România și-a exprimat intenția de a adera la Convenția OCDE Anti-Mită, ca parte a procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a anunțat premierul Ciucă.
De ce este important: Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România. Alături de România, decizia de deschidere a negocierilor adoptată astăzi s-a referit și la Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația și Peru.
Potrivit premierului Ciucă, la acest moment, România este aderentă la 6 din cele 8 standarde esențiale pentru aderare: Declarația privind Investițiile; Principiile Guvernării Corporatiste; Principiile pentru Elaborarea Politicilor Internetului; Recomandarea Bunelor Practici în Statistică; Cadrul Inclusiv al BEPS – Erodarea Bazei și Schimbarea Profitului; Forumul Global al Transparenței și Schimbului de Informație;
În lunile următoare, România va începe activitățile aferente aderării la Codurile de liberalizare, dar și pentru Convenția Anti-Mită.
”De asemenea, țara noastră și-a exprimat deja intenția de a adera la Convenția OCDE Anti-Mită. Toate aceste angajamente se transpun în reforme relevante pentru modernizarea economiei țării noastre”, a declarat premierul Ciucă.
De altfel, în primul studiu economic din ultimii 20 de ani realizat de OCDE asupra economiei românești se arată că ”România a făcut progrese semnificative cu politicile anti-corupție din ultimii 20 de ani, dar corupția este încă percepută ca o problemă majoră”.
De asemenea, studiul OCDE remarcă: ”Încrederea în instituții este joasă și rămâne o problemă importantă. Modificările legislative recente, care au afectat sistemul judiciar și a pus presiune asupra DNA, au slăbit și lupta împotriva corupției. Modificările trebuie abrogate, așa cum s-a propus, astfel încât DNA să aibă resursele necesare, autoritatea și independența de a conduce anchete”.