”China este binevenită să vină și va face o afacere excelentă cu petrolul”, a spus Trump, adăugând că Washingtonul lucrează cu India la un acord prin care New Delhi să cumpere petrol venezuelean.
”India va cumpăra petrol venezuelean, în loc să îl cumpere din Iran. Am făcut deja acordul, conceptul acelui acord.”, scrie News.ro.
Declarațiile vin în contextul în care președinta interimară a Venezuelei a semnat, mai devreme în cursul săptămânii, modificări istorice ale politicii naționaliste din sectorul petrolier, reducând taxele și permițând o implicare mai mare a companiilor străine, la mai puțin de o lună după capturarea fostului lider Nicolás Maduro de către forțele americane.
La scurt timp după schimbările politice de la Caracas, Departamentul Trezoreriei SUA a emis o licență generală care extinde capacitatea companiilor americane de a exporta, vinde și prelucra țiței venezuelean, aflat anterior sub sancțiuni.
SUA se pregătesc să importe cea mai mare cantitate de petrol venezuelean din ultimul an, după ce administrația Trump a intensificat controlul asupra sectorului energetic al Venezuelei și a încurajat companiile petroliere să investească circa 100 de miliarde de dolari în reconstrucția infrastructurii petroliere.
În timp ce SUA devin principalul cumpărător de petrol venezuelean după capturarea lui Maduro, livrările către China, care în 2025 ajungeau la 400.000 de barili pe zi, au scăzut la zero în ianuarie, pe fondul unei operațiuni navale americane împotriva flotei ”întunecate” de nave care transportau petrol sancționat.
Cea mai mare parte a petrolului venezuelean care ajunge în SUA provine de la Chevron, singura companie americană autorizată să vândă țiței venezuelean. Aproximativ 20% este furnizat de traderii de mărfuri Trafigura și Vitol, selectați de administrația Trump pentru a comercializa până la 50 de milioane de barili după înlăturarea lui Maduro în ianuarie.
Potrivit datelor Bloomberg, Vitol și Trafigura sunt pe cale să transporte 14 milioane de barili de țiței venezuelean, o parte fiind deja depozitată în rezervoare din Caraibe, iar restul direcționat către SUA și Europa.
















