în siguranță.
În luna iulie a fost anunțat că blocuri întregi din Sectorul 6 din București sunt infestate cu ploșnite, care sunt insecte parazite. Oamenii sunt disperați: deși au apelat în repetate rânduri la firme autorizate pentru a face dezinsecție în apartamente, în fiecare dimineață se trezesc cu mușcături.
Oamenii sunt disperați, deoarece chiar și după ce au apelat la firmele de dezinsecție, nu au scăpat de aceste insecte care s-au instalat în saltele, mobilă și în locuri umbrite.
„Trebuie să fim atenți la leziuni specifice, leziuni liniare pe piele, pete de sânge pe cearșaf, și nu în ultimul rând punctele negre, care sunt fecalele acestor paraziți. În momentul în care avem aceste semne, este foarte important să spălam corespunzător lenjeria, hainele de pe noi, jucării, obiectele din cameră, să le uscăm la temperatură ridicată și nu în ultimul rând să apelăm la firme specializate.” a spus Laura Panait, specialist în medicina de familie.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au transmis că, în astfel de situații, singurele responsabile sunt asociațiile de proprietari, deoarece primăria nu poate interveni în spațiile private.














