RCS&RDS câștigă în fața CEZ, Electrica și Enel un contract de furnizare de energie electrică

RCS&RDS câștigă în fața CEZ, Electrica și Enel un contract de furnizare de energie electrică
scris 14 iun 2016

Furnizorul Apă Canal 2000 Pitești a atribuit RCS&RDS un contract de furnizare de energie electrică pentru 4,11 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 4,4 milioane de lei, fără TVA.

Contractul are o durată de un an și prevede furnizarea unei cantități de 14.673 MWh de energie electrică, din care 9.984 MWh de medie tensiune.

Urmărește-ne și pe Google News

La licitație, inițiată la începutul lunii martie, au depus oferte și CEZ Vânzare, Electrica Furnizare, Elsaco Energy, Enel Energie Muntenia, Industrial Energy, Three Wings și Tinmar Energy, conform datelor Apă Canal 2000.

Sentință în dosarul RCS&RDS - Antena Group: Sorin Alexandrescu - 3 ani și 6 luni cu executare, Camelia Voiculescu - 2 ani cu suspendare, Dan Voiculescu – 2 ani cu executare CITEȘTE ȘI Sentință în dosarul RCS&RDS - Antena Group: Sorin Alexandrescu - 3 ani și 6 luni cu executare, Camelia Voiculescu - 2 ani cu suspendare, Dan Voiculescu – 2 ani cu executare

De la începutul anului, conform www.e-licitatie.ro, RCS&RDS, al cărui domeniu principal de activitate este furnizarea de servicii de telecomunicații prin rețele de cablu, a câștigat 30 de contracte de furnizare de energie electrică, printre clienți numărându-se Arhivele Naționale, Ministerul Apărării Naționale (UM 02489 Galați), Romsilva (Direcția Silvică Argeș), Inspectoratul de Poliție Sălaj sau autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM).

De asemenea, operatorul telecom a câștigat anul trecut peste 30 de contracte de furnizare de energie electrică, în portofoliul RCS&RDS intrând Banca Națională a României, RA-APPS, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, orașele Dolhasca, Jimbolia sau Sfântu Gheorghe.

Apa Canal 2000 Pitești este un operator regional specializat în domeniul producerii și distribuirii apei potabile și colectării, epurării și evacuării în emisar a apelor uzate, prestând servicii pentru mai mult de 350.000 locuitori.

Societatea are capital integral de stat, actionarii fiind municipiului Pitești – circa 90%, județul Argeș și alte 14 localități membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Argeș (ADIA).

RCS&RDS s-a autorizat la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ca furnizor de energie electrică în aprilie 2013, iar din decembrie 2014 este trader pe piața de energie OPCOM.

Operatorul deține mai multe firme care operează parcuri fotovoltaice.

Anul trecut, compania a consemnat o cifră de afaceri de 2,69 miliarde de lei, de la 2,31 miliarde de lei în anul precedent, în timp ce pierderile au scăzut cu de la 71 milioane de lei la 22,9 milioane de lei.

Operatorul telecom este deținut de omul de afaceri Zoltan Teszari.

viewscnt
Afla mai multe despre
rcs&rds
energie electrica
licitatie
contract