S&T Romania, un nou contract semnificativ cu statul. Procesul de adopție va avea un nou sistem IT

S&T Romania, un nou contract semnificativ cu statul. Procesul de adopție va avea un nou sistem IT
scris 6 iun 2022

Asocierea S&T Romania (lider) și Sysdom Proiecte a câștigat, în urma unei licitații publice, un contract de 29,35 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA) a unui sistem informatic centralizat, care se adresează cetățenilor potențial adoptatori și altor actori participanți în derularea procesului de adopție (furnizori de servicii sociale publici și privați, organismelor private autorizate să desfășoare activități în cadrul procedurii adopției interne, instanțele judecătorești etc.). Procedura a fost estimată la 35,54 milioane de lei, fără TVA.

Proiectul va fi livrat în termen de 12 luni de la data semnării contractului.

Urmărește-ne și pe Google News

Subcontractantul asocierii câștigătoare este Bithat Solutions.

La licitație s-au înscris și Vodafone Romania (subcontractanți - IoT Solutions&Consulting, Metaminds și SolvIT Networks), Trencadis Corp (subcontractant - Power Net Consulting), asocierea formată din Star Storage (lider) și One Software (subcontractanți - Orange Romania și Dataware Consulting) și asocierea compusă din NTT Data România (lider) și Wing Leading EDGE (subcontractanți - Blue Lab Consulting și Software Imagination&Vision.

"Proiectul urmărește realizarea unui sistem informatic, disponibil la nivel național, care să permită cetățenilor și instituțiilor cu responsabilități în domeniul protecției copilului și adopției, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Serviciile publice de asistență socială (SPAS) etc., accesul la servicii electronice, informații și schimb bidirecțional de date între aceștia", scrie în documentația licitației.

Prețurile mondiale la alimente au scăzut și în luna mai, chiar dacă prețul grâului continuă să crească CITEȘTE ȘI Prețurile mondiale la alimente au scăzut și în luna mai, chiar dacă prețul grâului continuă să crească

Obiectivul general al proiectului constă în implementarea nivelului 4 de sofisticare pentru serviciile electronice care vizează evenimentul de viață "Adopția" și crearea unui model unificat de date și a unui vocabular contextual românesc specific domeniului.

"Sistemul informatic va furniza o serie de servicii electronice necesare pentru eficientizarea timpilor de procesare a solicitărilor de adopție, determinarea celor mai bune opțiuni pentru potrivirea dintre copil și persoana/familia adoptatoare și monitorizarea post-adopție a copilului. Sistemul informatic centralizat va permite oferirea unei interfețe web cu nivel 4 de sofisticare cetățenilor dar și altor actori implicați în procesul de adopție națională și internațională ;i constituirea dosarului electronic al copilului (DEC), inclusiv în etapele premergătoare adopției: Prevenție, Protecție specială, Adopție (PPA ), precum și în etapa de monitorizare post-adopție. Dosarul va fi constituit și gestionat colaborativ, pe niveluri ierarhice specifice, de către entitățile implicate în procesul de adopție", se arată în caietul de sarcini.

Acțiunile UiPath au urcat spectaculos, după ce recent au atins minime record CITEȘTE ȘI Acțiunile UiPath au urcat spectaculos, după ce recent au atins minime record

S&T Romania a câștigat, în toamna anului 2021, o licitație pentru furnizarea unei platforme IT pentru colectarea, stocarea si distribuirea informațiilor referitoare la cazurile persoanelor cu dizabilități către autoritațile publice centrale și locale, beneficiari individuali și parteneri instituționali. Compania va încasa suma de 29,4 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 35,2 milioane de lei, fără TVA.

Parte a grupului austriac S&T, subsidiara din România este unul dintre cei mai mari integratori IT&C locali. Detalii despre business-ul companiei în 2021 sunt disponibile AICI.

One Software a fost înființată în anul 2004, produce aplicații software și este controlată integral de Andrei Vlad Untu.

Afacerile companiei au atins aproape 2 milioane de lei în 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
s&t romania
one software
licitatie
sistem it
adoptia