Producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain Construction Products România - Business Unit Isover anunță sistarea activității la linia de producție din cadrul fabricii de la Ploiești începând de luni, ceea ce va duce la disponibilizarea unui număr de 42 de angajați, potrivit unui comunicat al companiei.
"Decizia de a opri activitatea la această linie de producție a fost luată ca urmare a efectelor crizei economice asupra sectorului de construcții, a scăderii continue a vânzărilor și profitabilității activității, în contextul în care în Europa Centrală și de Est, inclusiv România, există o supra-capacitate de producție de vată minerală din fibre de sticlă. În plus, pentru continuarea activității linei de producție din Romania ar fi fost nevoie de investiții suplimentare de mai multe milioane de euro, investiții care nu ar fi putut fi susținute prin rezultatele financiare pe care acestea le-ar putea genera", precizează oficialii companiei.
Pentru persoanele ce urmează a fi disponibilizate, compania implementează un plan social prin care aceștia vor primi salarii compensatorii, dar și sprijin pentru a obține un alt loc de muncă în cel mai scurt timp: sesiuni de orientare și reorientare profesională, cursuri de specializare cu certificare, suport psihologic și altele.
Compania va continua să producă pe cea de-a doua sa linie de producție din Ploiești, cea de fabricare a vatei minerale bazaltice, cu un număr total de 86 de angajați din departamentele producție, comercial, logistic, financiar și resurse umane.
Pentru a asigura necesarul de volume de vată din fibre de sticlă pentru piața din România, compania va importa produse de acest tip de la alte fabrici Isover din regiune.
Saint-Gobain operează în 66 de țări, are peste 170.000 de angajați și vânzări de 38,3 miliarde de euro în 2014.
În România, Saint-Gobain deține opt activități (Abrasives, Brodrene Dahl, Glass, Isover, MTI Impex, PAM, Rigips și Weber), având aproximativ 1.100 de angajați și operează 12 unități de producție în opt situri industriale situate în Brașov, Brănești, Călărași, Ploiești, Satu-Mare, Tulcea, Turda și Suceava.
Sursa: Agerpres