VIDEO Ziua internațională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl

VIDEO Ziua internațională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl
scris 26 apr 2019

La 8 decembrie 2016, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care 26 aprilie a fost desemnată ca Ziua internațională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (fosta URSS, în prezent pe teritoriul Ucrainei).

Site-ul ONU amintește că explozia de la Centrala Nucleară de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 a împrăștiat un nor radioactiv asupra unor mari părți ale Uniunii Sovietice, în prezent teritoriile Belarusului, Ucrainei și Federației Ruse, iar aproape 8,4 milioane de persoane din aceste țări au fost expuse la radiații. Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creștere foarte mare a radiațiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
REPORTAJ VIDEO+FOTO PatriotFest: Tinerii cercetători, \ CITEȘTE ȘI REPORTAJ VIDEO+FOTO PatriotFest: Tinerii cercetători, "câmp tactic" pentru alianța dintre instituțiile de forță, corporații și mediul academic. SRI lucrează deja cu unii dintre ei

La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive.

Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de orașul Pripiat și la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 33 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producție de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcția centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcție.

În pofida tragediei, celelalte trei reactoare au continuat să producă electricitate până în decembrie 2000. Cum "sarcofagul" de beton construit în grabă în 1986 deasupra reactorului riscă să se prăbușească și să lase descoperite 200 de tone de magmă cu un nivel de radioactivitate foarte ridicat, comunitatea internațională s-a angajat să finanțeze construirea unei noi casete, mai sigure. Astfel, s-a construit o arcadă metalică, în greutate de 25 de tone și măsurând 110 metri înălțime, pentru a fi amplasată deasupra sarcofagului fisurat. Structura a fost inaugurată la 29 noiembrie 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
cernobil
rusia