Serviciul de Securitate de la Chișinău: Un grup format din foști angajați ai serviciilor secrete încearcă destabilizarea Republicii Moldova

Serviciul de Securitate de la Chișinău: Un grup format din foști angajați ai serviciilor secrete încearcă destabilizarea Republicii Moldova

Sursa: News.ro

scris 21 ian 2024

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova a anunțat vineri că a obținut informații despre o nouă grupare, din care fac parte foști angajați corupți ai serviciilor secrete, care intenționează să destabilizeze situația din Moldova și să pună în pericol securitatea regională.

Acest grup de persoane, printre care se numără și foști ofițeri de informații, pregătește o campanie de dezinformare, scopul principal fiind să destabilizeze situația din Moldova și să pună în pericol securitatea regională, susține SIS, citat de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Gruparea ar urmări cu precădere compromiterea relațiilor diplomatice dintre Moldova și Ucraina și subminarea încrederii între structurile de stat ale celor două țări, scrie NewsMaker.

Șefa BCE pledează pentru o Europa mai puternică, în eventualitatea unei reveniri a lui Donald Trump la Casa Albă CITEȘTE ȘI Șefa BCE pledează pentru o Europa mai puternică, în eventualitatea unei reveniri a lui Donald Trump la Casa Albă

Potrivit SIS, o altă țintă a noii etape a campaniei de dezinformare și manipulare este reducerea interoperabilității existente între organele de securitate, apărare și ordine de drept ale Republicii Moldova și ale Ucrainei, o cooperare care are ca scop asigurarea securității regionale.

„Conform datelor obținute, un grup de persoane pregătește lansarea în spațiul public al narativului prin care acuză instituțiile statului de acțiuni orientate contra unor cetățeni ai Ucrainei, care ocupă diverse funcții în instituțiile guvernamentale ucrainene. (…) De asemenea, pentru a da o pseudo-credibilitate acțiunilor sale, se intenționează publicarea unei pretinse copii a unui document, parte a unui dosar penal gestionat de una din procuraturile specializate”, detaliază un comunicat SIS.

Printre membrii grupului, conform informațiilor SIS, sunt foști angajați ai serviciilor secrete, cetățeni ai Republicii Moldova, care au fost demiși din cauza corupției, a abuzului de putere, pentru însușirea banilor publici, sechestrări de persoane, interacțiuni ilegale cu servicii speciale străine. SIS nu a oferit însă nume.

Pe de altă parte, SIS avertizează că în anii 2024-2025, odată cu apropierea alegerilor prezidențiale și legislative, este de așteptat înmulțirea campaniilor de dezinformare, îndreptate spre destabilizarea situației în țară, influențarea proceselor electorale și în special a negocierilor privind aderarea la UE.

Recent, și președinta Maia Sandu, care la începutul anului trecut a denunțat o tentativă de lovitură de stat orchestrată de Rusia, a declarat că autoritățile moldovenești știu că în primăvara anului 2024 Moscova își va relua acțiunile prin care va încerca destabilizarea situației din Moldova.

viewscnt
Afla mai multe despre
securisti
moldova
servicii
chișinău