În topul exportatorilor de medicamente din România există firme total necunoscute pe piața locală, acesta fiind doar unul dintre efectele reglementării prețurilor la medicamente și ale existenței taxei claw-back. Producătorii de farmaceutice sunt deja foarte reticenți în ceea ce privește intrarea pe piața locală, marcată de instabilitate legislativă totală, a atenționat Iulian Trandafir, directorul Farmexpert, la PROFIT HEALTH.forum.
Statul român are la dispoziție pârghii legale pentru a limita sau chiar a interzice exportul ilegal de medicamente, însă utilizează, încă, metode inefieciente, a arătat directorul Farmexpert.
Acesta amintește că statul a încercat să stopeze fenomenul exporturilor ilegale printr-un ordin de ministru care este greu de înțeles și de aplicat, dar și insuficient de dur în ceea ce privește sancțiunile.
“Politica de preț redus are trei efecte: exportul paralel, delistarea produselor și creșterea reticenței producătorilor, care au din ce în ce mai puține motive să intre pe o piață fără predictibilitate și cu taxă claw back. A fost publicat un ordin care își propune să limiteze exporturile ilegale. Este un pas înainte, deși sunt foarte curios cum se va aplica. Grav este că am observat că sancțiunile pentru nerespectarea legii sunt simbolice. Cine face export ilegal plătește între 50.000 și 100.000 de lei și își pierde licența. Sunt bani de semințe, iar suspendarea nu este o problemă pentru cei care se ocupă cu aceste exporturi. Se va merge înainte cu suveici făcute din 4-5 firme cu tot atâtea licențe“, a declarat Iulian Trandafir la PROFIT HEALTH.forum.
Conferința este organizată cu sprijinul Farmexpert, ADRFR, High Tech Systems & Software, Spitalul Monza și Terapia, cărora le mulțumim pentru participare
Potrivit acestuia, statul ar avea la îndemână o pârghie legală pentru a stopa fenomenul exporturilor paralele, în condițiile în care directivele europene arată explicit că poate fi interzis exportul anumitor medicamente dacă această activitate pune în pericol viața sau sănătatea pacienților.
Mai mult, spune directorul Farmexpert, simpla publicare a exporturilor efectuate de intermediari, defalcat în funcție de cantitate și de destinație, ar putea conduce la o schimbarea a actualei situații. Trandafir a amintit că în topul exportatorilor sunt firme care nici măcar nu sunt prezente pe piața locală a medicamentelor.
“Transparența este foarte importantă. Sunt tot felul de acuze în legătură cu exporturile. Este foarte ușor să rezolvi această problemă. Ar trebuie ca autoritățile să publice cât a vândut fiecare firmă în România, cât în străinătate, cât din producție proprie și așa mai departe. Dacă am pleca de aici, am putea să definim mai bine probleme. Paradoxal, în acest moment, în România fumătorul este protejat, iar bolnavul nu. Încercați să vindeți un TIR de țigări în afara țării. Puteți? Cu medicamentele se poate. Farmexepert nu este interesat să exporte, dar am fost nevoiți să o facem după ce am primit o amendă importantă de la Consiliul Concurenței”, a punctat Trandafir.
Pentru a specula diferențele importante de preț între tariful reglementat din România (cel mai mic din UE) și alte țări, mulți intermediari aleg să vândă medicamentele în alte țări.
Exportul paralel, din cotele fixate pentru piața locală, a crescut cu trei cifre în ultimii ani, iar efectul direct a fost dispariția din faramciile locale a produselor căutate la export.