Personalul medical va putea primi, din partea ministerelor, instituțiilor cu rețea sanitară proprie și de la consilii județene sau primării, stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe țară. Legea de introducere a acestor stimulente a fost fost votată, marți, pe articole de Camera Deputaților, dar nu a putut fi încă aprobată, din lipsă de cvorum.
Inițiativa legislativă vine în contextul în care, potrivit informațiilor Profit.ro, noua lege a salarizării pregătită de Guvern prevede ca medicii să fie stimulați suplimentar, începând cu luna august, și prin avantaje financiare în plus, precum acordarea unor "premii în bani".
Inițial, proiectul fusese respins de Senat în februarie, dar deputații i-au dat o nouă formă, cu posibilitatea acordării acestor stimulente financiare, pentru menținerea personalului medical în țară și creșterea calității serviciului de sănătate publică.
Astfel, Ministerul Sănătății, ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie pot acorda personalului medical și de specialitate stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe țară. Finanțarea acestor stimulente va fi asigurată din veniturile proprii ale acestor instituții, în limita bugetului aprobat.
De asemenea, autoritățile administrației publice locale pot acorda personalului medical și de specialitate din spitalele publice din rețeaua sanitară proprie stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe țară, în baza hotărârii autorităților deliberative ale autorităților administrației publice locale, în limita bugetului aprobat.
Legea mai prevede că autoritățile publice locale pot participa la finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condițiile legii, bunuri și servicii, investiții, reparații capitale, consolidare, extindere și modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităților sanitare cu paturi transferate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație în bugetele locale.
Totodată, consiliile locale vor putea finanța, din venituri proprii, asigurarea truselor de urgență cu medicamentele și materialele sanitare necesare acordării asistenței medicale la nivelul centrelor de permanență, în conformitate cu baremul minim stabilit prin ordin al ministrului sănătății, precum și achiziția de aparatură și mobilier medical necesare desfășurării activității medicale de urgență.
După ce va fi aprobată de deputați, propunerea legislativă va trebui promulgată de președintele Iohannis.