Polițiștii bucureșteni fac, luni, zece percheziții în București și în județele Ilfov, Giurgiu, Brăila și Bacău la locuințele și sediile sociale ale unor persoane fizice și juridice suspectate de evaziune fiscală și spălarea banilor în domeniul "comercializării de produse IT”, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de 14 milioane de lei, iar suma ce formează obiectul spălării banilor depășește zece milioane de lei. Cei zece suspecți vor fi duși la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Poliția Sectorului 5.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Capitalei, luni dimineață, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pun în aplicare zece mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov, Giurgiu, Brăila și Bacău la locuințele și sediile sociale ale mai multor persoane fizice și juridice implicate în săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălarea banilor în domeniul " comercializării de produse IT”, arată news.ro.
Anchetatorii susțin că în cursul anului 2010 reprezentanții unei societăți comerciale având ca obiect de activitate “comerțul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software-ului” au înregistrat în evidența contabilă a societății și au declarat organelor fiscale, în mod repetat, achiziții fictive de bunuri, de aproximativ 46 de milioane de lei de la societăți cu comportament de tip “fantomă”, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cauzând bugetului de stat un prejudiciu de circa 14 milioane de lei reprezentând taxa pe valoare adăugată și impozit pe profit.
CITEȘTE ȘI România se luptă cu peste 20 de state europene pentru a găzdui, după Brexit, Agenția Europeană a Medicamentului. În țară, Cantacuzino nu mai produce demult vaccin, iar Ana Aslan a fost ținta unor acuzații de fraudeÎn scopul ascunderii provenienței ilicite a sumelor provenind din săvârșirea faptelor de evaziune fiscală, reprezentanții societății comerciale având ca obiect de activitate "comerțul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software-ului” au transferat în mod succesiv suma totală de aproximativ 10.400.000 lei, reprezentând "contravaloarea” achizițiilor fictive sus-menționate, în conturile societăților comerciale cu comportament de tip "fantomă”, de unde sumele au fost divizate și retransferate în conturile unor societăți “off-shore”.
Cele zece persoane vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Poliția Sectorului 5.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat estimat la acest moment este de 14 milioane de lei, iar suma ce formează obiectul procesului de "spălare a banilor” este în cuantum de aproximativ 10.400.000 lei.