Populația de vârstă școlară a fost în anul 2020 de peste 4,844 milioane persoane reprezentând 25,2% din totalul populației rezidente a țării, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS), cu ocazia Zilei Mondiale a Educației.
În anul școlar/universitar 2020-2021 populația școlară a fost de 3,494 milioane de copii, elevi și studenți. Din totalul populației școlare, 49,8% au fost copiii, elevii și studenții de sex masculin și 73% cei care au studiat în mediul urban, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Aproape jumătate din populația școlară s-a regăsit în învățământul primar și gimnazial (45,5%), iar circa o treime în învățământul liceal și cel antepreșcolar și preșcolar (17,8%, respectiv 15%). Populația școlară a fost cuprinsă cu preponderență (94,7%) în unitățile de învățământ publice, restul de 5,3% studiind în unități de învățământ private", se arată în comunicatul INS.
În profil teritorial, populația școlară din anul școlar/universitar 2020-2021 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (601.100 persoane), respectiv București-Ilfov (517.600 persoane).
Unitățile/instituțiile de învățământ care au funcționat în anul școlar/universitar 2020-2021 au aparținut, în principal, nivelurilor de educație primar și gimnazial (57,4%), liceal (21,0%), respectiv antepreșcolar și preșcolar (16,9%).
Potrivit datelor INS, activitatea educațională și de instruire în sistemul de învățământ a fost asigurată de 235.600 de cadre didactice. "Raportul mediu dintre populația școlară și numărul cadrelor didactice a fost de 15 elevi și studenți la un cadru didactic. Ponderea personalului didactic de sex feminin a fost majoritară atât la nivelul întregului sistem educațional, cât și în învățământul preuniversitar", conform datelor INS.
În anul 2020, 28,4 % din totalul gospodăriilor aveau în componență copii; 16,1% - 1 copil, 9,7 % - 2 copii, 1,9% 3 copii, 0,7% 4 copii și mai mulți. Cele mai multe gospodării cu peste 4 copii s-au înregistrat în regiunea Nord-Est.
CITEȘTE ȘI Modificări la Codul Muncii - Noi sancțiuni pentru munca subdeclarată și nedeclarată. Mai multe zile libere. Angajatorii care întârzie cu mai mult de o lună plata salariilor vor fi amendațiRețeaua învățământului preșcolar din România cuprindea 1.153 grădinițe, respectiv 9.529 de secții din cadrul grupurilor școlare și secții care au școlarizat acest nivel de educație, înregistrându-se 505.200 copii în anul școlar 2020/2021, informează Institutul Național de Statistică (INS), cu ocazia Zilei Mondiale a Educației.
Potrivit INS, 51,4% din totalul copiilor înscriși erau de sex masculin.
În anul școlar 2020-2021, 54,4% dintre copii au fost cuprinși în grădinițe cu program normal, 45,1% în grădinițe cu program prelungit, 0,2% în grădinițe cu program săptămânal și 0,3% în grădinițe cu program special.
"Din numărul total al copiilor înscriși în învățământul preșcolar, 58% au fost cuprinși în grădinițele din mediul urban, iar majoritatea au fost înscriși în grădinițele aparținând sectorului public (94,1%)", arată INS.
De asemenea, în învățământul preșcolar, procesul educațional s-a desfășurat în 27.400 de săli de clasă.
Din totalul de 26.400 echipamente IT cu care au fost dotate unele grădinițe, 22.800 (86,6%) au fost utilizate în procesul de educație, 5.546 dintre unități având conectare la Internet.
În ceea ce privește elevii din învățământul primar și gimnazial de masă, aceștia au studiat în 3.899 de unități de învățământ independente, din care 3.799 publice, iar restul private. Pe lângă unitățile de învățământ independente, au funcționat și 4.559 de secții de învățământ primar și gimnazial de masă din cadrul unităților care au școlarizat aceste niveluri de învățământ (grupuri școlare).
