CCR decide că prelungirea controlului judiciar poate fi dispusă doar după audierea inculpaților

CCR decide că prelungirea controlului judiciar poate fi dispusă doar după audierea inculpaților
scris 5 oct 2016

Curtea Constituțională a decis că prevederile Codului de procedură penală privind posibilitatea prelungirii măsurii controlului judiciar este constituțională doar în măsura în care inculpații sunt audiați din nou de către procurori, în prezența unui avocat.

CCR a dezbătut trei excepții de neconstituționalitate ridicate în cadrul unor procese, în care petenții au cerut declararea ca neconstituțională a prevederilor privind prelungirea controlului judiciar cu 60 de zile, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În urma deliberărilor, judecătorii Curții au stabilit că prevederile articolului 215 din Codul de procedură penală privind controlul judiciar sunt constituționale doar în măsura în care inculpații sunt din nou citați și audiați în fața unui procuror.

"Desfășurarea procedurii prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar, prevăzută la art.2151 alin.(2) din Codul de procedură penală, fără citarea și audierea inculpatului, este de natură a-i încălca acestuia dreptul la apărare, drept fundamental prevăzut de art.24 din Constituție", explică judecătorii.

viewscnt
Afla mai multe despre
curtea constitutionala
control judiciar