CFR Marfă va fi scos din nou la privatizare în trimestrul I 2018, după o restructurare dură și după ce Guvernul va veni iar în fața CSAT

CFR Marfă va fi scos din nou la privatizare în trimestrul I 2018, după o restructurare dură și după ce Guvernul va veni iar în fața CSAT
scris 6 oct 2016

Compania CFR Marfă, cel mai mare transportator feroviar de marfă din România, a cărui privatizare a eșuat în urmă cu 3 ani inclusiv pe fondul disputelor politice electorale și care continuă să funcționeze cu mari pierderi, va fi scoasă din nou la privatizare în primul trimestru al anului 2018, cu circa jumătate de an față de planul inițial, stabilit în primăvară și anunțat în exclusivitate de Profit.ro, guvernanții susținând că restructurarea companiei necesită întregul an 2017.

Cum a anunțat anterior Profit.ro, restructurarea presupune reducerea cu peste 70% a orelor suplimentare plătite angajaților, repunerea în funcțiune a vagoanelor vechi, pentru a nu mai închiria vagoane de la alte societăți, și atacarea în forță, prin executări silite și procese, a companiilor de stat care nu își plătesc datoriile. 

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a relua privatizarea, Guvernul va cere din nou avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Planul din primăvară indica faptul că intenția Guvernului este ca CFR Marfă să fie scoasă din nou la privatizare cel mai probabil prin derularea unei oferte publice primare - IPO.

 

La jumătatea anului trecut, Ministerul Transporturilor a anunțat că vrea să schimbe strategia de privatizare a companiei, astfel încât să vândă pe bursă 51% din acțiuni.

CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă din România, cu o cotă de piață de peste 50%.

În iunie 2013, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarată câștigătoare în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind 202 milioane euro pentru 51% din acțiuni.

Ordin la CFR: Salariații care cer dobânzi la salarii din instanță primite eșalonat subminează compania și economia, să fie prelucrați! CITEȘTE ȘI Ordin la CFR: Salariații care cer dobânzi la salarii din instanță primite eșalonat subminează compania și economia, să fie prelucrați!

Tranzacția nu a mai fost însă finalizată, deoarece bănci creditoare ale CFR Marfă nu au acceptat schimbarea acționariatului, iar Consiliul Concurenței nu s-a putut pronunța, din lipsă de timp, până la termenul limită.

Invocând această lipsă de timp, premierul Victor Ponta a cerut atunci ca strategia de privatizare să fie reavizată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, condus de Traian Băsescu, iar președintele, la rândul lui, a cerut ca Ponta să își asume răspunderea pentru privatizare. Rezultatul a fost eșecul privatizării.

După eșecul privatizării, Guvernul a promis Fondului Monetar Internațional că va aplica o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă, cu disponibilizarea a 2.500 de angajați, reprezentând circa 30% din numărul total de personal.

La finalul anului trecut, CFR Marfă avea datorii totale de circa 500 de milioane de lei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr marfa
guvern
plan
retructurare
privatizare