Firmele și persoanele fizice care trec peste regulile de construcții primesc de astăzi amenzi duble

Firmele și persoanele fizice care trec peste regulile de construcții primesc de astăzi amenzi duble
scris 24 aug 2016

Firmele de construcții, dar și persoanele fizice care modifică sau demolează o lucrare fără autorizare sau fără un proiect verificat de către specialiști atestați primesc de astăzi o amendă dublată comparativ cu nivelul actual, cuprinsă între 20.000 de lei și 40.000 de lei. Dublarea a fost decisă în contextul în care Guvernul pregătește deja, așa cum Profit.ro a anunțat, ridicarea cuantumului amenzilor aplicate în construcții pentru încălcarea diferitelor reguli cu până la de 50 de ori, atât pentru constructori, cât și pentru directori din primării, prin schimbarea regulilor aplicate în ultimii 25 de ani. 

Majorarea a fost decisă printr-un proiect aprobat recent de Parlament și care este aplicat începând de astăzi. Dreptul inspectorilor de a aplica aceste amenzi substanțial majorate va fi prescris doar în 5 ani de la data recepției lucrării.

Urmărește-ne și pe Google News

Amenzi duble, de 20.000 de lei - 40.000 de lei, vor fi aplicate și pentru următoarele fapte: încălcarea prevederilor referitoare la cerințele fundamentale aplicabile construcțiilor prevăzute în reglementările tehnice în vigoare la data contractării proiectării și, respectiv, a execuției lucrărilor, realizarea de construcții fără proiecte sau pe bază de proiecte neverificate de specialiști atestați conform prevederilor legale, recepționarea construcției de către investitor cu încălcarea prevederilor legale, elaborarea de proiecte incomplete, care prezintă soluții neconforme sau care conțin neconcordanțe între diferitele secțiuni ale acestora, care conduc la nerealizarea nivelului de calitate al construcțiilor corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile. Odată cu constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii, proiectantul are obligația de a completa/reface documentația tehnică, după caz, pe cheltuială proprie; însușirea de către specialiști verificatori de proiecte atestați a proiectelor incomplete, care prezintă soluții neconforme sau care conțin neconcordanțe între diferitele secțiuni ale acestora, care conduc la nerealizarea nivelului de calitate al construcțiilor corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile, elaborarea de expertize tehnice incomplete, care nu respectă prevederile reglementărilor tehnice în vigoare la data contractării acestora, precum și stabilirea unor soluții care conduc la încălcarea prevederilor referitoare la cerințele fundamentale aplicabile, interzicerea sau obstrucționarea efectuării controlului calității în construcții, neprezentarea documentelor și a actelor solicitate de persoanele cu atribuții de control și/sau de autoritățile competente, conform prevederilor legale.

Astăzi, toate aceste fapte sunt amendate cu 10.000 de lei - 20.000 de lei.

Percheziții Antifraudă la mari firme, suspectate de evaziune cu materiale de construcții. Prejudiciu de 50 milioane lei CITEȘTE ȘI Percheziții Antifraudă la mari firme, suspectate de evaziune cu materiale de construcții. Prejudiciu de 50 milioane lei

În același timp, alte fapte care astăzi sunt amendate cu 5.000 de lei - 10.000 de lei vor atrage o amendă dublată, cuprinsă între 10.000 de lei și 20.000 de lei. În această categorie intră: neasigurarea verificării execuției lucrărilor de construcții prin specialiști diriginți de șantier autorizați sau care dețin certificate echivalente, organizarea necorespunzătoare și neaplicarea sistemului de management al calității, precum și realizarea de construcții fără specialiști responsabili tehnici cu execuția autorizați sau care dețin certificate echivalente, depășirea de către verificatorii de proiecte atestați, experții tehnici atestați, auditorii energetici pentru clădiri atestați, responsabilii tehnici cu execuția autorizați și diriginții de șantier autorizați a competențelor pe domenii, subdomenii, specialități sau grade profesionale pentru care sunt atestați/autorizați și/sau neîndeplinirea obligațiilor ce le revin, neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin regulamentele și procedurile privind realizarea și menținerea cerințelor fundamentale în etapele de realizare a construcțiilor, de exploatare și intervenții la construcțiile existente și în etapa de postutilizare a acestora de către factorii implicați, nepredarea cărții construcției de către investitor proprietarului, respectiv documentația privind proiectarea și documentația privind execuția, la recepția la terminarea lucrărilor, iar documentația privind recepția și documentația privind urmărirea comportării în exploatare și intervenții asupra construcției, la recepția finală a lucrărilor de construcții, neexecutarea obligațiilor privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor de complexitate și importanță deosebită, referitoare la cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate, necompletarea și nepăstrarea cărții tehnice a construcției, neexecutarea obligațiilor privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor și neexecutarea, în condițiile legii, a lucrărilor de reparații și consolidări, neamenajarea terenurilor ocupate temporar pentru aducerea lor la starea inițială, la terminarea lucrărilor de construcții, neaplicarea de către executant a soluțiilor stabilite, în condițiile legii, de proiectant sau expert tehnic atestat, pentru rezolvarea neconformităților, defectelor ori neconcordanțelor apărute în timpul execuției construcțiilor, respectiv a lucrărilor de intervenție la construcțiile existente.

O altă dublare a amenzilor, care urcă suma de plată de la 1.500 de lei - 5.000 de lei astăzi la 3.000 de lei - 10.000 de lei, a fost decisă pentru: neprecizarea în proiect a categoriei de importanță a construcției și nestabilirea fazelor determinante supuse controlului calității, prevederea în proiect sau utilizarea unor produse necertificate sau pentru care nu există agremente tehnice la lucrări la care trebuie să se asigure nivelul de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile, nerespectarea prin proiecte a nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile, neconvocarea factorilor care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante ale execuției și neasigurarea condițiilor de verificare, lipsa nemotivată de la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante, ca urmare a convocării făcute de executant, neîndeplinirea obligației proiectantului de a stabili soluții pentru remedierea defectelor sesizate, referitoare la cerințele fundamentale aplicabile, nesesizarea Inspectoratului de Stat în Construcții în cazul producerii unor accidente tehnice la construcțiile în execuție, precum și la cele în exploatare, neîndeplinirea, la termenul stabilit, a măsurilor cuprinse în actele de control, refuzul experților tehnici atestați de participare la evaluarea stării tehnice a unor construcții avariate din cauza unor factori naturali sau antropici, la solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcții.

Modificări la Codul Fiscal: Dezvoltatorii, firme și PFA, ar putea fi scutiți de impozitul pe imobil până la vânzare CITEȘTE ȘI Modificări la Codul Fiscal: Dezvoltatorii, firme și PFA, ar putea fi scutiți de impozitul pe imobil până la vânzare

Simultan, a fost stabilită și o perioadă de garanție a contractelor de lucrări încheiate între părți diferită în funcție de categoriile de importanță ale construcțiilor: 5 ani pentru construcțiile încadrate în categoriile de importanță A și B (excepțională sau deosebită), 3 ani pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță C (normală) și 1 an pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță D (redusă).

Perioada de garanție va fi prelungită cu cea a remedierii a eventualelor defecte calitative constatate în acest interval.

viewscnt
Afla mai multe despre
constructii
amenzi
dublate