Nestle vinde, la nivel mondial, apă îmbuteliată în valoare de 7,7 miliarde dolari pe an, iar municipalități și localnici din zonele unde concesionează izvoare acuză compania de abuz de poziție dominantă. Unii consumatori reclamă la rândul lor compania că a vândut apă curentă de lângă facilitățile sale indicând proveniența ca fiind de izvor. În pofida criticilor, industria de îmbuteliere prosperă, în condițiile în care sistemele de apă potabilă nu respectă în totalitate cerințele de decontaminare.
Dar divin sau serviciu oferit de corporații? Apa de băut se îndreaptă tot mai mult către a doua direcție, fiind deja un business de câteva zeci de miliarde dolari la nivel mondial, în condițiile în care o modificare importantă la nivelul comportamentului consumatorului s-a produs în ultimii 20-30 de ani. Un reportaj Bloomberg ne prezintă gigantul Nestle, util consumatorilor, dar și urât adesea pentru politica de forță pe care o duce la nivel corporativ.
Îmbutelierea apei este o industrie care lucrează din plin. În comitatul Mecosta, din statul american Michigan, o fabrică a liderului mondial Nestle pe o suprafață echivalentă cu cea a Palatului Buckingham din Londra lucrează 7 zile din 7, 24 de ore din 24, cu cele 10 linii ale sale, fiecare cu o capacitate de îmbuteliere de care poate depăși 500 de sticle pe minut. Într-o zi, în medie, facilitatea livrează 3,5 milioane sticle de apă, încărcate de câte 175 de camioane, și este doar una dintre cele 100 de fabrici pe care Nestle le operează în 34 de țări.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Dave Sommer, managerul de 41 de ani, menținonează importanță deservirii consumatorului: „Vrem ca mai mulți oameni să bea apă; să îi ținem hidratați.” Este, însă, și o mașinărie de făcut bani. Nestle deține peste 50 de branduri de apă, printre care Perrier, S. Pellegrino și Poland Spring, iar veniturile sale anuale sunt de 7,7 miliarde dolari la nivel mondial, dintre care 343 milioane dolari numai în statul Michigan.
Este o piață tot mai ofertantă. Numai în SUA vânzările anuale se cifrează la 16 miliarde dolari, depășind chiar și piața sucurilor acidulate. Concurenții sunt redutabili, Coca-Cola, Danone și Pepsico. Nu pun, însă, în pericol Nestle, despre care Bloomberg spune că domină industria izvor cu izvor, punând presiune pe municipalități cu promisiuni de locuri de muncă și investiții pentru infrastructură nouă.
Deja localnicii simt presiunea coporațiilor și de multe ori înțelegerile cad. Orașe din statele Oregon, Pennsylvania și Wisconsin au respins Nestle, iar la primăria din Waitsburg, statul Washington, primarul Walt Gobel a demisionat anul trecut după ce s-a aflat că s-ar fi angajat în discuții secrete cu Nestle.
Corporația a avut, însă, câștig de cauză în San Bernandino, statul California, unde a obținut de la Autoritatea forestieră o concesiune de izvor pentru care plătește câte 524 dolari pentru fiecare 30 milioane de galoane de apă colectată. Aceasta înseamnă echivalentul unei sume de 0,00001 dolari apa dintr-o sticlă pentru care încasează de la consumatori câte 2 dolari. Randamentul pe conținut este de 20 milioane la sută.
„Unde Nestle întâlnește rezistența localnicilor împotriva puterii sale industriale, aduce avocați; unde este binevenită, împinge până la limite acea ospitalitate”, comentează Bloomberg.
Americanii sunt dispuși să plătească atât. Uneori nu au încotro. Nu mai puțin de 77 milioane dintre aceștia sunt deserviți la gospodăriile lor de sisteme de apă potabilă care violează cerințele reglementatorilor legate de contaminare.
Nestle a intrat pe această nișă și a avut viziunea de a se branșa la cât mai multe izvoare. Fostul CEO al companiei, Helmut Maucher, declara în anul 1994 pentru New York Times: „Izvoarele sunt ca petrolul. Poți construi o fabrică de ciocolată, dar izvoare ori ai, ori nu ai.”
Succesorul său Peter Brabeck-Letmathe, care a deținut conducerea Nestle pentru o perioadă de 21 de ani a atras furia publicului când a susținut că apa trebuie să devină o marfă. „O perspectivă avansată de mai multe ONG-uri – pe care aș numi-o extremă – spune că apa trebuie declarată un drept al omului. Cealaltă viziune consideră că apa este un produs ca zarzavaturile și, ca orice produs, trebuie să aibă o valoare de piață.” Criticile consistente l-au făcut pe șeful executiv de atunci să bată în retragere și să afirme că vorbele sale au fost scoase din context și că, într-adevăr, apa este un drept al omului.
Fabrica din comitatul Mecosta, unde începe reportajul nu este singura din statul Michigan, dar este cea mai controversată. Nestle ia din apele municipale și îmbuteliază pentru a o vinde ca apă de izvor din Polonia sub marca Poland Spring. Ecologiștii afirmă că este afectat cursul de apă și întregul sistem, însă Nelson Switzer, șef pentru departamentul de sustenabilitate al companiei afirmă că apa este o resursă regenerabilă și, atât timp, cât există amenajări, apa va curge continuu.
Atunci când au văzut că le scad resursele de apă și pentru irigarea propriilor curți, localnicii au intentat în 2001 un proces pentru care au cheltuit în total 1 milion de dolari. Au vândut din garaje la licitație pentru a avea bani să susțină litigiul, iar în anul 2003 au avut câștig de cauză. Nestle a făcut apel și a prelungit procesul alți 6 ani până când părțile s-au reconciliat în 2009. Conform acestuia, compania și-a redus preluările din debit la 218 galoane pe minut, de la 400 galoane pe minut.
Existența acestei închideri a litigiului nu i-a împiedicat însă pe cei de la Nestle să meargă către ținta de 400 galoane pe minut din facilitatea sa din apropiere, de la Evart, tot în statul Michigan, localitate unde 44% din populație trăiește sub pragul de sărăcie. Argumentul companiei este că fiecare izvor este diferit și că ceea ce poate afecta ecosistemul într-un loc nu reprezintă o amenințare pentru altă exploatare.
Cei de la Nestle nu sunt totdeauna „băieții răi”, iar uneori membrii comunităților văd beneficiile. Spre exemplu, la o concesiune a sa din statul Massachussets, compania a cheltuit sute de mii de dolari pentru decontaminarea apelor locale, unde au fost depistate cantități peste regulile admise de substanțe cancerigene care nu erau anterior identificate de instrumentele de măsurătoare ale sistemelor de apă locale.
