Poșta caută asigurător pentru flota auto

Poșta caută asigurător pentru flota auto
scris 30 mar 2018

Poșta Română, cel mai mare jucător local de profil, a inițiat licitația pentru servicii de asigurare RCA și CASCO a parcului auto al companiei, valoare cumulată a polițelor ridicându-se la 2,81 milioane de lei, pentru 12 luni.

Polița RCA va acoperi 999 de autovehicule, iar cea CASCO - doar 782 de mașini.

Urmărește-ne și pe Google News

Ofertele vor fi deschise în a doua parte a lunii aprilie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În prezent, o parte din parcul auto al operatorului poștal este asigurat RCA la Omniasig, care a câștigat o licitație în luna mai 2016 pentru 512 de autoutilitare, 82 autocamioane și 9 remorci. Polița  afost atribuită pentru suma de 595.218 lei.

Subscrierile RCA afectează afacerile VIG în România CITEȘTE ȘI Subscrierile RCA afectează afacerile VIG în România

În cazul poliței CASCO, o parte din vehiculele Poștei sunt acoperite printr-o poliță Asirom, încheiată în octombrie 2017 pentru 245 de vehicule. Contractul se ridică la 167.262 lei.

Cu afaceri anuale de peste un miliard de lei, Poșta Română are ca acționari Ministerul Comunicațiilor - 75% din acțiuni și Fondul Proprietatea, cu o participație de 25%.

Poșta este cel mai mare operator local de profil, are peste 24.000 salariați și o rețea teritorială de peste 5.600 de unități.

Subscrierile RCA și CASCO reprezintă peste 60% din veniturile anuale ale asigurătorilor locali.

viewscnt
Afla mai multe despre
posta
rca
casco
flota
licitatie