Alfred Simonis, despre legea pensiilor speciale: Cred că, până la finalul lunii septembrie, vom adopta legea în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituțională

Alfred Simonis, despre legea pensiilor speciale: Cred că, până la finalul lunii septembrie, vom adopta legea în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituțională
scris 16 sep 2023

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, crede că, până la finalul lunii septembrie, va fi adoptată legea pensiilor speciale în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituțională.

Alfred Simonis a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, ce se întâmplă cu pensiile speciale, având în vedere opoziția Curții Constituționale, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Decizia Curții nu e atât de vehementă. Lasă o portiță. Cred că până la finalul lunii septembrie, vom adopta legea în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituțională”, a explicat Alfred Simonis.

El a fost întrebat cine sunt cei vizați de această lege. “Toate categoriile de pensii speciale din România, respectând decizii. Poate cineva ne va întreba de ce nu le tăiați de tot, ca la parlamentari. Acolo unde am putut să o facem, pentru că este lege distinctă, am făcut-o. Am tăiat la parlamentari, la magistrați și la alte categorii. Nu le mai poți tăia. Pentru că sunt unele decizii care spun că nu au... Și într-adevăr, la nivel european există conceptul ăsta, magistrații au în toată lumea pensii speciale”, a transmis președintele interimar al Camerei Deputaților.

El a precizat că pensiile speciale vor fi impozitate.

“Trebuiesc impozitate și dacă nu le putem elimina, cum mi-aș dori, și eventual să stabilim un principiu și niște gradații foarte clare pentru fiecare categorie în parte, măcar să le impozităm, să le diminuăm, pentru că pensii de tipul celor pe care le-am văzut în spațiul public de 30, 40, de 70.000 de lei pensie specială în România, e mai mult decât nesimțită. Poți să ai pensie cât ai contribuit, în privat, de exemplu. Dar dacă tu ai pensie specială pentru că ai fost niște șmecherii și ai cumulat cea de șef de penitenciar, cu șef de tribunal și ai 70 și ceva de mii de lei pensie, e mai mult decât nesimțit. Și trebuie să avem o sumă maximă peste care nu se poate trece”, a mai transmis Alfred Simonis.

Ministrul Sănătății: COVID-19 a revenit și în România, ca și în alte țări. În momentul de față avem circa 2.000 de cazuri pe zi CITEȘTE ȘI Ministrul Sănătății: COVID-19 a revenit și în România, ca și în alte țări. În momentul de față avem circa 2.000 de cazuri pe zi

El a mai fost întrebat care să fie această sumă.

“Nu e foarte clar acum, să vedem ce se va întâmpla pe analiza făcută la Guvern. În perioada următoare vom avea la Cameră și propunerea. Pot să vă spun că s-a eliminat cumulul, pentru că o problema era asta, cumulul mai multor pensii speciale. Adică poți avea pensia pe contributivitate, cu o pensie specială, că așa a zis Curtea Constituțională, dar nici nu poți să ai de fost ambasador, de fost șef de parchet, de fost judecător nu știu de care și să le aduni pe toate, să ai șapte, pensia zece mii de lei, în total 70.000.  O iei pe cea mai mare. Îți dau dreptul să optezi pentru cea mai mare, dar atât, pe care o impozitez. Se adaugă la ea pensia pe contributivitate și am scăpat de ea”, a explicat președintele interimar al Camerei Deputaților.

Întrebat cu cât va fi impozitată, Alfred Simonis a răspuns: “15, 20, 25% atâta timp cât am stabilit plafonul maxim sau se va stabili plafonul maxim, nici măcar nu-i foarte important. (...) A trecut deja de Curtea Constituțională. Curtea a spus că e constituțional să impozitezi. Nu poți elimina anumite categorii.Mi-e complicat să înțeleg de ce nu poți elimina. Pentru că politica fiscală a statului o face Guvernul, o face Parlamentul. Ceva ce ți-am dat printr-un act normativ în Parlament poate fi retras printr-un act normativ în Parlament”.

viewscnt
Afla mai multe despre
pensii speciale