EXCLUSIV ASF a decis să impună plăți rapide administratorilor de pensii private. Jucători: este în seria acțiunilor care vizează destabilizarea Pilonului II

EXCLUSIV ASF a decis să impună plăți rapide administratorilor de pensii private. Jucători: este în seria acțiunilor care vizează destabilizarea Pilonului II
scris 23 mar 2018

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a obligat administratorii de pensii private obligatorii (Pilonul II) și facultative (Pilonul III) să achite integral, până la 30 aprilie, suma de 21,1 milioane de lei către Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSSP). Suma reprezintă rezervele tehnice de încasat pentru acest an și a fost stabilită în urma unui calcul actuarial realizat de Milliman. Surse din zona administratorilor de pensii susțin, într-un dialog cu Profit.ro, că decizia ASF este intempestivă și se înscrie în seria acțiunilor care vizează destabilizarea Pilonului II, alături de scăderea contribuției de la 5,1% la 3,75%, măsură aprobată de Executiv la finele anului 2017.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Fondul de garantare compensează pierderile participanților și/sau beneficiarilor la fondurile de pensii private, atât în perioada de acumulare a contribuțiilor, cât și după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor sau a furnizorilor de pensii de a onora obligațiile asumate, și asigură plata drepturilor participanților ori ale beneficiarilor la fondurile de pensii private, în cazul imposibilității asigurării lor de către administratorii sau furnizorii de pensii private, după caz.

Urmărește-ne și pe Google News

Cu toate că FGDSPP a propus plata eșalonată a rezervelor tehnice, circa trei milioane de lei în acest an, Consiliul ASF a decis ca administratorii să vireze integral acești bani.

EXCLUSIV Noutăți RCA: șoferii \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noutăți RCA: șoferii "răi" plătesc mai mult, cei prudenți au mari reduceri. ASF schimbă abordarea, vrea să ducă piața în secolul XXI și să o scape de concentrarea în doar 2-3 firme. O nouă bază de date cu șoferii este pregătită

În perioada 2013 – 2017, plățile administratorilor către FGDSPP au fost realizate eșalonat și au însumat 2,91 milioane de lei.

La 31 decembrie 2017, contribuțiile anuale primite de la administratorii de pensii private, inclusiv fructificările acestora, sunt în valoare de 3,1 milioane lei.

La solicitarea Profit.ro, ASF a transmis că nu a fost prezentată nicio fundamentare de propunere ca necesarul de garantare determinat pentru acest an să fie achitat eșalonat.

“Conform prevederilor legislației specifice, plata contribuțiilor se face integral, existând o prevedere în legislația aplicabilă (articolul 12, aliniatul (4) din Norma 2/2013), în care se menționează o situație de excepție, conform căreia: «În cazul în care, pentru un anumit fond de pensii private, diferența menționată la aliniatul (2), datorită unei modificări bruște în riscul calculat, modificare ce nu prezintă o natură repetitivă sau o creștere bruscă generată de modificarea metodelor de calcul, generează o contribuție excesivă pentru anul respectiv, FGDSPP poate decide eșalonarea contribuției respective pentru administratorul în cauză, pe un interval de maximum un an». De asemenea, conform prevederilor articolului 20, aliniatul (1) din Norma 2/2013, «atingerea nivelului necesarului Fondului de garantare, calculat conform prezentei norme, se realizează eșalonat pe o perioadă de maximum 8 ani». Această prevedere a fost utilizată pentru plata sumelor determinate conform primului calcul actuarial realizat în anul 2013, acestea fiind eșalonate conform unei fundamentări realizate la acea dată, pe o perioadă de 5 ani”, spune ASF.

Mihai Tudose: Pilonul II de pensii va deveni opțional CITEȘTE ȘI Mihai Tudose: Pilonul II de pensii va deveni opțional

Surse din zona administratorilor de pensii susțin, într-un dialog cu Profit.ro, că decizia ASF este intempestivă și se înscrie în seria acțiunilor care vizează destabilizarea Pilonului II, alături de scăderea contribuției de la 5,1% la 3,75%, măsură aprobată de Executiv la finele anului 2017.

“În pofida recomandărilor FGDSPP, Consiliul ASF obligă administratorii să ceară acționarilor câteva milioane de euro, în condițiile în care suma nu a fost inclusă în bugetele pe acest an. În plus, banii vor sta degeaba în conturile FGDSPP, fiind aproape imposibilă intrarea în incapacitate de plată a unui fond de pensii din cel puțin două motive. Primul, peste 60% din activele acumulate din banii actualilor salariați sunt plasate în titluri de stat și obligațiuni, care au risc investițional zero. Al doilea, fondurile de pensii încă nu au intrat în plată, majoritatea participanților fiind încă în perioada de contribuție”, susțin sursele citate.

La finele anului 2017, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) și facultative (Pilonul III) aveau active nete totale de 41,52 miliarde de lei, în creștere cu 26% față de 31 decembrie 2016, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Numărul participanților la Pilonul II a ajuns la 7,04 milioane, în timp ce Pilonul III număra 446.131 de cotizanți.

Defalcat, activele nete pe Pilonul II însumau 39,74 miliarde de lei și reprezintă 95,7% din totalul banilor din industria fondurilor de pensii private. Față de decembrie 2016, creșterea pe acest segment de piață a fost de 26,3%.

Primele viramente la Pilonul II, unde sunt prezente 7 fonduri, au fost efectuate în luna mai 2008.

Cele mai mari fonduri pe Pilonul II sunt NN (administrat de NN Pensii) – 14,35 miliarde de lei și 1,96 milioane de cotizanți, AZT Viitorul tău (Allianz-Țiriac Pensii) – 8,62 miliarde de lei și 1,53 milioane de clienți și Metropolitan Life (Metropolitan Pensii) – 5,62 miliarde de lei și peste 984.000 de participanți.

RCS&RDS a ajuns cu fibra optică în casele a 5 milioane de români CITEȘTE ȘI RCS&RDS a ajuns cu fibra optică în casele a 5 milioane de români

La Pilonul III, unde participanții cotizează din proprie inițiativă din luna mai 2007, activele nete ale celor 10 fonduri de profil au ajuns la 1,78 miliarde de lei, în urcare cu 18,6% în raport cu finele anului 2016.

Cu active nete de aproape 713 milioane de lei și 159.438 clienți, NN Optim (administrat de NN Asigurări de Viață) este cel mai mare fond prezent pe Pilonul III. Poziția a doua revine BCR Plus (BCR Pensii), cu active nete de 318,66 milioane de lei și 130.347 cotizanți, iar locul trei este ocupat de AZT Moderato (Allianz-Țiriac Pensii) – 212,58 milioane de lei și 38.381 participanți.

Titlurile de stat au o pondere de 61,43% din activele Pilonul II, fiind urmate de acțiuni cotate – 19,72%, depozite bancare – 8,8%, titluri de participare la fonduri mutuale – 3,63%, obligațiuni corporative – 3,03%, obligațiuni ale organismelor străine neguvernamentale – 2,33% și obligațiuni municipale – 0,99%.

La Pilonul III titlurile de stat au o cotă de 57,5%, următoarele locuri revenind acțiunilor cotate – 22,37%, obligațiunilor corporative – 6,17%, depozitelor bancare – 5,62%, titlurilor de participare la fonduri mutuale – 3,71%, obligațiunilor ale organismelor străine neguvernamentale – 2,39% și obligațiunilor municipale – 1,94%.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
contributii
garantare
pensii private