Guvernul a aprobat, luni, un proiect de lege cuprinzând setul de măsuri de prevenire și control al noului coronavirus care vor fi aplicabile după încetarea stării de urgență. Proiectul se bazează pe propunerile publicate de Ministerul Afacerilor de Interne, dar proiectul va trebui aprobat de Parlament, care îl va putea modifica. Mai jos pot fi văzute și viitoarele amenzi pregătite.D
De asemenea, mai jos poate fi văzut integral documentul semnat de Guvern.
Premierul Orban a explicat că în urma deciziei Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale amenzile dispuse de Executiv în starea de urgență, acum Guvernul vrea să se asigure de deplina legalitate a noilor măsuri și va cere Parlamentului dezbaterea în procedură de urgență a proiectului pentru starea de alertă.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pe 15 mai, măsurile drastice impuse de autorități în contextul epidemiei de coronavirus vor fi înlocuite cu un set de prevedri mai relaxate, potrivit Ministerului de Interne. Acesta prevede în primul rând obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
De asemenea, documentul Ministerului de Interne menționează obligația organizării activității, de către instituțiile și autoritățile publice, precum și toți operatorii economici publici și privați astfel încât să fie asigurat triajul epidemiologic, pentru întregul personal propriu, precum și dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în serviciu.
Autoritățile vor putea în continuare plafona prețurile la medicamente, produse și pentru echipamente necesare combaterii coronavirusului, a anunțat totodată, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
Pentru a putea aplica în continuare amenzi, proiectul de lege schimbă regimul contravențiilor astfel încât regimul juridic al contravențiilor este asimilat și pus în acord cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, în contextul în care actul de majorare a amenzilor în stare de urgență a fost declarat neconstituțional.
Orodnanța nr. 2/2001 prevede că prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate.
Potrivit acestei ordonanțe, limita minimă a amenzii contravenționale este de 25 lei, iar limita maximă nu poate depăși 100.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță, și 50.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului.
Este practic cadrul legal general în baza căruia Guvernul aplică amenzi.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a precizat că, ulterior aprobării proiectului de lege, respectiv cadrului legal privind măsurile generale în starea de alertă, fiecare minister va emite alte acte normative prin care să stabilească în mod practic măsurile respective.
CITEȘTE ȘI Noi obligații în piețe pentru păstrarea produselor. Interdicție de funcționare și amenzi în caz de nerespectareAutoritățile recomandă persoanelor care prezintă semne și simptome de viroză respiratorie să rămână în locuință sau gospodărie și să informeze în paralel medicul. În ansamblu, românii ar trebui să evite spațiile aglomerate de orice tip dacă nu este strict necesar.
De asenemenea, ministerul menționează luarea de măsuri, de către operatorii economici și instituțiile publice ce desfășoară activități comerciale/de lucru cu publicul care implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, pentru:
1. realizarea accesului astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;
2. verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37o, la intrarea în incintă;
3. dezinfectarea frecventă a suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat.
4. efectuarea, de către furnizorii publici și privați de transport persoane, dezinfectării frecvente a spațiului mijloacelor de transport și de a respecta regulile specifice.
5. decalarea programului de lucru, de către instituțiile publice și operatorii economici, cu un număr de peste 50 de angajați, astfel încât să se evite aglomerarea mijloacelor de transport în comun.
6. dispunerea de măsuri, de către toate persoanele juridice de drept public sau privat, pentru desfășurarea muncii la domiciliu, pentru o parte din personal, dacă activitatea desfășurată permite această măsură.
Internele au propus menținerea derogărilor de la articolul 39 din Constituție privind întrunirile publice, prin interdicția mitingurilor, demonstrațiilor, procesiunilor, concertelor, sau a oricăror alte întruniri în spații deschise, precum și a activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, de tratament balnear desfășurate în spații închise.
Prin excepție, propunerea Internelor era să fie permise participarea credincioșilor la practici și ritualuri cu caracter privat (botezuri, cununii sau înmormântări, dar la care să participe cel mult 16 persoane).
Proiectul trimis la Parlament stabilește cadrul general, prevând că activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv de CNSSU, cu consultarea Departamentului Cultelor. Regulile vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță, precum și alte asemenea măsuri privind orice alte aspecte implicate de activitatea de exercitare a cultelor religioase, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-Cov-2.
De asemenea, pregătirea sportivilor de performanță ar putea fi realizată în cantonamente strict supravegheate și cu testări prealabile pentru COVID-19.
Centrele culturale și muzeele pot funcționa cu asigurarea materialelor de dezinfecție a mâinilor la intrarea în incintă, purtarea obligatorie a măștii, realizarea unor circuite separate de intrare, respectiv ieșire, dezinfectarea căilor de acces și a suprafețelor cu care vizitatorii pot veni în contact, cel puțin de 2 ori pe zi din care o dată la jumătatea programului și o dată la finalul acestuia.
Guvernul nu vede impedimente în desfășurarea activităților reacreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
CITEȘTE ȘI Palatul Elisabeta va fi dat de Guvern în folosință gratuită, pentru 49 de ani, Casei Regale. La cât este evaluat imobilul acumPlanul guvernamental păstrează propuneri de măsuri restrictive pentru economie și companii.
Astfel, este menținută suspendarea activității de servire și consum al produselor în restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice (în spațiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât și la terasele din exteriorul locațiilor). Va exista derogare pentru organizarea activităților de preparare a hranei, cât și de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in“, „room-service“, livrare la client, take-away etc.
De asemenea, documentul publicat menționează suspendarea temporară a activităților de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, derogare fiind pentru vânzarea produselor alimentare, veterinare, farmaceutice, a produselor și serviciilor de optică medicală, a serviciilor de curățătorie și de servicii elctrocasnice, cu livrare la domiciliu.
Guvernul nu are obiecții la activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mască, ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV O anchetă OLAF privind exporturile de capace de canal chinezești către UE în "camuflaj" malaezian antitaxe de dumping a lovit și în RomâniaEste, totodată, prevăzută interzicerea intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, dar și suspendarea transportului aerian și rutier din țările din zona de risc “roșie”. În paralel, sunt prevăzute măsuri pentru închiderea temporară, totală sau parțială a unor puncte de frontieră.
Posturile vacante din Ministerul Sănătății pot fi ocupate de personal contractual fără concurs pentru durata stării de alertă, iar valabilitatea contractelor colective de muncă este prelungită pe durata stării de alertă plus 90 de zile după expirarea acesteia.
În instituțiile publice centrale și locale și în firmele cu capital de stat se instituie obligația programelor individualizate de muncă astfel încât să existe un interval de o oră la sosire și plecare între angajați.
Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a determinat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni.
Proiectul va fi transmis acum Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.