Numărul elevilor înscriși în învățământul primar și gimnazial de masă a fost de 1,573 milioane.
Din numărul total al elevilor înscriși în învățământul primar și gimnazial de masă, 93,1% au studiat în limba română, 5,5% în limba maghiară, 0,9% în limba germană și 0,5% în alte limbi (sârbă, ucraineană, slovacă, cehă, croată, engleză, turcă, rromanes și italiană)", subliniază INS.
Din numărul total al elevilor înscriși în învățământul primar de masă, 868.700 (99,8%) au studiat o primă limbă modernă, în special engleza sau franceza, iar 17.800 (2%) au studiat și o a doua limbă modernă. Majoritatea elevilor înscriși în învățământul gimnazial de masă (94,7%) au studiat două limbi moderne, un procent mai mare al acestora înregistrându-se în mediul urban (95,5%).
La nivel național, 0,5% din elevii înscriși în învățământul gimnazial de masă au studiat și o a treia limbă modernă.
Potrivit datelor INS, rețeaua învățământului liceal cuprindea 1.461 unități independente (licee și alte unități care au școlarizat acest nivel de învățământ - grupuri școlare).
Populația școlară cuprinsă în învățământul liceal la începutul anului școlar 2020-2021 a fost de 620.600 elevi. Pe tipuri de licee, cele mai mari ponderi ale elevilor înscriși s-au înregistrat la profilul real (28,8%), urmat de cel uman (21,8%), tehnic (17,3%) și la profilul servicii (16,6%).
CITEȘTE ȘI Încă un stimulent pentru raționalizare: debranșarea rău-platnicilor de la curent și gaze - interzisă din nou, pentru casnicii vulnerabili și cei cu consum mic plus maxim 6 facturi restante"Proporția elevelor în învățământul liceal a fost de 51,9%; fetele au deținut ponderi superioare în filiera vocațională la liceele pedagogice (91,7%) și artistice (66,2%). Din totalul elevilor înscriși în învățământul liceal, aproape toți (620.500) au studiat o limbă modernă, iar dintre aceștia, 614.400 (99%) au studiat și o a doua limbă modernă. Limbile moderne studiate de majoritatea elevilor ca prima limbă modernă (98,4%) au fost engleza și franceza", arată INS.
Baza materială a învățământului liceal a fost cea mai diversificată din întreg sistemul preuniversitar. Astfel, la începutul anului școlar ea era formată din 37.086 săli de clasă și cabinete școlare, 7.744 de laboratoare școlare, 1.376 de săli de gimnastică, 3.445 de ateliere școlare, 1.522 de terenuri sportive amenajate și 10 bazine de înot.
În ceea ce privește numărul total al elevilor înscriși în învățământul profesional și postliceal a fost de 201.500.
În ceea ce privește repartizarea pe sexe a elevilor înscriși în învățământul profesional, au predominat elevii de sex masculin (65,9%), în timp ce, în învățământul postliceal, au predominat cei de sex feminin (70,3%).
În ceea ce privește repartizarea pe vârste, în învățământul profesional, ponderile cele mai semnificative au fost deținute de elevii cu vârsta de 16 ani (31,4%), 15 ani (27,6%), respectiv 17 ani (23,7%).
În învățământul postliceal au fost înscriși 91.800 elevi, fiind însă cel mai puțin reprezentat nivel educațional în totalul populației școlare.
Câț
Populația de vârstă școlară a fost în anul 2020 de peste 4,844 milioane persoane reprezentând 25,2% din totalul populației rezidente a țării, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS), cu ocazia Zilei Mondiale a Educației.
În anul școlar/universitar 2020-2021 populația școlară a fost de 3,494 milioane de copii, elevi și studenți. Din totalul populației școlare, 49,8% au fost copiii, elevii și studenții de sex masculin și 73% cei care au studiat în mediul urban.