Candidatul democrat la președinția Statelor Unite Joe Biden, anunțat recent de mass media americană drept câștigător al alegerilor la care s-a confruntat cu actualul președinte republican Donald Trump, l-a cooptat pe fostul ambasador SUA la București din perioada 2009-2012, Mark Gitenstein, în echipa sa de tranziție și preluare a puterii la Casa Albă, ca membru în consiliul consultativ (advisory board) al acesteia.
Gitenstein se află, alături de soția sa Libby, și pe o listă făcută publică de Biden la finalul anului trecut, care conține numele persoanelor care au donat sau au strâns donații în valoare de cel puțin 25.000 de dolari pentru finanțarea campaniei electorale pentru instalarea în Biroul Oval a fostului vicepreședinte al SUA din administrația Barack Obama.
Biden și Gitenstein au o relație de colaborare și prietenie ce datează de aproape 40 de ani. Fostul ambasador SUA la București a fost șeful echipei de consilieri a membrilor din Partidul Democrat ai puternicei Comisii Juridice din Senatul SUA în perioada 1981-1989, în care Biden, în calitate de senator, a fost membru senior între 1981 și 1987 și președinte în 1987-1995.
CITEȘTE ȘI Un profesor din Sibiu le predă din sala de clasă elevilor aflați acasă: Școala online are o oarecare eficiență dacă e luată în serios, însă niciodată nu poate înlocui școala față în față. Elevii să înțeleagă că pandemia va trece, să nu lase garda josMark Gitenstein a fost ambasador SUA la București între 2009 și 2012, în primul mandat al administrației democrate Obama-Biden, după ce a făcut parte și din echipa de tranziție a câștigătorului alegerilor din 2008. Ulterior, între 2016 și 2019, a fost președinte al Fundației Biden, un ONG educațional înființat de colaboratori apropiați ai actualului președinte ales al SUA cu scopul "de a explora modalitățile în care fiecare persoană – indiferent de venituri, rasă, gen, vârstă sau orientare sexuală – are dreptul să se aștepte să fie tratată cu respect și să primească o șansă corectă la împlinirea visului american".
"Ambasadorul nostru este cel mai bun prieten personal al meu. Ne-am crescut unul altuia copiii. Soțiile noastre sunt prietene apropiate. Nepoții mei îi consideră pe cei ai lui Gitenstein aproape rude. Așa că pot să vă asigur la prima mână că e vorba de un om cu care am lucrat de 30 de ani și care are acces la mine (has my ear – în original, n.r.). Știu că deja v-ați dat seama de asta, pentru că știu că ați fost la el și știți că imediat pune mâna pe telefon și mă sună. Sper să nu profitați prea mult de prietenia mea cu ambasadorul. Este nou aici, însă cred că abilitățile sale diplomatice și erudiția sa ne vor fi de folos amândurora, domnule președinte. Are linie directă cu mine, după cum am spus, și este foarte eficient", îi spunea Joe Biden în 2009, la București, fostului președinte al României Traian Băsescu.
Din acea perioadă datează și un schimb de mesaje din 2012 publicat de Wikileaks, între Gitenstein și John Podesta, fostul șef al campaniei electorale a candidatului democrat la președinția SUA din 2016, Hillary Clinton, care sugerează organizarea unei întâlniri cu fostul premier român Victor Ponta chiar în ziua desfășurării referendumului de demitere a președintelui suspendat Traian Băsescu, 29 iulie 2012. Printre altele, Gitenstein îi scria lui Podesta că "frauda (la referendum – n.r.) nu e semnificativă".
CITEȘTE ȘI Soluția Guvernului pentru populație după ce a decis închiderea piețelorDupă ce și-a încheiat misiunea de ambasador la București, Mark Gitenstein a devenit consilier special pentru afaceri guvernamentale și comerț global la firma americană de avocatură și lobby Meyer Brown, pentru care lucrase și în perioada 1989-2009.
Gitenstein și-a păstrat legăturile cu România, fiind de 7 ani membru în Comitetul Reprezentanților Fondului Proprietatea. Anul trecut i-a fost reînnoit mandatul în board-ul FP, până la finalul lunii septembrie 2022.
În plus, cel puțin până în 2019, Mark Gitenstein s-a aflat pe lista administratorilor unui vehicul investițional înregistrat în statul american Delaware, Eurovillage LLC, care deține aproape 98% din acțiunile firmei românești Șoimeni Parc SA. Firma, despre care Profit.ro a scris aici, dezvoltă un mare proiect imobiliar în apropiere de Cluj Napoca, în care mai sunt implicați omul de afaceri american Don Lothrop și CEO-ul Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen.
În vara acestui an, Mark Gitenstein a semnat, alături de mai multe sute de foști membri ai corpului diplomatic american, ai celui militar și ai altor instituții publice din SUA, o scrisoare deschisă în care se exprima îngrijorarea față de ceea ce ei numeau riscul de politizare a armatei americane, prin desfășurarea acesteia de către administrația Trump în scopul reprimării protestelor de stradă ce au urmat uciderii lui George Floyd.