Finanțele și ANAF verifică situația persoanelor care au beneficiat de șomaj tehnic, în contextul crizei COVID-19, și au constatat că nu mai figurează asigurați la sănătate

Finanțele și ANAF verifică situația persoanelor care au beneficiat de șomaj tehnic, în contextul crizei COVID-19, și au constatat că nu mai figurează asigurați la sănătate
scris 10 iul 2020

Ministerul Finanțelor și instituțiile din subordine au inițiat o verificare a condițiilor în care mai multe persoane care au beneficiat de șomaj tehnic ca măsură de limitare a efectelor negative cauzate de criza COVID-19 au constatat că nu mai figurează asigurați în sistemul național de sănătate. Situația nu ar fi trebuit să apară, iar instituțiile beneficiare ale informațiilor colectate de ANAF, în acest caz CNAS, aveau obligația de a solicita date specifice acestui tip de situașie, dacă le considerau necesare.

În ultimele zile, au apărut cazuri tot mai multe de persoane care au constatat că nu sunt asigurate în sistemul public de sănătate, după ce au beneficiat de șomaj tehnic susținut de stat în contextul măsurilor luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis ieri, printr-un comunicat, că vina aparține angajatorilor care nu au completat corect Declarația 112 către ANAF, formular din care CNAS extrage date, și a recomandat depunerea unor declarații rectificative.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Hacienda de Mare Olimp, printr-o colaborare cu Chef Alexandru Dumitru, lansează proiectul gastronomic Anika by the Sea CITEȘTE ȘI FOTO Hacienda de Mare Olimp, printr-o colaborare cu Chef Alexandru Dumitru, lansează proiectul gastronomic Anika by the Sea

"Din analiza situațiilor semnalate, am constatat ca în Declarația 112, începând cu luna aprilie 2020, mai mulți angajatori nu au încadrat corect personalul aflat în șomaj tehnic și nu a fost specificată perioada în care personalul s-a aflat în șomaj tehnic. Astfel, în datele importate de la ANAF în SIUI s-au preluat informatic formularele în care personalul aflat în șomaj tehnic a fost înscris la categoria salariat cu contribuție zero la sănătate. Conform reglementărilor în vigoare din sistemul de sănătate, o persoană care nu contribuie la fondul de sănătate și nici nu este încadrată într-o categorie scutită de plata contribuției își pierde automat calitatea de asigurat la 90 de zile de la data ultimei plăți a contribuției", potrivit comunicatului CNAS.

Ministerul Finanțelor afirmă, însă, acum, că CNAS avea obligația de a cere date specifice acestor categorii de asigurați, dacă le considerau necesare.

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit? CITEȘTE ȘI FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

"Din punct de vedere al legislației fiscale și al modului de completare a declarației 112 această situație nu trebuia să apară, având în vedere că pentru indemnizația de șomaj acordată potrivit OUG nr. 30/2020 se datorează CASS, iar persoanele beneficiare ale indemnizației rămân în continuare asigurați", transmite Ministerul Finanțelor printr-un comunicat.

Mecanismul de declarare al obligațiilor fiscale aferente indemnizațiilor de șomaj tehnic introdus prin Ordinul nr. 1942/979/819/2020 din 12 mai 2020 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a "Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate" a fost elaborat și aprobat în comun de către Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Finanțele precizează că în ceea ce privește calitatea de asigurat în sistemul național de sănătate, aceasta este reglementată prin Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

"În acest context, instituțiile beneficiare ale informațiilor privind contribuțiile declarate prin formularul D112 au atât dreptul, cât și obligația de a propune și solicita câmpurile necesare pentru înregistrarea tuturor contribuabililor asigurați, precum și adaptarea sistemelor informatice la modelele de declarații aprobate în comun. În acest sens, înregistrarea corectă a tuturor persoanelor care beneficiază de asigurări, cade în responsabilitatea acestor instituții. Ministerul Finanțelor furnizează celorlalți beneficiari ai informațiilor din formularul 112 datele exacte completate de contribuabili, așa cum au fost ele stabilite prin ordinul comun", potrivit Ministerului Finanțelor.

FOTO Autobuzele din București vor circula și pe linia de tramvai CITEȘTE ȘI FOTO Autobuzele din București vor circula și pe linia de tramvai

În ipoteza în care au apărut, însă, și erori de înregistrare a persoanelor asigurate din cauza completării greșite de către angajatori a formularului 112, acesta trebuie corectat prin depunerea declarației rectificative.

Pentru clarificarea tuturor acestor aspecte, având în vedere reglementările din legislația sănătății cu privire la calitatea de asigurat, este necesar și punctul de vedere al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ca autoritate competentă.

viewscnt
Afla mai multe despre
asigurare sanatate
ministerul finantelor
anaf
d112